January 2009 ↓

de Răzvan Prepeliţă

Iată cîteva dintre deciziile lui Miron Cozma, dacă ar urma să preia clubul Rapid:

Petardele şi torţele vor fi interzise pe stadionul Giuleşti.
În vestiar, convorbirile se vor realiza doar la portavoce, astfel încît oriunde s-ar afla preşedintele să audă ceea ce se petrece în sînul echipei.
Marinela Niţu va fi numită maseurul echipei.
Orice cerere scrisă, adresată conducerii, va trebui să fie realizată în rime.
Sediul central al clubului va fi mutat la Costeşti.
Pentru studenţi, preţul unui bilet va fi dublu. Cei care acceptă o corecţie scurtă la porţile stadionului vor putea să intre gratis.
Pentru redresarea financiară a clubului, nocturna va fi demolată. Fiecare spectator va primi cîte o cască avînd montată o lanternă.
Versul: ”Sîntem peste tot acasă” va fi înlocuit de salutul: ”Noroc bun”.
Preşedintele Băsescu va avea ocazia, pentru prima dată în istoria României, să privească un meci alături de Ion Iliescu.
Cantonamentele nu se vor mai ţine în frig, la mare înălţime, ci la caldură, la mare adîncime.
Autocarul va fi înlocuit de o garnitură de tren avînd o locomotivă Diesel, pentru a preveni cazul în care adversarii ar tăia curentul.
Va fi introdusă o probă de admitere pentru cei din staff-ul administrativ. 5 minute de rezistenţă într-o încăpere înăbuşită de gaze lacrimogene.

 Acest articol este un pamflet.

o adaptare de Răzvan Prepeliţă, după I.L. Caragiale

“Şi la mine, coane Sandu, să trăiţi! greu de tot…Ce să zici? Aşteptări mari, lot mic, după valoare, coane Sandu! Încă d-aia presa zice:”Mai roagă-te şi tu de domnul Iovan să-ţi mărească vederile de selecţie, că altfel ne prăpădim de tot cu Serbia!”. […]Da’ să vedeţi ce s-a-ntîmplat… coane Sandu.

Din vorbă-n vorbă, Raţ zice: „Mă prinz cu d-voastră că o să joace cu noi cine cu gîndul nu gîndiţi, unul pe care conta şi marele Lobanovski— şi acolo, pardon, şi Cernat zicea — pe care contează Kievul ca pe Dumnezeu… şi cînd l-om avea pe ăla, avem mai multe şanse de calificare… Ia ascultaţi telegrama asta”… şi scoate o scrisorică din treningul tricolor…„Ia ascultaţi…”

Tibi, are meciuri în picioare? se scoală repede Iovan de la antena satelit şi zice: „Să mă-ngropi, sufletul meu, Piţi, nu citi… stăi, s-o ascult şi eu… să-mi aprinz numai ţigara…” Şi, coane Sandu, se scoală Iovan de lîngă caseta cu jocul de la Kiev, aprinde chibritul, trage din ţigară şi vine să arunce chibritul aprins pe fereastră la DNA drept în ochii mei… Mă trag înapoi, alunec de pe uluci şi caz pe maidan, peste unul de televiziune, care pesemne trecea ori şedea cu microfonul pentru interviuri lîngă uluci. Reporterul începe să strige, toţi din DNA sar năvală la fereastră; eu, cum căzusem în dizgraţie după meciul cu Lituania, mă ridic degrabă cu Feroe, o iau pituliş pe lîngă DNA şi intru în curtea lui Dinamo Kiev să îl convoc pe Tibi”

Asemănările cu personaje reale sînt pur întîmplătoare, iar telegrama nu a fost scrisă niciodată. Din consideraţie pentru valoarea unui jucător ca şi Ghioane, am declarat-o pierdută.

de Răzvan Prepeliţă

Într-un autobuz, o femeie discută cu alta:

-…
- Marcela, dacă mă crezi, toată ziua spăl!
- Geta, nu te enerva! Ştii că nu îţi face bine!
- Cum să nu mă enervez?!
- Mai încet, ne aude lumea!
- Marcela, e băiatul meu, dar nu mai pot!
- Te înţeleg…
- Păi, într-o zi, lasă la spălat şi 3 perechi!

În alt autobuz, doi microbişti discută.

- …
- Păi, dacă mă crezi, m-am uitat la Manchester cu Chelsea ca la un thriller cu suspans!
- Chiar ca thriller, 3-0!
- Ăia joacă fotbal, nene!
- Ai văzut că, la banii lor, ăia nu schimbă şi se vede, tati, în relaţiile de joc!
- Da! La noi, imediat cum faci 3 egaluri eşti demis!
- Nici măcar egaluri! Nu îi mai place cuiva de faţa ta!

Ambele discuţii sînt surprinse în vremuri de criză. În primul dialog e vorba de şosete, în cel de al doilea de antrenori. Adică, pentru conducătorii din Liga 1, transpiraţi după profit, de exact acelaşi lucru.

de Răzvan Prepeliţă

Anul acesta se împlinesc 15 ani de la meciul România-Columbia, de la World Cup ‘94. Deja! În fotbal, acele ceasornicului ajung de două ori mai repede la destinaţie. E un sport în care istoria nu are răbdare, dovadă fiind ofensa adusă amintirilor: “Meciul care urmează e cel mai important!”. Nu e moft! Debuturile, retragerile, golurile, ratările, victoriile şi înfrîngerile devin simpli spectatori la trecerea timpului prin iarbă.

Cum ne bucuram? Cum urlam? Cum ne îmbrăţişam? Cum fluturam tricolorul pe străzi? Cum pumnii se deschideau după 90 de minute de emoţie? Cum, după victoriile tricolorilor, dintr-o dată marile puteri ale fotbalului reuşeau să devină echipe de duzină în imaginaţia noastră? Cum visam finala, chiar dacă nu am atins-o cu naţionala, niciodată? Cei care au trăit acel meci vor răspunde pe loc, căci, de atunci, trăirea bucuriei a devenit ca mersul pe bicicletă.

Întotdeauna un meci de debut, la un turneu final, umblă la idealuri. Pentru noi, după acele 90 de minute cu Columbia, aşteptările au rămas mereu la înălţimea bolţii lui Hagi, la schimbarea de direcţie a lui Răducioiu, care a dat senzaţia că terenul s-a înclinat pentru fundaşii columbieni, la mingea înţepată de acelaşi Răducioiu, la 3-1, pe lîngă un portar cu reflexele căzute în comă, după drama suferită la 2-0. Sînt fazele care au intrat în forţă în topul aşteptărilor suporterilor români. Din păcate pentru fotbalul românesc, de 15 ani ele rămîn, încă, printre primele poziţii. Iar new-entry-uri sînt din ce în ce mai rare.

de Răzvan Prepeliţă

- Hello, Dinamo Club?
- Hello Dinamo?! Aici e Club Dinamo!
- Doresc să vorbesc cu Mister Borcea!
- Mister e Rednic! Borcea nu se bagă!
- No, no Rednic, Christian!
- Alo, aici Cristi! Cine e la telefon?
- Noi mare club străin dorim jucător de la dumneavoastră!
- (şoapte) Giovanni, repede, băh, ridică receptorul! Unii cu transferuri, cică! (serios) Da, da, spuneţi, vă ascultăm!
- Cît costă atacantul…
- Hello, my name is Giovanni! Sorry for întrerupere, dar trebuie să sunaţi la Dinamo Caraibe!
- ?!
- The departament vînzări e acolo. Telephone number e:1234cupaşicampionatul, password e fiscoţeapa!

Peste cîteva minute.

- Hello, Dinamo?
- Turcu aici!
- No Turkish! Sprechen sie English?
- (şoapte) Dă, măi, telefonul, că nu e de la televiziune! (serios) Alo, here Christian!
- Am sunat la Caraibe şi am vorbit cu Mister Victor!
- Becali?
- No, Victor Offshore! A zis să îmi faceţi the factura la cursul free!
- One second, mă sună cineva pe cealaltă linie!
- Miau, miau, miau!
- (nervos) Gigi, nu am timp de prostii! (închide)
- Sir, dar cît e cursul?
- Păi, e simplu de aflat! Împărţim price la numărul de filiale din Caraibe şi restul de free la club!

Această stenogramă este un pamflet.

de Răzvan Prepeliţă

Schiorul e pregătit de coborîre. Sus, în vîrf, liniştea îndeamnă la meditaţie, iar singurele voci care se fac auzite tresar din mijlocul armatei de instructori. Sînt necesari, căci schiul e un sport periculos, cu mult mai primejdios decît o şedere în mijlocul galeriei. De acolo, de sus, priveliştea peste situaţia clubului e stranie. În lipsa soarelui, priviţi prin filtrul UV al ochelarilor, norii de datorii se măresc. Casca de protecţie acoperă şi ultimele ecouri ale suporterilor ce îndeamnă la iubire.

Beţele se înfig în zăpadă, iar schiurile încep să alunece. Prima pantă abruptă se numeşte Valea Peseiro, urmează canalul Taher şi relaxarea din Poiana Sichitiu. Viteza e ameţitoare iar micile obstacole ca pietrele Zotta sau hopurile de tip Coman sînt lăsate în urmă. Coborîrea e atît de rapidă, încît nu îţi vine să crezi că ascensiunea a durat 15 ani.

E tîrziu, iar nocturna de pe pîrtie se aprinde, în timp ce cea de pe Giuleşti se stinge. E timpul unei noi urcări pe lumină şi a unui nou antrenament în beznă.