Gazeta ↓

Ce-o să citească nepoţii noştri

de Răzvan Prepeliţă

Marţi, 28 aprilie, Gazeta scoate cea de-a doua carte a Integralei Ioan Chirilă: Mexico ‘70, povestea generaţiei lui Dobrin, Dumitrache şi Dinu. Primul volum a fost “Nadia”. Vor urma, una după alta, şi celelalte cărţi. Nu le rataţi!

Nu le rataţi şi pentru că, dacă priveşti azi televizorul, următorul Ioan Chirilă, de peste un deceniu sau două, ar trebui să scrie cărţi cu alte titluri, din alt univers. Cum ar suna ele?

“Şi noi am fost în Lotul Penescu”
“Arestarea se joacă astăzi”
“Glasul cătuşelor la mîini”
“Şepcile dungate”
“Mexicanul de la celula 70″
“Şpaga la puls 200″
“Pe întunecatele bulevarde al fotbalului”
“Zile şi nopţi în arest”

Cumpăraţi cărţile lui Ioan Chirilă! Ele vorbesc despre un sport care astăzi ne este furat. Sînt mai preţioase decît au fost vreodată, ca moştenire a unei lumi aproape pierdute, despre care nepoţii nu vor crede că a existat.

Napoleon

de Răzvan Prepeliţă 

Piţurcă este o victimă a sistemului, dar planul său e genial. Cu toţii ştim transformarea selecţionerului. Tot un zâmbet, acesta a invadat audiovizualul cu o mulţime de declaraţii şi interviuri, cu mult peste ceea ce eram obişnuiţi să primim de la el. În glumă îţi venea să îl întrebi: “Excuse me! Aveţi un frate geamăn?”. Şi tot în glumă ar fi răspuns: “I don’t speak English!”. Ieşirile principale burduşite de microfoane şi camere de televiziune au luat locul uşilor din spate ce se terminau brusc în maşini ce demarau în trombă. “Era Piţi! Ne-a fentat din nou!”. Scandalul valiza în mijlocul căruia a aterizat voluntar sau involuntar - rămâne la aprecierea organelor -, ne oferă un Piţurcă ultra ofensiv în media. A recunoscut că atunci când a fost reţinut în aeroportul Otopeni de către cei 2 civili de la DNA, ar fi vrut să iasă în faţa presei escortat, având cătuşele la mâini. Vă daţi seama ce ar fi urmat?

Sentimentul general, era că dacă România învingea Franţa, Piţurcă ar fi revenit la vechile obiceiuri: antrenamente închise şi conferinţe de presă inexistente. Dar miza e în altă parte! Semnalele primite dinspre DNA şi ştiind modul în forţă în care acţionează această instituţie, uneori la limita comportamentului pentru o ţară democratică, l-ar fi determinat pe selecţioner să fie amabil în continuare. Ceea ce se şi întâmplă! E pentru prima dată când între selecţioner şi presă rolurile se inversează. Şi el a anticipat acest lucru. Printr-o mutare simplă şi genială. A zâmbit!

Evoluţia televiziunii

Imagini trimise de Răzvan Prepeliţă

1990.jpg

Se lansează “Dincolo de scor” şi “Raport de cornere”

Cele două volume apărute la Polirom, într-un proiect comun cu Gazeta Sporturilor, se vor lansa oficial joi, de la ora 14:00, la clubul Champions de la hotel J.W. Marriott. “Raport de cornere” de Alin Buzărin şi “Dincolo de scor” de Cristian Geambaşu adună cele mai bune articole scrise de cei doi editorialişti în ultimii ani.Şi-au anunţat prezenţa la eveniment personalităţi din lumea sportului.şi a literelor.

Hai, Gică, la treabă!

de Justin Gafiuc

Îl ştiam pe Hagi cel genial de pe gazoanele Mondialului american, de pe Wembley, în ‘85, de la Cardiff ori de pe “Ghencea”, cu Ungaria, la reîntoarcerea în tricoul echipei naţionale. Îl cunoscusem pe Hagi cel furios şi răutăcios, răstindu-se la o conferinţă de presă către un ziarist cu celebra replică “Băi mustaţă!”, după un amical cu Paraguayul, în vara lui ‘98. Nu-mi era străin acel Hagi uneori superior, alteori sarcastic, prizonier într-o lume doar a lui, neînţeles sau indiferent. Nici Hagi nostalgicul nu-mi lipsea din inventar, căci, din tribună, nu mi-am putut reprima cîteva lacrimi, aidoma lui, la Gala de retragere, pe “Lia Manoliu”, în 2001, cînd s-a închis oficial cariera celui mai mare jucător pe care l-a dat probabil vreodată naţia română. L-am simţit şi pe omul Hagi într-un moment dramatic al vieţii, cînd s-a stins iubita lui mamă, Chiraţa, în 1999, iar la înmormîntarea de la Constanţa am văzut un Rege distrus în faţa destinului. Hagi colericul, Hagi cel calm, Hagi - slujbaşul spectacolului pentru fani, Hagi - prietenul lui Nicu Ceauşescu, Hagi - amicul aproximativ al gramaticii ori Hagi - antrenorul alergînd încă după faima şi gloria fabulosului jucător.

Îi ştiam pe toţi aceşti Hagi. La Mogoşoaia, joi dimineaţă, am descoperit însă un alt Hagi, la simpozionul dedicat antrenorilor din estul şi centrul Europei. Tipul eliberat de stresul rezultatelor, fantomă care l-a urmărit mai bine de 30 de ani, pe gazon, în vestiar sau pe bancă. Tipul jovial şi bucuros de viaţă, fericit să împărtăşească tuturor poveşti rupte din peregrinările carierei, cu episoade în care s-au îmbulzit să apară Cruyff, Bukossi, Real, Ianis Hagi, Barcelona, psihologi, Galatasaray, Terim, Cristiano Ronaldo, America. Am ghicit un Hagi cu mare foame de fotbal, gata parcă să se ridice de la pupitru şi să declanşeze acel dans tribal, piruetă cu braţele în sus, precum după inexplicabila boltă de pe Rose Bowl, din ‘94, de la meciul cu Columbia. E, clar, un Hagi dornic să reintre în arenă. Hai, Gică, din nou la treabă!

Premiile Roblogfest 2007

Personalitatea românească cea mai aşteptată să îşi facă blog:
1. Traian Băsescu
2. Mircea Badea
3. Mircea Cărtărescu

Cel mai bun blog de companie (cel mai de piar informal)
1. Gazeta Sporturilor
2. Oricum
3. Chestionabil

Cel mai bun blog de media (cel mai de care pe care)
1. Zoso
2. Cristian Manafu
3. Cătălin Tolontan

Cel mai bun blog de afaceri (cel mai de bani)
1. Radu Ionescu
2. Orlando Nicoară
3. Succes Dublu, Adrian Soare

Cel mai bun blog de tehnologie (cel mai web 2.0 sau p-acolo)
1. Arena IT
2. Cristian Mezei
3. Kindablog

Cel mai bun blog de divertisment (cel mai la care ne simtem bine)
1. VisUrît
2. Fredo and Pid’Jin
3. Zoso

Cel mai bun blog de cultură (cel mai care ne gîdilă neuronu’)
1. Bookblog
2. Terorism de cititoare, LuciaT.
3. Sketche

Cel mai bun foto blog (cel mai care ne-ncînta ochiu’)
1. Dacian Groza
2. Alex Gâlmeanu
3. TTL, George Nicolae

BLOGURI GENERALE

Cel mai bun post de blog
1. VisUrît – Joc Murdar
2. Zoso – România ţară civilizată
3. Piticu - Provincialii

Cel mai bun blog scris de cineva sub 18 ani (cel mai din ăia micii)
1. Kiddo
2. Ariel Constantinof
3. Zuzu Concept

Cel mai bun blog nou (cel mai care vine din urmă)
1. VisUrît
2. JEG, Darius Groza
3. Nobody Is Perfect, I Am Nobody, Fulgerică

Cel mai bun design de blog (cel mai arătos)
1. Zoso
2. Fredo and Pid’Jin
3. JEG

Cel mai bun blog colectiv (cel mai al nostru)
1. TVBlog
2. Fredo and Pid’Jin
3. Bookblog

Cel mai bun blog personal (cel mai al meu)
1. VisUrît
2. JEG, Darius Groza
3. Andressa

Cel mai informativ blog (cel mai de unde afli)
1. Zoso
2. Feeder
3. TvBlog

Cel mai bun blog (crema frate!)
1. VisUrît
2. Zoso
3. JEG, Darius Groza