March 2007 ↓

29 Aprilie 1972. The Den. Templul în care suporterii lui Millwall îsi urmează orbeşte religia: Fotbalul. Mai sînt douăzeci de minute pînă la finalul disputei cu Preston North End. “Leii” au 2-0 şi asteaptă cu sufletele pline de speranţă rezultatul partidei de pe Hillsborough, unde Sheffield Wednesday o întalneşte pe Birmingham. Eventuala victorie a gazdelor îi amestecă pe “razvratiţii” din sud-estul Londrei cu marii colecţionari de trofee Arsenal, Liverpool sau Manchester United.

Zvonul care produce dezamăgirea
Tribunele freamătă. După 87 de ani, visul creatorilor lui Millwall putea deveni mai mult decît o iluzie. Secundele se delimitează unele de celelalte, întreţinînd artificial suspansul celor 20 000 de fani. Zvonurile o dau pe Wednesday în avantaj. Sînt, probabil, consecinţa neacceptării unui deznodămînt ce îi păstreazaăpe The Lions în mediocritate. Cele cîteva minute de bucurie simulată constituie recompensa oferită de fotbal unora dintre fidelii săi: suporterii de pe The Den. Finalul avea să dezvaluie rezultatul favorabil lui Birmingham la Sheffield şi să declanşeze o avalanşă de acuze la adresa presei, principala suspectă pentru confuzia creată. Millwall trebuia să o ia de la capăt. Acum, cred ei, şi împotriva mass-media.

Decenii de ceartă cu ordinea de pe stadioane
Clubul englez a fost sancţionat în numeroase rînduri din cauza actelor de indisciplină ale suporterilor săi. Astfel, încă din anii ‘20 stadionul lui Millwall a fost închis pentru scurte perioade de timp dupa ce fanii nemulţumiţi au fost implicaţi în altercaţii dintre cele mai dure. În 1947 un spectator îl ameninţa cu moartea pe arbitrul partidei la care tocmai asistase, declansînd chiar ipoteza unui boicot al “cavalerilor fluierului” la meciurile disputate pe teren propriu de londonezi. De asemenea numeroase trenuri au fost scoase din uz în urma “vizitelor” efectuate de susţinătorii “leilor” în afara capitalei. Luptele de stradă cu suporterii echipelor din cartierele rivale le-au ataşat fidelilor lui Millwall eticheta de huligani, consideraţi de întregul Regat ca unii dintre cei mai violenţi si pătimaţi supuşi ai Coroanei.

“Nimeni nu ne place. Nu ne pasă!”
În 1993 “leii” s-au mutat de pe legendara lor arenă pe modernul New Den. În ciuda faptului că ideea nu s-a bucurat de susţinere la început, ameninţările şi tentativele de asalt la adresa presedintelui Reg Burr fiind la ordinea zilei, acum lucrurile au intrat in normal. Ce înseamnă “normal”? “După 14 ani ne simţim din nou ca acasă. Suporterii şi jucătorii oaspeţi, la fel ca si jurnaliştii, urăsc ziua în care trebuie să ne viziteze stadionul. Ne place”. Este declaraţia unui spectator încîntat de regăsirea atmosferei din trecut. Aşadar, dacă vizitaţi Londra, New Cross, zona din care provin majoritatea fanilor lui Millwall, poate fi o destinatie care să vă satisfacă nevoia de adrenalină.

Neil Harris este omul de numele caruia se leaga sperantele impatimitilor sustinatori de pe The Den in acest sezon

În anii ‘90 pentru Millwall au evoluat fotbalişti reprezentativi ai campionatului englez precum Teddy Sheringham, Dennis Wise, Kasie Keller, Ben Thatcher sau Lucas Neill. Fiecare dintre acestia nu a ezitat să afirme că perioada petrecută în tricoul leilor a fost una neobisnuita din numeroase puncte de vedere. Atmosfera de pe The Den, legatura cu suporterii, lupta lor continua cu regulile, reprezintă amintirile unui fotbal care surclasează cotidianul. The Lions sunt condamnaţi de prezent sa apară pe cea de-a treia filă a ierarhiilor, asteptînd în Division One încă o şansă la glorie.
 

„Experimentul” spaniolului care a vrut sa arate gradul de civilizatie al spectatorului de fotbal din Primera Division, scapand nevatamat de pe 20 de arene desi, pe fiecare dintre ele, a purtat tricoul si insemnele echipei oaspete, a dat nastere la multe comentarii. Unii au fost de parere ca in Romania nu se va putea intampla, niciodata, asa ceva. Altii, din contra, au spus ca daca eliminam Bucurestiul din ecuatie, la Galati, Timisoara ori Cluj poti aparea imbracat ca un fan al Farului si ai mari sanse sa pleci pe propriile picioare. Unii au rememorat episodul „Sticla vs Juande Ramos” , precizand ca ibericii nu sunt niste „sfinti” (sa ne amintim de „capul de porc” de la Real - Barça ori de ruperea portii de la Real – Dortmund), ceilalti si-au prezentat propriile amintiri la „commments-uri”, demonstrand ca exista si cazuri cand dupa un Steaua – Dinamo, ori Rapid – Dinamo s-a putut merge la o bere in doi: un „ros-albastru” si un „ros-alb” sau un „ros-alb” si un „visiniu”.

Sa fie clar! Eroul nostru, Tomas Campos, nu s-a dus in galerii. N-a stat nici in „Ultra Sur”, nici in „Frente Atletico” nici in „Boixos Nois”. A luat loc, insa, printre fanii „obisnuiti” ai gazdelor, a cantat melodiile „vizitatoare”, a scandat numele jucatorilor favoriti si s-a bucurat de unul singur cand oaspetii marcau, desi de jur imprejurul sau fetele nu erau tocmai prietenoase. Omul n-a vrut sa arate cat e de curajos: pentru asta se putea tatua pe fata cu stema Barcelonei, prezentandu-se, apoi, in fata „ultrasilor” lui Real si intrebandu-i „Baieti, ma prind bine culorilea astea, ros-albastre?”. Aia era nebunie curata. El a dorit doar sa arate ca „civilizatie” nu este un cuvant ras complet din dictionar – cel putin in patria lui Cervantes. Sigur, o sa argumentati ca exista un caz Aitor Zabaleta, ucis cu sange rece doar pentru ca era fan al unei anumite echipe, ca la meciurile Sevilla – Betis se trage cu rachete de semnalizare dintr-o tribuna intr-alta, ca… Nea Campos, insa, a aratat ca se poate . Haideti sa-i vedem povestea….

„Nepoate, sa nu-mi spargi ouala cu trompeta aia!”
„Am debutat pe „Coliseum Alfonso Perez”, la un Getafe Betis. Ce tare, asa se cheama stadionul lor, iar Alfonso Perez Munoz a jucat la noi… Nu sunt singur printre madrileni. M-as dezbrca la tricoul alb-verde, dar e frig rau, asa ca prefer doar fularul. 1-1 echitabil…Dupa 13 ani revin pe Anoeta. Sociedad – Athletic. Prima oara cand gandesc ca s-ar putea s-o „fur”. 0-2! Ma ridic la golul doi… in ros-alb, iar ei sunt, toti, alb-albastri. Am comis-o? Ma lasa in pace, pentru ca au treaba sa scandeze „Segunda, segunda!” Ha, ha, ha! Se razbuna tot pe ai lor!… Ajung la Celta – Real Sociedad. Un pusti se uita la mine. Se descheie la geaca si-mi arata un fular cu Atheltic. „Sunt fan al echipelor basce, mereu ati fost bine primiti in Galicia!”La pauza, ma „gasesc” cu un grup de fani din Sociedad. Unul e cat un dulap. Bat „Cuba” cu el, de forma, dar la al doilea e naspa rau. Imi zice ceva in euskera, limba lor. Nu pricep nimic, asa ca imprumut mutra unui jucator de poker care vede ca a pierdut, desi are careu de popi si trec mai departe…Urmeaza „Santiago Bernabeu”. Meci cu Athletic. Iar sunt „basc”. Marcheaza Luis Prieto si ma ridic in picioare. Am si o trompeta. Suflu in ea si aud doar atat: „Nepoate, vezi sa nu-mi spargi ouale cu chestia aia!” E un batrnel simpatic, asa ca zic sa nu-l supar…La final, e 2-1 pentru Real. Toti sunt bucurosi. Inclusiv eu, pentru ca am strans patru meciuri fara probleme….Ne vedem pe „Nou Camp”…

EXPERIMENTUL ANULUI IN FOTBAL / de Cătălin Oprişan

Un spaniol s-a gandit sa arate gradul de cultura al spectatorului iberic. S-a imbracat la 20 de meciuri in tricoul oaspetilor si s-a „pierdut” printre fanii gazdelor…Urmarea: nu i s-au facut „buzunare” pe burta, are tot doua picioare si doua maini, scoate sunete cu toti dintii…Mai mult, a primit mancare, a fost invitat la petrecerile locale, a baut bere cu „bastinasii”…Tomas Campos. Asa ii zice. E spaniol si, in opinia multora, a „nasit” experimentul anului. In fotbal. Concret: s-a imbracat in tricourile echipelor oaspete si s-a „insinuat” printre gazde. A facut-o de 20 de ori, pe toate stadioanele din „Primera Division”, vreme de trei luni. Sociedadul avea meci cu Athletic? Derby local…El era alb-rosu intr-o mare alb-albastra…Espanyol – Barça? Rosu-albastru, plus fular cu FC Barcelona…Arata bine tricoul lui Villarreal pe „Nou Camp?” De ce a facut asta? A vrut sa arate gradul de cultura al spectatorului iberic! Urmarea: a fost injurat, dar niciodata bruscat. S-au uitat urat la el, dar i-au lasat familia in pace.

„Nu e totul pierdut”
„Am crezut ca nu se mai poate face nimic”, zice Tomas. „Dar mi-am dat rapid seama ca nu e totul pierdut, ca in fanul spaniol de fotbal a ramas o doza mare de bun simt. Am cantat toate imnurile echipelor adverse, am celebrat fiecare gol, am strigat numele jucatorilor. Niciodata insa n-am injurat un adversar, asa ca am primit ”tratamentul”adecvat. Au existat insulte, priviri ciudate, dar se pot uita la tine urat si la metrou sau pe strada, nu? Nu mi-au clintit un fir de par din cap, desi au existat momente cand eram singurul bucuros intre 5.000 de oameni suparati…Putine au fost arenele unde nu m-au invitat undeva…Ce masa am facut dupa Villarreal – Levante! Pe „La Romareda”, din Zaragoza, mi-au dat sandvis. Ce bere am baut pe „San Mames”! La Santander a fost cel mai tare: m-au chemat la o petrecere unde am stat pina la patru dimineata! Pe “Nou Camp” m-am imprietenit cu un bunic care dorea sa stie toate: cu ce am venit de la Vila-real, daca e adevarat ca Riquelme nu joaca, ce mai face…”

Dupa trei luni de perindat, omul s-a intors viu si nevatamat acasa. S-a intrebat daca ar fi trait toate astea in cazul in care ar fi fost un fan local. Poate da, poate nu. A aratat, insa, lumii, de ce la o trecre rapida cu camera de luat vederi prin tribunele din Primera Division observam domnisoare aranjate, doamne „la” deux piece sau copilasi de 4-5 ani care canta imnul cap coada.

In Romania are cineva curaj s-o faca pe Tomas Campos?

Aici puteti scrie ce sugestii aveti pentru Gazeta Sporturilor dar si reclamatiile voastre.

Personalitatea românească cea mai aşteptată să îşi facă blog:
1. Traian Băsescu
2. Mircea Badea
3. Mircea Cărtărescu

Cel mai bun blog de companie (cel mai de piar informal)
1. Gazeta Sporturilor
2. Oricum
3. Chestionabil

Cel mai bun blog de media (cel mai de care pe care)
1. Zoso
2. Cristian Manafu
3. Cătălin Tolontan

Cel mai bun blog de afaceri (cel mai de bani)
1. Radu Ionescu
2. Orlando Nicoară
3. Succes Dublu, Adrian Soare

Cel mai bun blog de tehnologie (cel mai web 2.0 sau p-acolo)
1. Arena IT
2. Cristian Mezei
3. Kindablog

Cel mai bun blog de divertisment (cel mai la care ne simtem bine)
1. VisUrît
2. Fredo and Pid’Jin
3. Zoso

Cel mai bun blog de cultură (cel mai care ne gîdilă neuronu’)
1. Bookblog
2. Terorism de cititoare, LuciaT.
3. Sketche

Cel mai bun foto blog (cel mai care ne-ncînta ochiu’)
1. Dacian Groza
2. Alex Gâlmeanu
3. TTL, George Nicolae

BLOGURI GENERALE

Cel mai bun post de blog
1. VisUrît – Joc Murdar
2. Zoso – România ţară civilizată
3. Piticu - Provincialii

Cel mai bun blog scris de cineva sub 18 ani (cel mai din ăia micii)
1. Kiddo
2. Ariel Constantinof
3. Zuzu Concept

Cel mai bun blog nou (cel mai care vine din urmă)
1. VisUrît
2. JEG, Darius Groza
3. Nobody Is Perfect, I Am Nobody, Fulgerică

Cel mai bun design de blog (cel mai arătos)
1. Zoso
2. Fredo and Pid’Jin
3. JEG

Cel mai bun blog colectiv (cel mai al nostru)
1. TVBlog
2. Fredo and Pid’Jin
3. Bookblog

Cel mai bun blog personal (cel mai al meu)
1. VisUrît
2. JEG, Darius Groza
3. Andressa

Cel mai informativ blog (cel mai de unde afli)
1. Zoso
2. Feeder
3. TvBlog

Cel mai bun blog (crema frate!)
1. VisUrît
2. Zoso
3. JEG, Darius Groza

Premiership este singurul campionat din lume în care bugetele exorbitante se luptă cu pasiunea unor fanatici ai jocului clasic. Dincolo de cifre şi strategii, dincolo de slujitori ai trendului şi de idealuri care se vînd, găsim Championship League. Este ultimul hop înaintea întalnirii cu magnaţii eterogeni din elită.

Echipe care odinioară impresionau, se “relaxează” astăzi în cea de-a doua ligă a fotbalului englez. Ipswich, Leeds, Sheffield Wednesday, Preston North End, Sunderland sau “sfinţii” de la Southampton. O cauză ipotetică a declinului ar putea fi tocmai nepăsarea în care Premier League a cufundat fotbalul jucat cu inima. Importul exagerat de manageri şi “plictisiţii” care i-au insoţit au determinat, pe termen lung, căderea unor mituri. Leeds United se pregăteste temeinic să mai coboare o treaptă, poate pentru a o întîlni în liga a 3-a pe la fel de celebra Nottingham Forest. Ar fi interesant ca “padurarii” să mai aibă răbdare un an cu divizia de care aparent s-au plictisit. Division 2 se află în situaţia de a fi depasită de grandoarea duelului pe care se pregăteşte să-l intermedieze.

Aparent, regresul îngrijorează. Nu şi în acest caz. Întoarcerea la fotbalul care încantă, la jocul pur ale cărui legi stau scrise din secolul al XIX-lea, nu reprezintă decît progres. Unul invizivil cand ţii în mînă cecuri cu multe zerouri, dar evident din perspectiva suporterului. Dumneavoastra ce ati alege?