Proiecte ↓

de Răzvan Prepeliţă

După legea Bosman sau legea Hagi, în fotbalul european ar trebui adoptată legea Rădoi. Ea ar urma să definească statutul unui jucător care este finul patronului de club.

Astfel, dacă un asemenea jucător este dorit de un club, emisarii ar trebui să primească binecuvîntarea patronului naş, pentru a-l urmări. Şi nu oricum, ci printr-o vizită oficială la palatul conducătorului sau la sediul acestuia, după caz. Etapele următoare, normale în desfăşurarea unui transfer, ca evoluţia din teren, forma fizică sau starea medicală pot fi sărite printr-un legămînt între conducerile celor două cluburi. După modelul frăţiei de cruce se va crea frăţia de gem, sau dulceaţă, acest pact constituind, de fapt, garanţia valorii.

Un alt punct important în noua lege ar fi “Împuternicirea Finului”, care va stabili rolul jucătorului în transferuri. Dorinţele fotbalistului nu se vor lua în calcul, iar dacă ele totuşi există, cel care le va traduce înţelesul, va fi însuşi patronul, prin intermediul unor declaraţii publice. De exemplu: “Îi dau 1 milion pe an şi nu mai pleacă nicăieri!”, va fi considerată traducerea frazei: “Îmi doresc să evoluez în străinătate!”.

Un alt alineat ar urma să fie interzicerea ascultării convorbirilor dintre finul fotbalist şi naşul patron. Cum în cadrul unor asemenea discuţii e foarte probabil să apară elemente secrete din aşezarea echipei în teren, ca folosirea cărămizilor pentru combaterea adversarilor, aceste telefoane vor fi considerate indicaţii tactice, iar urmărirea lor va fi strict interzisă.

Ultimul punct din această lege va fi şi cel mai important. Un astfel de jucător va avea în continuare dreptul să se antreneze normal, să joace de la foarte bine în sus, să marcheze şi să fie dorit de marile cluburi din străinătate. Prin asta, aceşti fotbalişti vor fi consideraţi egali cu ceilalţi colegi. Egalitate care, pentru jucătorii fini, constituie speranţa în carieră.

de Răzvan Prepeliţă

În autocarul lui Dinamo, liniştea e tulburată de un telefon care sună: “Tîp, tîp, tîp…!”. În autocar, stupoare. Unul dintre şefii dinamovişti întreabă:
- Al cui e telefonul?
Nici un răspuns.
După 1 minut, se aude din nou acelaşi sunet: “Tîp, tîp, tîp…!”.
- Mă omorîţi, băieţi! Dacă îl prind pe cel cu telefonul, nu ştiu ce se întîmplă!
Jucătorii ridică miraţi din umeri. Se lasă o linişte apăsătoare. După numai cîteva clipe, se aude din nou: “Tîp, tîp, tîp…!”.
Se dă ordin şoferului să oprească autocarul.
- Toată lumea jos! Telefoanele la control! Aşa ceva nu se poate!
Autocarul se opreşte, fotbaliştii sînt coborîţi pentru percheziţie. Toate aparatele sînt adunate la grămadă. Fiecare jucător este sunat. Nici un rezultat. Toate melodiile erau cu şi despre Dinamo. Lumea se suie înapoi şi autocarul îşi continuă drumul.
După cîteva minute, un alt telefon sună: “Fie vreme bună, fie vreme rea…”.
- Alo, Cristi? Torje sînt! Uite, sînt la lotul naţional şi nu îmi găsesc telefonul! Să te uiţi, te rog, un pic printre scaunele din autocar. Poate l-am scăpat pe acolo.

de Răzvan Prepeliţă

E-CHI-PA nu e A-TIN-SĂ! Aşa se scrie la clubul Dinamo, pe silabe, expresia Champions League! Comoara e în teren. Bizar e că la clubul cu cele mai multe discuţii la oficială, certurile se sting de fiecare dată, pînă la marcajul terenului. Fie că sînt priviţi ca saci de bani ori ca oameni ce slujesc clubul, jucătorii sînt lăsaţi în pace.

Revedeţi faza cu Miranda cînd în loc să paseze simplu, pleacă într-o expediţie stranie şi scapă mingea în afara terenului. Imaginaţi-vi-l pe atacantul argentinian, la orice altă echipă, cu pretenţii la titlu în Liga 1. Cum ar fi vorbit alţi conducători despre el? Vă amintiţi comentariul? “Kapetanos?(un zîmbet şmecheresc),…Kapetanos!(concluzia)”

În prima repriză a mai existat un moment în care doi fotbalişti dinamovişti s-au ciocnit involuntar. Dar Borcea, Turcu, Badea şi cine o mai fi, vor vorbi doar despre cele 3 puncte. Calmi la telefon, nu de pe puntea vreunui iaht, nu dintr-un stat arab ori de pe capota unui Maybach. În Ştefan cel Mare, certurile sunt sus la balcon, iar de acolo pot ajunge în toată România. Dar reproşurile tactice se fac la cabine! Pentru că în fotbal performanţa pleacă şi din vestiar. Mai ales de acolo!

de Răzvan Prepeliţă

O mâna se apropie de mânerul de piele, când:

- Pst! Mirciulică, aici, în spatele tău!
- Pfu, tu erai Ionuţ? Ce m-ai speriat!
- Dar ce umbli singur noaptea pe aici, nene Mircea? Nu care cumva?
- Nu sunt singur, adică sunt singur, adică…
- Nu e singur, e cu mine! Dar tu ce faci, nu care cumva?
- Hei Mitică, tu erai! Ce faci dumneata aici, nu care cumva?
- Eu? Vai de mine! Cum poţi să crezi aşa ceva? Dar tu, nu care cumva?
- Eu doar treceam împreună cu, adică treceam singur, adică…
- Împreună cu cine? Hei care mai eşti acolo?
- Florinel sunt! Să trăiţi domn Corleone! Şi eu eram doar în trecere!
Toţi ceilalţi tresăriră într-un glas: “Nu care cumva ….”.

După câteva momente de linişte, o voce şopti:

-  Haideţi acasă. Nu a luat-o nimeni. E totul în regulă. Ne-am făcut griji degeaba. Valiza e tot aici.

de Răzvan Prepeliţă

“Alo, alo! E cineva? Aloo! Răspundeţi!”.

Deschise uşa iar în faţă i se dezvălui un vestiar gol. Băncuţele, umeraşele toate erau goale. Împinse uşiţa unuia din dulapurile din faţă: doar un gol acompaniat de scârţâitul în surdină al balamalei. Nici un echipament, doar praf. Mirat ieşi pe hol şi se îndreptă spre teren. Iarba proaspătă mirosind a primăvară era neatinsă şi nici urmă de jucători, antrenori sau suporteri. Undeva la oficială se vedea bannerul spălat de ploi al sponsorului iar acum doar şuiera la adierile vântului, amintind de glasul galeriei. Nervos, luă telefonul şi formă numărul unui jucător. Îi răspunse căsuţa vocală. Formă alt număr. La fel. Altul şi altul. Aceeaşi voce înregistrată îl întâmpina sec de fiecare dată. “Aşa ceva nu se poate, chiar nimeni? Nu tu antrenor, nu tu jucători, nu tu paznici, nimeni?”, se întrebă retoric. În cele din urmă formă numărul directorului executiv: “Alo, unde e toată lumea?, doar azi aveam antrenament. Era reunirea lotului. Avem o cupă europeană de prins!”.

Surprins, Chivorchian îi răspunse de la celălalt capăt al firului: “Care lot? Care lume?, doar nu ai vândut tot?, nu a mai rămas nimic!”.

Dacă o parte din echipele româneşti ar concura în Formula 1:

Dinamo Turbo – Maşina rămâne pe circuit fără combustibil. După ce reuşesc să treacă de comisarii cursei prin mijloace specifice, mecanicii fug spre bolid, împingând un cărucior cu butelii.

Craiova Blue Sky – Scandal la standuri. Pilotul se plânge că nu vede nimica prin ochelarii negri oferiţi de sponsor. După o şedinţă cu echipa tehnică, se hotărăşte ca ochelarii să fie purtaţi pe cască.

CFR Racing – Accident în calificări. Maşina safety car parcurge tururile de pistă cu sirenele de avertizare. In spatele ei se furişează maşinile vişinii. Timpul scos e cu 8 minute mai bun, decât al următorilor clasaţi.

Steaua Motors – Maşina avariată intră la standuri. Mecanicii înarmaţi cu răngi încearcă remedierea. Pilotului i se schimbă căciula de iepure şi îi sunt fixate căştile cu muzică bisericească.

Gloria’s Cars - Piloţii au vizorul de la cască spart din tamponări. Totuşi şi aşa în unele tururi ei obţin cel mai bun timp. Apoi se dă startul.

Rapid Tunning – Criză la boxe. Singura maşina disponibilă s-a stricat. Patronul se plânge la standuri că nu mai poate susţine financiar echipa. Pleacă imediat ce obţine permisiunea să decoleze direct de pe circuit, cu supersonicul personal.

Pegas Ceahlăul – Unul dintre principalele motoare va fi schimbat. Folosit excesiv mai ales la vizitele şefilor din automobilism, calul Pegas, cel care dădea numele echipei, va fi retras definitiv la trăsură.

Urziceni Injection – 3.2.1 Start. Maşinile echipei se pun de-a curmezişul, blocând coloana, iar piloţii, coboară şi după ce traverseză pista, îi reproşează unui comisar ceva. Startul se reia din cauza lor. A zecea oară.

Mc Larad – Managerul Brown Magiun primeşte o veste bună în căşti. Unul dintre piloţi a încheiat cursa. Cea de acum 2 etape.

Vaslui 2 Speed - Acuzată la fiecare cursă că foloseşte un aditiv pe bază de cereale, proba pentru recoltare este luată direct din rezervor. Substanţa găsită: tinereţe fără bătrăneţe.

Acest articol este un pamflet.

Răzvan Prepeliţă este unul dintre cititorii care corespondează cu Gazeta prin mail. A fost desemnat în 2006 “Talentul anului”, la cea de-a doua ediţie a Premiilor Ioan Chirilă.