Portbagajul

de Răzvan Prepeliţă

1988. Curtea uzinei de ceramică. Schimbul 1 tocmai a terminat tura. Nea Mircea traversează agale curtea întreprinderii cărînd cu grijă o plasă. Se mai opreşte, îşi trage răsuflarea, apoi apucă din nou
de mînerul plasei şi îşi continuă drumul. La fiecare salut, tresare: “Nu cumva l-au descoperit?!”.
Mai are o zi pînă la pensie şi e prima dată cînd face aşa ceva.

– Să trăieşti, nea Mircea! Dar ce cari în plasa aia?
– Ia vezi-ţi de treaba ta, măi Costică! , îi răspunde, după care se opreşte nedumerit.

“Mai bine mă întorc!”, îşi spune în gînd. Şansele să îl controleze la poarta uzinei sînt destul de mici. Toată uzina îl cunoaşte pe cel mai înfocat suporter stelist. “Dar dacă?”. A muncit prea mult la vaza, la
mingea sau la scrumiera din ceramică. Pe toate a pus sigla Stelei şi acestea reprezintă cadoul lui după o viaţă de muncă. Dar nu a avut curaj să spună nimănui. Dacă va fi prins şi colegii nu vor înţelege?! Poate vor chema Miliţia. Mai bine ar fi
vorbit cu tovarăşul director. Mai bine, nu. Directorul e dinamovist.

– Hai, suie sus, Mirceo!, se aude din Dacia care taman a oprit lîngă el.
Nea Mircea tremură tot. E chiar Costel, directorul.
– Ce ai înmărmurit, nea Mircea? Hai, suie sus, te duc acasă! Haide, că de mîine scapi de mine. Eşti la pensie!
– Eu, tovarăşe! Eu nu…
– Nu accept refuzuri! Suie sus! Aaa, şi plasa aia din mîna ta pune-o în portbagaj! Dar cu grijă mare! Să nu cumva să spargi vazele cu Dinamo, din plasa
mea.

2 comments ↓

# 2 nass on 30.07.10 at 9:45 am

mai era colegul tau sendre cu idei de astea..dar pe elnu prea l am mai vazut..pacat..

# 1 nass on 30.07.10 at 9:44 am

nu te baga nimeni in seama..da esti bun rau…
sa ai spor..

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.