CRAIOVA ↓

Prefer să selectez ce spune Piţurcă, iar la această selecţie pică vorbele de duh pe care antrenorul Craiovei i le-a transmis ordonatorului de finanţe al Timişoarei. Dar spusele lui Piţurcă despre întîmplările recente ale echipei sale merită atenţia. Mai ales acum, în zilele dintre dubla manşă cu Dinamo, cînd duşmănia semiseculară pare să fi fost înlocuită de o normalitate pe care aproape că nu mai ştim de unde să o apucăm.

Piţurcă a observat că Găman, Bărboianu şi Mihai Costea nu şi-au pregătit cum trebuie execuţiile la loviturile de departajare. Spre deosebire de Valerică, Victor ştie că penaltyurile nu sînt o simplă loterie. Un episod la care închizi ochii şi tragi la poartă. Luaţi Gazeta Sporturilor de joi, 11 noiembrie, ziarul vreau să zic, ziarul acela în care veţi fi surprinşi să găsiţi foarte, foarte multe lucruri numai despre sport,  e drept, mai multe despre fotbal, deci luaţi ziarul, deschideţi-l la paginile 2-3 şi uitaţi-vă atent la felul chinuit şi nefiresc în care a executat Găman penaltyul apărat de Dolha. Greşise paşii, s-a poticnit în timpul elanului, pentru ca apoi să bată previzibil şi strîmb, numai bine pentru ca portarul advers să-i ghicească intenţia. Pe urmă, Bărboianu a căzut în fund în momentul şutului, iar Mihai Costea, care jucase foarte bine pînă atunci, a tras şi el, ia, să fie acolo!

Lipsa de concentrare, cîteva secunde de relaxare cînd mintea zboară aiurea, unde, măi Valerică?, au fost suficiente pentru anularea unui meci bun făcut de o echipă care continuă să plătească birul imaturităţii. Aici trebuie să lucreze Piţurcă, acel Piţurcă schimbat în bine, comunicativ, deschis, cu zîmbetul pe buze, una şi aceeaşi persoană cu acel Piţurcă sumbru din duelul cu Iancu. Antrenorul are în faţă două ţinte importante. Redefinirea Craiovei şi abandonul unui anumit tip de limbaj şi de comportament. Pentru asta nu trebuie să fii nici satanist, nici heruvimist, nici optimist, nici pesimist, ci doar un om bine crescut care îşi face aplicat meseria.

Sînt lucruri mai importante decît punctele sau victoriile. Dar copiii nu sînt lucruri, sînt continuarea vieţii noastre

Am un prieten stelist. Prietenul stelist are o fetiţă de 4 ani şi jumătate care moşteneşte pasiunea tatălui. E şi ea tot stelistă. Pe fetiţă o cheamă Mara, iar sîmbătă seară s-a întîmplat ceva foarte important în viaţa ei de copil. A fost la meci. La meciul Stelei cu Universitatea, în Ghencea. Primul ei meci pe stadion. Pe celelalte, nu foarte multe, le-a văzut la televizor mîncînd floricele cu părinţii. Mara s-a simţit bine la meci. S-a bucurat, a strigat şi a scandat împreună cu ceilalţi copii şi cu oamenii maturi de pe stadion, vreo 25.000 de suflete. Spre miezul nopţii, Mara s-a întors acasă, la mămica ei, răguşită şi fericită. Fericită fiindcă Steaua a cîştigat şi pentru că preţ de cîteva secunde s-a lansat ca vedetă. Camerele TV nu rataseră prezenţa în tribune a unui copil drăgălaş cu eşarfă roş-albastră în jurul gîtului. Puţine lucruri sînt mai frumoase la fotbal decît copiii tribunei.

Prietenul stelist are, la rîndu-i, un prieten stelist. Diferenţa dintre cei doi este că ultimul activează în Peluza Sud, iar primul a evitat să meargă la meciuri în ultima vreme din cauza răfuielilor pe care facţiunea sudică a galeriei le avea cu patronul. Amănunt esenţial, şi prietenul meu, şi prietenul prietenului meu sînt doi oameni cu ocupaţii solide, cu o viaţă de familie onorabilă. Sînt două persoane sociale pe care le uneşte pasiunea pentru aceeaşi echipă şi îi desparte modul în care înţeleg să şi-o manifeste. În acest moment, şi cel paşnic, şi ultrasul pacificat merg pe stadion şi se simt parte a luptei echipei pentru un rezultat bun. Stadionul a redevenit locul în care activitatea de bază este vizionarea partidelor Stelei şi nu arderea excesului de adrenalină. Sînt persoane care detestă asta.

Mara şi ceilalţi copii care au participat la victoria împotriva Craiovei nu-l cunosc pe asistentul Onicaş. Nu îi interesează cu ce se ocupă el, dacă-i omul lui Tata Jean ori agentul de influenţă al lui Avram. Ei nu au auzit declaraţiile prevestitoare de butoane ale lui Gigi, nu au habar de lupta la titlu cu bozgorii şi cu cîinii. Dar copiii pot afla de la tăticii lor cine sînt nea Imi, Miţi Majearu, Bumbi şi poveştile care îi însoţesc. Atît timp cît pe părinţii lor îi va interesa jocul favoriţilor şi nu hîrjoana cu “creditorul”, aventura la stadion a celor mici va continua. Dacă nenea ăla care dă banii şi nenea ăla cam încruntat care antrenează echipa îşi vor vedea de treabă şi îşi vor ţine promisiunile, iar Stancu şi Surdu îşi vor respecta meseria, ei, copiii, vor putea să mai vină şi altă dată la meci. Se vor întoarce mereu răguşiţi, iar cîteodată trişti, acasă la mămicile lor. Dar întregi. Teferi la minte şi la trup.

Un meci frumos. Cu goluri şi răsturnări de situaţie. Cu o lovitură de teatru în prelungiri, marca Szekely. Nu asta ne dorim? Sau mai există printre noi şi esteţi ai nimicului tactic de anihilare a adversarului? Posibil, dar îi vom corupe şi pe ei! Un meci bun între două echipe care ştiu fotbal şi vor să îl arate. Craiova şi Steaua, plus vreo 20.000 de mii de suflete care au simţit că dincolo de procentele discutabile din alegerile prezidenţiale, în viaţa cea de toate zilele sînt cîteva puncte de sprijin pe care e păcat să le abandonăm. Un dribling al lui Florin Costea, altul al lui Mihai, fratele lui, o centrare-covrig a lui Szekely, un şut cumva instetic al lui Kapetanos, dar pe care scrie mai mereu gol.

Fotbalul trebuie privit uneori cu ochii doar spre teren. Fără să ştii care e linia de clasament a unei formaţii unde Prepeliţă sare un metru şi jumătate peste Ghionea şi Rada, pentru ca după un sfert de oră să danseze în jurul veteranului Petre Marin, sub privirile îngăduitoare şi de competenţă aproximativă ale arbitrului Robert Dumitru. Un Craiova-Steaua în care mingea a stat mai mult lipită de gazon decît jucătorii faultaţi, lucru care povesteşte despre o anumită calitate tehnică a fotbaliştilor. Craiova e un loc ospitalier pentru fotbal, pentru că ospitalitatea vine din dragoste. Lucru banal, a ieşit din nou în evidenţă rasa lui Florin Costea. Lucru mai puţin obişnuit, n-a trecut neobservată prezenţa în Bănie a lui Răzvan Lucescu. Fapt cert, selecţionerul n-a venit la Craiova cu scopul de a observa cum cad ultimele frunze din copaci.