Emanuel Roşu, un suporter fanatic al fotbalului britanic, vorbeşte despre pervertirea sportului rege din Anglia

Premiership este singurul campionat din lume în care bugetele exorbitante se luptă cu pasiunea unor fanatici ai jocului clasic. Dincolo de cifre şi strategii, dincolo de slujitori ai trendului şi de idealuri care se vînd, găsim Championship League. Este ultimul hop înaintea întalnirii cu magnaţii eterogeni din elită.

Echipe care odinioară impresionau, se “relaxează” astăzi în cea de-a doua ligă a fotbalului englez. Ipswich, Leeds, Sheffield Wednesday, Preston North End, Sunderland sau “sfinţii” de la Southampton. O cauză ipotetică a declinului ar putea fi tocmai nepăsarea în care Premier League a cufundat fotbalul jucat cu inima. Importul exagerat de manageri şi “plictisiţii” care i-au insoţit au determinat, pe termen lung, căderea unor mituri. Leeds United se pregăteste temeinic să mai coboare o treaptă, poate pentru a o întîlni în liga a 3-a pe la fel de celebra Nottingham Forest. Ar fi interesant ca “padurarii” să mai aibă răbdare un an cu divizia de care aparent s-au plictisit. Division 2 se află în situaţia de a fi depasită de grandoarea duelului pe care se pregăteşte să-l intermedieze.

Aparent, regresul îngrijorează. Nu şi în acest caz. Întoarcerea la fotbalul care încantă, la jocul pur ale cărui legi stau scrise din secolul al XIX-lea, nu reprezintă decît progres. Unul invizivil cand ţii în mînă cecuri cu multe zerouri, dar evident din perspectiva suporterului. Dumneavoastra ce ati alege?

26 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 25 mircea on 17.03.07 at 1:40 am

http://www.metacafe.com/watch/479808/funny_dog_stealling_a_cake/

# 24 Lucie on 03.03.07 at 9:03 pm

Daca se asteapta un fotbal care incanta, multi vor fi si cei
care asteapta si comentarii care incanta…ca cel de fata….cu
argumente, informatie si, nu in ultimul rand, cu stil.
Bravo Emanuel!

# 23 Lista castigatorilor roblogfest 2007 « Gossips in the blogosfera on 03.03.07 at 2:09 am

[…] 1. Gazeta Sporturilor […]

# 22 Andrei on 02.03.07 at 7:37 pm

“Nu mai e nimeni interesat. Se joaca doar pentru ca trebuie. Uita-te la primul 11 pe care-l trimit in teren echipele considerate mari, numarul spectatorilor sau usurinta cu care esticii patrund in fazele superioare.”

Si asta este un argument pentru ce? Evident, nu sunt destui bani pentru a incerca sa joci fotbal.

# 21 Sir Ace on 02.03.07 at 1:25 am

Foarte corect. Impartasesc aceleasi pareri. Si eu sunt suporter al fotbalului britanic si consider ca fotbalul jucat acolo este cel mai frumos din lume. Nu sunt de acord insa cu o chestie care de fapt europenii au inventato ( il urasc pe Bosman) cu jucatori straini cati vrei, eu sunt suporter al lui Arsenal si cotizez lunar pentru club dar sunt prea multi straini si prea putini englezi, clubul aproape ca si-a pierdut identitatea, antrenor francez, jucatori … , stadionul se numeste Emirates s.a.m.d. bine ca joaca macar la Londra. In 1984 cand am inceput sa fiu fan a a lui Arsenal toti jucatori erau englezi, antrenorul englez, iar stadionul se numea Highbury. Cu respect

# 20 Krima on 02.03.07 at 12:53 am

Ai dreptate…M-am saturat pana peste cap de brazilianul analfabet care mananca chips-uri, de galactici, extraterestii, aselenizati si alte rase cu ochii doar pe bani.

# 19 BUZATU' on 01.03.07 at 9:39 pm

Bravo Emi ! Succes in continuare !

# 18 paul tm on 01.03.07 at 9:07 pm

snobismul a acaparat si stadioanele…pretul biletelor a indepartat suporterii, dar a adus filfizonii, snobii si pe cei care considera “cool” sa mergi la meci…

# 17 ATC3 on 01.03.07 at 7:59 pm

sa-mi zica cineva dak imi impartaseste parerea: as vrea un fotbal mai putin comercial, interzicerea transferurilor internationale, investirea in tineret, copiii sa aiba modele fotbalisti romani, in meciuri internationale sa joace la propriu englezi cu spanioli, romani cu francezi etc. Un fotbal pur, fara atatea interese financiare, fara televizari de miliarde, fara coruptie si mafie la nivel continental, care castiga miliarde an de an din competitii gen Champions League, mai mult suflet si mai putina economie, mai multa mandrie nationala

# 16 Rosu Emanuel on 01.03.07 at 7:49 pm

@dumi. Sigur. Cred ca nu doar Liverpool si Celtic merita privilegiul asta. Pai cum sa mai fii suparat pe ai tai,chiar daca pierd, cand ii vezi ca ard de pasiune si dorinta de a juca fotbal? E oare posibil? Asta nu inteleg “milioanele”(si oamenii care le detin). Chiar exista lucruri care nu se pot cumpara cu bani. Iata-le!

@andrei ->Exista o diferenta intre a nu intelege si a nu fi de acord. Banii e normal sa vina catre cei care-i pot inmulti. Faza e ca astia care ii detin, nu inteleg sa lase fotbalul in pace. Se descurca fooooarte bine si fara ei. A demonstrat-o pana de curand. Exemplu: gandeste-te cum se juca in Cupa Uefa pana prin 2000 si cum se desfasoara acum competitia. Ce meciuri erau Schalke - Inter … Acum e o povara sa te califici in uefa. Nu mai e nimeni interesat. Se joaca doar pentru ca trebuie. Uita-te la primul 11 pe care-l trimit in teren echipele considerate mari, numarul spectatorilor sau usurinta cu care esticii patrund in fazele superioare.

@X -> Robin Hood chiar e un film fain :) Ideea e ca ecranizarile ulterioare nu s-au ridicat la nivelul originalului. De acord? E exact aceeasi situatie ca si in fotbal. Pentru un Robin Hood al anului 2006 bugetul ar fi marisor. Dar daca ar fi sa recomand cuiva una din multele variante, fii sigur ca as indica-o pe prima. Pentru ca mi-a placut. Fotbalul inca-mi mai place, desi astia il “regizeaza”,respectiv joaca din ce in ce mai nepasator.

@bilu-> Cred ca tocmai aici apare problema. Cand o echipa intra in Premiership “simte” nevoia sa faca tot felul de achizitii nu tocmai oportune. Si ce aduc prima data? Cumpara cate-un francez ceva…c-asa-i trendul :). Apoi isi dau seama ca tre’ sa cheltuiasca pe ceva milioanele in care se scalda. Si se aduna 5,6,7 jucatori noi in prima echipa. Raman doar emblema si suporterii. Chestia e ca pe la sfarsitul sezonului, unii se trezesc si fara mercenarii pe care i-au angajat, si cu moralul la pamant, si retrogradati(cazul lui Sunderland )

@vlad -> ai putea sa scrii triplu tinand cont ca uneori se fac pana la 6 schimbari. Iti dai seama?

# 15 LFC Bucharest on 01.03.07 at 7:14 pm

Acum chiar nu stiu ce sa iau in considerare mai intai: jongleurile lingvistice sau expresia “suporter fanatic al fotbalului britanic”. Amandoua sufera. Prima pentru ca nu englezii au inceput demolarea miturilor si vanzarea sufletului echipelor ci Real Madrid. A doua fiindca are in compozitie elemente contradictorii evidente: suporter - fanatic. Ori esti suporter ori esti “cetatean” care se mai duce la meciuri.
Oricum salut initiativa si mai mult, oricand despre fotbalul ENGLEZ, cu placere.

YNWA

# 14 Vlad on 01.03.07 at 5:38 pm

si ce-ar trebui sa insemne asta? un articol de doua randuri in care spuneti adevarul evident? in cazul acesta si eu pot fi editorialist scriind un articol dublu ca numar de cuvinte despre importanta faptului ca fotbalul se joaca 11 la 11.

felicitari!

# 13 LICA on 01.03.07 at 5:35 pm

excelente argumentatia si logica!sunt curios ce parere ai despre marele fotbal euopean in curs de globalizare.

# 12 DaBird on 01.03.07 at 5:35 pm

No al calcio moderno!

# 11 LICA on 01.03.07 at 5:25 pm

argumentatia si logica sunt impecabile!sunt curios ce parere ai despre fotbalul european in curs de ”globalizare”

# 10 bilu on 01.03.07 at 5:23 pm

Se vede,totusi, ca Premier League are in spate un Championship League in care se joaca cu inima.Vizionez meciurile din Anglia si pentru spectacolul si atmosfera,trairile celor din tribune.Oricum,dincolo de sportul practicat pe dreptunghiul verde(si ce verde,domnilor!) in tribune exista suflete care vibreaza la intrecerea sportiva.Si ce-i mai inaltator decit o intrecere sportiva,unde dincolo de bani,lupti pentru victorie cu onoare si devotament,cu tot sufletul si cu tot trupul?
Ce parere aveti de rugby?Numele sportului conteaza in masura in care insularii au ales sa iubeasca footballul si rugbyul,dar dincolo de nume,acesti oameni au descoperit una din bucuriile vietii.Intrecerea sportiva.
Fain articolul.

# 9 X on 01.03.07 at 4:45 pm

am revazut pt a 7-a oara filmul robbin hood….
ce frumos era, ce peisaje, ce care, ce domnite…super dueluri la sabie sau arc…wc misto in curte, sters la fund cu iarba…ce bine ar fi sa fie si acum la fel!?!?!
domnilor…evoluam…trebuie sa ne adaptam cerintelor…persoanele inteligente anticipeaza viitorul si se adapteaza cerintelor prezentului…inaptii raman nostaligici, refuzand modernismul si prezentul…
poate e mai urat fotbalul acum…hai sa-i punem pe blazer, abramovici& co sa-si retraga sprijinurile materiale, sa se reduca la 1% investitiile in fotbal…hai sa aplicam metoda comunista si in fotbalul modern…toti egali, toti la fel…sa vedem unde ajungem…
si in mileniul 3, unul al globalizarii nu-si mai au loc rasismul sau xenofobia…ce daca sunt africani?mentalitatea se castiga…nimeni nu se naste cu ea

# 8 Dumi on 01.03.07 at 4:35 pm

ai dreptate draga Emanuel,si pt mine meciul castigat de Liverpool la Barca a fost dovada ca spiritul britanic n-a murit,a fost palma ce o merita Champions League pt ca Barcelona este o echipa a Ligii Campionilor cu argentinieni,brazilieni, africani
La Liverpool a fost un galez Bellamy,u irlandez Finnan,nordici precum Rise si englezi pur-sange precum Gerrard si Caragher.S-au imbatat,s-au batut,au venit,au umilit Barca,exact ca la carte,prin ei si Celtic Glasgow fotbalul britanic merge mai departe si cum spune cantecul suporterilor lui Liverpool si Celtic,nu numai fotbalul britanic merge mai departe ci si noi cu el
AND YOU”LL NEVER WALK ALONE

# 7 asroma05 on 01.03.07 at 4:28 pm

Asta se intampla cand in finala Cupei Angliei participa tot felul de jucatori(vezi acei jucatori din Africa), care nu au nicio treaba cu ceea ce inseamna spiritul fotbalului englez. E greu sa le explici acelora care se iau la bataie intr-un asemenea meci, ca in Anglia sunt jucatori care au jucat cu visul de a participa intr-o asemenea finala si poate multi dintre ei nu au avut aceasta onoare.

# 6 The Blues on 01.03.07 at 4:26 pm

Nu e ceva general Emanuel, o sa vezi ca in cazul lui Chelsea nu o sa se intample asta;).

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.