Cartianu. Acesta este numele celui mai bun ziarist sportiv al anului 2006 în opinia juriului Premiilor Ioan Chirilă.
2006 a fost anul în care ziariştii sportivi au povestit performanţele impresionante ale Stelei şi Rapidului în Europa ori au făcut dezvăluiri incredibile precum cele din “cazul Bratu”. 29 dintre ei au ajuns la finalul unei curse răsplătite cu 7 premii în cadrul unui spectacol organizat aseară la Ateneul Roman, iar unul, Grigore Cartianu, a fost desemnat cel mai bun jurnalist sportiv al acestui an.
“Cele trei pagini pe care Ioan Chirilă mi le-a scris ca prefaţă a unei cărţi de-ale mele au fost cele mai bune din acea lucrare”, a susţinut Cartianu în debutul unui discurs în care a rememorat momente pe care le-a trăit alături de Chirilă şi a mulţumit familiei şi ziariştilor care i-au fost alături de-a lungul carierei.
Există fotografi sportivi după Preda
Răzvan Păsărică este primul fotograf sportiv care se poate lăuda, după 7 ani de domnie a lui Cristi Preda, că este Cel mai bun fotoreporter de specialitate din România. “Am profitat de absenţa lui Cristi Preda pentru a cîştiga acest premiu. Situaţia mea este asemănătoare cu cea Stelei în 1986, care a profitat la vremea respectivă de absenţa echipelor englezeşti din Cupa Campionilor”, a declarat Păsărică.
Ciclismul bate fotbalul
Cursele de ciclism comentate de tandemul Radu Naum -Radu Banciu i-au adus primului titlul de Cel mai bun comentator al anului. Naum susţine însă că “acest premiu este măcar jumătate al lui Radu Banciu, iar restul al lui Emil, al lui Bogdan Cosmescu, al tuturor colegilor mei”
Corina Drăgotescu a afirmat că “sportul, spre deosebire de politică, este foarte greu de redat în cuvinte”. Juriul Premiilor Ioan Chirilă a considerat că pentru Liviu Iolu de la Evenimentul Zilei acest lucru nu a fost o problemă şi i-a acordat premiul pentru cel mai bun reporter sportiv al anului 2006.
Fără carte
Laureatul de anul trecut al secţiunii “Literatură sportivă”, Radu Paraschivescu, a cîştigat unul dintre cele mai rîvnite premii ale galei: titlul de Editorialist anului 2006. Performanţa sa este cu atît mai importantă cu cît concurenţa a fost reprezentată de nume precum Maria Andrieş, Ion Cupen, Adrian Georgescu şi Andrei Vochin.
Anul acesta, premiul special pentru “Carte Sportivă” nu a fost acordat, juriul considerînd că lucrarea “Luceştii” nu merită să fie premiată.
“Premiile Ioan Chirilă nu răsplătesc trusturi de presă, ci oameni valoroşi”–Iarina Demian
Juriul Premiilor Ioan Chirilă
Iarina Demian - preşedintele Fundaţiei ArtEST
Florin Iaru - poet
Mircea M. Ionescu - jurnalist
Mihai Rusu - scriitor
Horia Gîrbea - scriitor
Mircea Mihăieş - scriitor
Stelian Tănase - jurnalist



106 comments ↓
Pagini: [6] 5 4 3 2 … 1 » Afiseaza toate comentariile
This is exactly what I expected to find out after reading the title Ei sînt cîştigătorii Premiilor Ioan Chirilă. Thanks for informative article
barem ishi daduse shi el cu un mennen?
sau lea mutat nasul la vecini!
pfiiiiiiiiiuuuu!!!!!1asta sigur e certat cu apa!
randuri pentru maria andries
ai castigat…continua. ai pierdut….continua.
personal imi pare rau ca preferata mea nu a fost premiata dar …premiile ioan chrila vor fi si in 2007. sunt convins ca maria andries va fi manifica intr-un an pe 28 nov la ateneu…
nu ceda maria ….pentru multi tu esti adevarata premianta.
felicitari tuturor premiatilor…sunt de acord cu juriul dar in materia asta avem multe valori.
poate lista 2007 incepe cu maria andries.
Under sau over 2,5 goluri la Besiktas - Bruges? Dati mi repede un sfat ca ma duc sa pariez.
Si daca sunteti draguti, la Fulham - Arsenal marcheaza ambele echipe?
Astept opiniile dvs, cit mai am timp
Bah, ce drac de juriu a fost asta? Hai, cu Paraschivescu mai merge, ca e de bun simt, desi mie nu-mi place. Ba, da restul alegerilor sunt de cacao.
Cartianu o fi fost ales ca sa se oftice Gigi Becali? Sper ca asta a fost singurul motiv rational al juriului
bv radu
sa-mi sugeti pula
hyffffffffffgfklg
dak radu parschivescu a luat premiu ii jale mare ii presa si sportul romanesc
la ce ziaristi sportivi sunt in romania cred ca premiul acesta nu ar trebui acordat…intineaza numele celui ce a fost IOAN CHIRILA!
Premiile astea s-au acordat in functie de afinitatile familiei Chirila. Cartianu e un apropiat al familiei, iar Traian Ungureanu, de exemplu, a provocat un scandal la primul articol scris dupa cooptarea lui in echipa lui Ioanitoaia si Tolo (pe atunci la ProSport) in care il critica pe Ioan Chirila. Sotia cronicarului, Iarina Demian, a fost foarte suparata ca Ioanitoaia a permis publicarea acelui articol. Nu stiu in ce relatii sunt acum cei doi. Pacat, exista totusi ziaristi mult mai buni decat Cartianu. Paraschivescu, Naum, Soare isi merita premiile. Macar atat sa ramana din editia asta a premiilor “Ioan Chirila”.
Ierarhii exacte nu prea se pot stabili. Bogdan Cosmescu e printre cei mai buni comentatori de fotbal romani, poate chiar cel mai bun. are cometarii reusite si la rugby, cat de cat, comenta ok la hochei.
Dar, Radu Naum e mult mai complex, chiar daca nu comenteaza fotbal.
Asa cum exista miliardari de carton, putem spune ca au aparut, iata, jurnalistii de carton. Grigore Cartianu este exponentul ideal pentru aceasta categorie. Cred ca si compunerile scolarilor cu impresiile despre vacanta de vara sunt mult mai interesante decat articolele scrise de el. Nu pot decat sa-i urez, odata cu tribunele pline de cititori indignati, un calduros: lasa-neee, lasa-nee!
P.S. Presa sportiva s-a tabloidizat enorm. Oare premiantii ei pot fi altfel?
La editorialist premiul trebuia atribuit lui TRU cu o clasa cel putin deasupra tuturor!!!!!!!!!! iar titlul de cel mai bun comentator sportiv trebuiau sa si-l adjudece in tandem NAUM-BANCIU o entitate incredibila, profesionisti pana-n maduva oaselor! nu vreau sa par carcotas dar castigarea de catre cartianu a titlului de ziaristul sportiv al anului arunca in derizoriu aceste premii si descalifica definitiv juriul! mai lipsea georgescu (cel mai ridicol ziarist care-a scris despre F1 ) de pe lista de premianti si se-alegea praful!
Un nedreptatit :Vochin ! are stofa,are verb si sa nu uitam moralitate!
La asa presa asa ziarist al anului!!!Se potrivesc de minune!!
Si totusi boanchis ramane cel mai “tare”!!
nu contest valoarea de comentator a lui Radu Naum, DAR, un adevarat comentator nu este acela care stie doar sa laude un sportiv, ci , din contra sa si il critice - vezi cazul lui bogdan cosmescu- care , in opinia mea este singurul comentator adevarat de sport din Romania. La, laudat se pricepe oricine………..
categoric. asta am spus si eu, dar la cum s-a desfasurat toata tarasenia…..
pe langa radu naum si radu banciu ar fi meritat sa castige “trofeul” de cel mai bun comentator !
Domnilor uitati-va pe componenta juriului si o sa va dati seama ce mascarada de premii au fost.
Mircea M Ionescu - este acel individ plat si anost care comenta mai bine pe vremea lui Ceausescu meciurile la TVR, decit o face acum la Telesport. Un individ depasit, care nu este in masura sa decida intr-o astfel de competitie.
Apoi tot respectul pentru urmatorii…
Horia Gîrbea - scriitor
Mircea Mihăieş - scriitor
Stelian Tănase - jurnalist
dar sint curios cita presa sportiva au citit acestia in 2006?
cite reportaje, cite editoriale…etc?
O rusine mai mare decit premiul atribuit lui Cartianu este poate doar cea legata de premiul de cel mai bun reporter, acordat lui Liviu Iolu.
Iolu, who the fuck is Iolu???!?!?!
Cartianu, in afara faptului ca a inventat tot felul de bazaconii pe perioada Campionatului Mondial, nu a iesit cu nimic in evidenta in acest an….
este genul de ziarist care daca il vede pe Maradona la un meci in tribuna, face doua pagini de interviu si spune ca a stat de vorba cu el! prietenii stiu de ce
Iarta-i nea Vanea, ca nu stiu ce fac!
inca nu reusesc sa inteleg de ce Maria Andries nu exista pentru presa sportiva,e jenent cum o femeie nu poate reusi in cariera sa ia un premiu in presa sportiva din motive bine stiute
e momentul sa va lasati in urma ideeile precum ca femeile nu au ce cauta in fotbal ,
Pagini: [6] 5 4 3 2 … 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment