RAPID ↓

Absenţa bărbaţilor din tribunele Giuleştiului a fost suplinită cu brio de doamne, domnişoare şi domnişori.

Prezenţa exclusivă a femeilor şi a copiilor pe stadionul Giuleşti urma să asigure o atmosferă asemănătoare cu aceea a unei săli de spectacol. Mai exact, de teatru, fiindcă sală de spectacol este şi cupola circului. Or, de circ nu ducem lipsă, în nici un domeniu de activitate sau de inactivitate. Reprezentantele sexului frumos, odraslele lor şi tinerii liceeni trebuiau să instaureze civilizaţia pe o arenă sportivă cu graţie şi cu candoare. Pasiune microbistă plus o considerabilă creştere a aspectului estetic al tribunei.

Nu s-a întîmplat chiar aşa şi din cauză că meciul dintre Rapid şi Vaslui a avut o tensiune aparte. Răsturnări de scor, realizări spectaculoase, o echipă a Rapidului motivată şi rezistentă la presiunea exercitată de brazilienii lui Porumboiu, care Porumboiu a avut puterea să felicite arbitrajul lui Marius Avram, ceea ce poate trece, fără exagerare, la capitolul minuni ale Săptămînii Mari. Nu putem ocoli golul de generic al lui Alexa, altfel un superb rod al voinţei condimentate cu nimereală, inaccesibil unui zeu al tehnicii, fie el Messi sau Cristiano Ronaldo. Partida a continuat şi la vestiare, unde jucătorii celor două formaţii nu s-au comportat tocmai creştineşte. În fotbal, obrazul se ţine cu cheltuială şi nu se întoarce cu una, cu două către adversar.

Ne întoarcem însă la mesajele transmise de galeria feminină şi adolescentină a Rapidului către conducătorii fotbalului românesc şi rivalii din campionat. Ultrasele (!?) şi ultrăşeii nu au dus lipsă de imaginaţie. Nici de curaj în transmiterea textelor, care mai de care mai licenţioase. Ţinta predilectă a fost Mitică Dragomir, care după brutării, cofetării şi papetării a fost îndrumat să păcătuiască întru primenirea instituţiei pe care o conduce. Frumoasele rapidiste i-au făcut urări cu caracter XXX, porcărele asumate cu dezinhibiţia celor peste 20 de ani de libertate pe care România noastră, a tuturor, a deprins-o cu o iuţeală care vorbeşte despre o aplecare naturală către ludic şi lubric.

Ar fi caraghios să le dojenim pe doamnele şi domnişoarele care au continuat opera domnilor lor soţi şi prieteni. Ar fi caraghios, ipocrit şi neproductiv. Nici să le aplaudăm nu putem, că nu se cade. Trecem episodul la capitolul experimente falimentare, cu observaţia că stadionul în România este un spaţiu în care domnişoarele de pension nu au ce căuta. Oricum, nu mai avem pensioane, ci pensiuni, iar aluziile sexuale ne însoţesc pînă şi în reclamele la ierbicide ori la frecţii Diana.

A înţeles. I-a luat ceva timp, dar acum ştie pentru ce i-a fost lăsat talentul de fotbalist

La 28 de ani suferea de spate, la 26 se plîngea de pubalgie. La 34 de ani are nostalgia trecerii timpului, ambiţia şi prospeţimea unui adolescent. Daniel Pancu aleargă, trage de el, se scoală în zori. Vorbim despre acel Pancu petrecăreţ, superficial şi risipitor? Despre fotbalistul talentat şi capricios, care a trebuit să intre în raza de acţiune a familiei Lucescu pentru a nu eşua definitiv, ca alţi mulţi fotbalişti talentaţi, capricioşi şi risipitori? Bineînţeles că despre el. Despre el, dar şi despre un bărbat încă tînăr care a înţeles cum devine treaba cu zilele astea care nu se mai întorc. Vorba cîntecului de petrecere, dragă Pancone, “Aş da zile de la mine!”. Dar viaţa nu e o petrecere. Deşi ai bani să îţi cumperi numai vinuri de colecţie. Viaţa nu e nici doar o plimbare. Deşi ai făcut cărare prin Europa şi Asia Mică. Iaşi, Rapid, Cesena, iar Rapid, “naţională”, Beşiktaş, din cînd în cînd “naţionala”, iar Rapid, Bursa, Terek Groznîi, ŢSKA Sofia, Vaslui. Din nou Rapid. Rapid limanul dintotdeauna. Locul unde suporterii te iubesc fără să te întrebe la cît ai adormit în dimineaţa meciului. Continue reading →

10 geamantane şi un gust amar. Copos e ipocrit, dar ei, băieţii care fug fără să se uite înapoi, cum sînt?

Fericiţi cei care pot face împrumut la bancă azi şi pot lua banii tot azi! Modelul brevetat de liderul sindical Marin Condescu a fost experimentat cu succes acum de George Copos. Om de afaceri, ca de altfel şi liderul sindical de la Tîrgu Jiu, şi om de fotbal, ca şi MC, George Copos a promis jucătorilor rapidişti că banii vor intra urgent în conturi. Bucuria fotbaliştilor care refuzaseră să se mai antreneze a fost scump plătită de patron. Epuizat şi trist, după un asemenea tur de forţă care nu este accesibil oricărui cetăţean dornic să obţină un credit, Copos îşi mărturiseşte nedumerirea. Zice că nu era treaba lui să rezolve aceste probleme, că nu ştie care este ultima lună cînd au fost plătiţi jucătorii. Toate aceste amănunte sînt de competenţa preşedintelui Dinu Gheorghe, ne transmite în felul lui drăguţ-insidios domnul Copos. Tot în subtext ni se spune că pentru binele culorilor vişinii, el îşi sacrifică sănătatea, timpul şi îşi riscă averea personală.

Planul celălalt îl conţine pe Juliano Spadacio. Plus bagajele sale. Mai ales bagajele, care au jucat rolul principal în superproducţia “Spadasiu se cărăbăneşte din România”. Spadasiu, pentru că aşa îi spune un consacrat crainic sportiv de la radio. Se cărăbăneşte, fiindcă asta a fost senzaţia privind imaginile de la aeroport cu valizele ambalate pentru cala avionului. 10 la număr! Brazilianul Juliano Spadacio, unul dintre cei mai populari şi mai valoroşi fotbalişti străini din campionatul nostru, iubit de suporteri, respectat-temut de adversari şi apreciat de ziarişti, părăsea România cu graba pe care o regăsim în repatrierile cetăţenilor occidentali pe care i-au prins loviturile de stat ori revoluţiile pe la Mogadiscio, Monrovia sau Tripoli. Întrebat de reporterii care l-au însoţit la aerogară (parcă e termenul mai potrivit pentru tentativele noastre de aeroporturi), mijlocaşul rapidist a bălmăjit ceva despre lipsa de respect a clubului faţă de el. Se referea la banii pe care clubul nu i-a mai plătit de vreo trei luni. Lui şi celorlalţi. Aici are dreptate, iar comentariile devin inutile.

Poate ar mai fi fost ceva de spus. Despre viitoarea destinaţie, fiindcă sigur are una. Şi despre nedumerirea suporterilor. Hai să o numim doar aşa! Spadacio n-a făcut-o. Dar nu din teama de a cădea în melodramă. Fiindcă nu s-a sfiit să evoce familia săracă, întreţinută toată din salariul lui. Salariul lui de 300.00 de euro pe sezon. Nu-i rău să fii membru al familiei Spadacio! În acest punct îmi aduc aminte de antecedentele numite Eric sau Kapetanos. Integraţi, iubiţi, res-pec-taţi, gata să fie naturalizaţi. Ba nu, puneţi-vă pofta-n cui! Totul pînă la bani. Dă-i naibii de suporteri, lasă-le-ncolo de sărmăluţe cu mămăliguţă, pe noi ne interesează mălaiul! Banii. Acesta e mesajul. Brut, brutal. Mi se va spune că este un mesaj profesionist. Da. Şi foarte limitat. De mercenar veritabil. De bărbat adevărat, care nu udă coada pisicii. Exponent al curentului “Farmecul brazilian al vieţii”.