Liga Campionilor ↓

Înainte de a deveni sperietoarea “granzilor” şi viitor antrenor al Stelei, Laurenţiu Reghecampf a fost, pe rînd, “frumos nebun al marilor oraşe” (poreclă dată de Stoichiţă, dar pescuită din literatura lui Fănuş Neagu), pasager de tristă amintire al naţionalei şi fotbalist în Bundesliga. După Steaua şi Litex Loveci, Reghe a mers la Energie Cottbus, unde a făcut carieră: a jucat 135 de partide în 4 sezoane, înscriind 17 goluri. Apoi s-a transferat la Alemannia Aachen, unde a bifat alte 107 meciuri. Plus 19 goluri.

Din 2000 pînă în 2009, cînd şi-a încheiat aventura în fotbalul de trei ori campion mondial cu o încercare nereuşită la Kaiserslautern, Reghecampf a avut tot timpul să înţeleagă fotbalul german. Fotbalul şi viaţa din Germania. Sau fotbalul ca parte a vieţii din Germania. Fiindcă despre asta vorbea tînărul antrenor al Concordiei invitat la studioul Champions League al TVR. Un mesaj simplu. Bayern este probabil un club la fel de bogat ca Real sau ca Barcelona, diferenţa o impune sistemul (a se citi disciplina financiară), care nu le permite să cheltuiască oricît. Nici pentru transferuri, nici pentru salarii. Disciplina financiară care te obligă să ai o justificare pentru fiecare euro cheltuit. Să îţi plăteşti impozitele, să nu acumulezi datorii de sute de milioane la stat. Care stat este nemilos cu evazioniştii, dar te răsplăteşte dacă eşti corect. Aşa se face că statul german este motorul Europei unificate, spre deosebire de statul spaniol, care este unul dintre marile aspiratoare de capital ale aceleiaşi Europe comunitare.

Bayern s-a comportat ca o echipă nemţească la Madrid şi pe tot traseul care a dus-o în finală. Dincolo de toate clişeele tocite despre nemţi, de la Lineker citire ori de la alţii, Bayern a arătat hărnicie, seriozitate, solidaritate, spirit de sacrificiu. Curaj şi responsabilitate. Forţa acestei echipe izvorăşte din credinţa că la capătul muncii vine negreşit răsplata. Trăgînd linie, nişte oameni foarte bine plătiţi i-au eliminat pe alţi oameni plătiţi regeşte, cărora li s-a inoculat ideea că ar fi supraoameni. Între vedeta Schweinsteiger şi muncitorul cu înaltă calificare de la Uzinele Krupp nu e pînă la urmă o diferenţă fundamentală. La sfîrşitul zilei, îi aşteaptă o casă primitoare, o masă consistentă şi o bere cum numai nemţii ştiu să fabrice. Asta se numeşte bunăstare socială. Ceilalţi au palate, avioane pe patru roţi în loc de automobile şi impresia că lumea este un loc prea îngust pentru ei. Ăsta este dezmăţul galactic.

Începem să ne pierdem simţul măsurii. Şi să dăm drumul blasfemiilor cu voioşia pe care ne-o permite fotbalul

Simţiţi cum se încălzeşte Planeta? Cum vibrează rîul, ramul, catalanul şi castilianul înaintea lui El Clasico? Cum toată planeta se conectează la măreţul eveniment? Iar dacă te deconectezi, dacă mişti în frontul extazului general, dacă strici fotografia adoraţiei necondiţionate şi ai tupeul să spui că mai sînt şi alte echipe pe lumea asta care ar merita iubirea noastră oarbă, dacă ai îndoieli şi dacă gîndeşti altfel, bunăoară că nu-i foarte sănătos să gîndim toţi la fel, iar să simţim unitar nici atît, atunci, după toţi aceşti “dacă” puşi în discuţie, eşti privit cu o nesfîrşită milă amestecată cu un profund dispreţ. Nu înţelegi fenomenul, mă-nţelegi? Nu pricepi cum e treaba asta cu fotbalul de calitate, pentru că tu, mic punct rebel în univers, te hrăneşti cu ură, în timp ce oamenii adevăraţi îşi taie porţii mari de frumos. Mănîncă şi se uită, mănîncă şi se uită, nimeni nu face indigestie.

Şi ce dovadă mai bună că Planeta se pregăteşte pentru încleştarea dintre extratereştri şi galactici decît “Treimea Divină” identificată de L’Equipe Magazine pe pămîntul făgăduinţei fotbalistice, Barcelona. Le Pere (Tatăl) - Cruyff, Le Fils (Fiul) - Guardiola, Le St. Esprit (Spiritul Sfînt, scris prescurtat, ca la fotbal frate) - Messi. Aşadar, nici mai mult, nici mai puţin decît Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfînt (Sfîntul Duh în variantă creştin ortodoxă), deci Sfînta Treime în slujba tiki-takăi. De fapt, la geneza acestui sistem de joc care îmbină tehnica individuală perfectă cu mişcarea continuă a fotbaliştilor şi o ţesătură de pase “dumnezeiască”. Continue reading →

Guardiola ezită să semneze prelungirea contractului. E greu să fii antrenor de extratereştri.

Trecem peste ironiile francezilor de la Canal Plus, mama lor de îmbuibaţi! Plecăm de la ipoteza că tot ce vedem are la bază sucul de morcovi, fresh-ul de portocale şi paella cu fructe de mare. Aşadar. Barcelona este cel mai puternic club de fotbal din lume. Cel mai bine organizat, cu şcoala cea mai productivă, cu oamenii cei mai pregătiţi. Un club bogat, cu o tradiţie solidă, care a pus înainte de toate munca neobosită şi curajul de a promova idea unui fotbal generos, inovator, curajos. Plăcut ochiului şi eficient, fotbalul practicat de Barcelona lui Guardiola şi Messi a atras suporteri din Extremul Orient pînă la Strîmtoarea Magellan. Din Ghencea pînă în Beverly Hills.

Leo Messi şi-a sărbătorit cea de-a 200-a apariţie în tricoul blaugrana cu 4 goluri înscrise în poarta Valenciei. Începem cu argentinianul pentru a ajunge la antrenorul lui catalan. Josep Guardiola, zis şi Pep nu doar pentru apropiaţi. Guardiola se gîndeşte. Guardiola nu se mai gîndeşte la titlu în Spania, dar se gîndeşte dacă semnează prelungirea contractului cu Barcelona. Se alintă, îmi şopteşte Andrei Niculescu după şedinţa de sumar. Pe Andrei trebuie să îl ascult, fiindcă se pricepe la marele fotbal şi fiindcă a trăit la Barcelona. Da, e o posibilitate ca Pep să se joace puţin cu nervii preşedintelui Sandro Rosell, despre care mi se spune că se află într-o relaţie de serviciu şi atît cu faimosul lui antrenor, care antrenor fusese instalat pe Camp Nou în mandatul lui Laporta, care Laporta îi oferise postul de preşedinte onorific lui Johan Cruyff, care Johan Cruyff, părintele din umbră al tiki-takăi, îl simpatiza pe Guardiola şi a contribuit decisiv la instalarea acestuia pe banca Barcelonei.

Îndoielile lui Guardiola pot fi însă cît se poate de materiale. A nu se citi materialiste! Teama unui bărbat de succes de a rămîne antrenorul echipei care fiind în stare să cîştige în faţa oricui nu ar trebui să piardă niciodată, în faţa nimănui. Frica de blazare, suprasaturaţia provocată de succesele cu repetiţie. Poate şi omeneasca dorinţă de a schimba peisajul. Biotopul. Anglia este un uriaş aspirator cu mai multe guri îndreptate spre Guardiola. Manchester, United şi City. Londra, Arsenal şi Chelsea.

Dar Pep ştie foarte bine că priceperea lui în meserie dusă mult dincolo de meşteşug depinde organic de sistemul Barcelona. Sistemul Barcelona şi elementul Messi, ceva care iese din banalul Tabel al lui Mendeleev şi se duce în supranatural. Şi undeva, în subconştientul tuturor, umbra enigmatică a lui Cruyff. Olandezul care îi bîntuie pe toţi cei care au o legătură cu Barcelona. Marele Johan, personaj misterios, desprins parcă din literatura catalană barocă. Nălucă dominatoare întrupată de undeva din tenebrele oraşului vechi, descinsă pe Camp Nou cu o ceată de hobbiţi pe care i-a inventat pentru a supune lumea fotbalului. Da, sună a poveste dintr-un roman pentru adolescenţi. Dar şi ei sînt interesaţi să vadă cum se termină. Semnează sau nu Guardiola?