Echipa naţională ↓

Selecţionerul a lansat un subiect mai interesant decît părea la prima vedere.

Pe ce post joacă totuşi Rusescu?, a întrebat cu falsă nedumerire selecţionerul. De fapt, el tocmai răspunsese cu o întrebare. Piţurcă a driblat uşor, printr-o simplă mişcare a corpului, iar întrebarea a rămas plutind în aer ca o pană de pescăruş deasupra valurilor înspumate ale mării. Nu vă lăsaţi amăgiţi însă de interpretarea în cheie poetică a întîmplării. Tema “Rusescu la echipa naţională” nu se pretează la aşa ceva, fiindcă este proză pură. Un subiect interesant. Mai interesant decît pare la prima vedere.

Raul Rusescu poate juca mijlocaş dreapta şi (sau) atacant. Ce fel de mijlocaş dreapta şi ce fel de atacant? Probabil un mijlocaş cu apetitul careului. Ori un atacant căruia îi place să vină lansat din linia a doua. Un mijlocaş care evadează productiv de pe bandă spre poarta adversă. Rusescu nu este nici vîrf care să ţină stoperul în cîrcă, nici mijlocaş lipit de tuşă sau om de centrări. Forţa lui Raul Rusescu vine tocmai din dibăcia de a exploata spaţiile dintre linii. Este jucător de execuţii, unul care are nevoie de aer, nu killer pe metrul pătrat.

Piţurcă ştie însă toate astea şi nu cred că face un defect din versatilitatea unui fotbalist. Aţi observat că tocmai am folosit un cuvînt la modă printre analiştii fenomenului fotbalistic, lucru cît se poate de normal atunci cînd vorbim despre un jucător la modă. Aici aud deja reproşurile celor care consideră că una-două mai descoperim cîte un fotbalist genial, pe care apoi, cu tupeul&superficialitatea caracteristice meseriei, îl mai şi propunem la echipa naţională. Raul Rusescu nu are însă nevoie de un serviciu de avocatură de sorginte jurnalistică. Spre deosebire de copiii teribili ai lui Gigi - Tatu, Florin Costea, Tănase (apropo, Dodel ce joacă? Ce post i se potriveşte, nea Piţi?) - Raul Rusescu marchează. Raul Rusescu zis, răutăcism!, şi Pufulete din cauza tendinţei de a cîştiga în greutate, înscrie. Dă goluri. Bagă mingea în poartă. Mai mult decît atît, golurile lui punctează şi la capitolul estetic. Sînt frumoase, sînt naturale, nu rodul unor eforturi contorsioniste.

Mă feresc a i-l recomanda lui Piţurcă pe cel despre care nuseştiepecepostjoacă. I-aş face un contraserviciu. Lui Rusescu. L-aş întreba totuşi pe selecţioner pe ce post joacă Busquets? Ce este el, mijlocaş la închidere sau “regista”? Sau fundaş central? Sau Fabregas, care joacă ba extremă, ba vîrf, ba mijlocaş central?

Dar Cociş? Ce este el, nea Piţi, om sau fotbalist?

Cu Meche ne-am liniştit, cu milionul pentru gazon, la fel. Urmează însă zile de studiu asiduu pentru stewarzi.

Pentru a ne convinge că “Meche nu va fi niciodată preşedintele federaţiei” (în fond, de ce nu?), exponatul care poartă numele Dumitru Mihalache a fost adus la conferinţa de presă organizată de FRF şi de Primăria Generală a Capitalei. Dumnealui a stat alături de cel care a fost, este şi va fi preşedintele federaţiei de fotbal pe un interval temporal situat între 20 de ani şi cît vor bicepşii lui. Lîngă Mircea Sandu şi Dumitru Mihalache a venit şi primarul Sorin Oprescu. Teoretic, tema discuţiei era organizarea finalei Europa League, dar practica a demonstrat altceva. Presa era calul de bătaie al conferinţei de presă. O conferinţă de presă ca să dai în presă.

Aşadar, în bănci presa incitatoare, duşmănoasă, ranchiunoasă, defăimătoare, obraznică, prost îmbrăcată, deci săracă, frustrată, carevasăzică, iar la prezidiu, oamenii responsabili, cei care se gîndesc la binele cetăţii, nişte domni eleganţi, la costum, persoane responsabile, parfumate.

În esenţă şi printre per tu-uri prezidenţiale (”Tudorache, ia vezi că aşa şi pe dincolo, băi Cojocare, cum stă treaba cu organizarea?”), o idee a reieşit clară. Gazonul de pe Naţional Arena va fi schimbat, iar o dată cu plantarea noului covor va fi închiriată, ulterior urmînd a fi cumpărată, şi instalaţia de iluminare artificială/fotosinteză. Operaţiunea va costa “doar” un milion de euro, sumă modică în opinia primarului general. Care primar general a asistat cumva perplex la răfuiala cu ziariştii a lui Mircea Sandu, înţelegînd, îmi închipui, că jungla politică nu este decît un parc populat cu foci, pinguni şi fazani faţă de jungla ecuatorială a fotbalului în care eşti sfîşiat de fiare la prima neatenţie.

Ce a văzut lumea la Mircea Sandu de data asta? “Un cetăţean, un om”, cum s-a zugrăvit cu o notă de nostalgie tremurată în glas domnul preşedinte. Un Mircea Sandu sincer, o persoană care a renunţat la incomodul fard al politeţii. Un om exact aşa cum este el. Arogant. Suficient. Resentimentar. Miştocar. Ameninţător. Fierbînd de nervi. Dispus să jignească. Predispus să acuze fără dovezi. Specialist în autovictimizare. Ironic în registrul glumelor de şantier. Asta apropo de şantierul neterminat şi netencuit numit Naţional Arena.

Urmează două luni în care beneficiarii Stadionului Naţional şi totodată finanţatorii acestuia vor fi obligaţi să-şi pună pofta-n cui cu meciurile. Două luni în care gazonul va fi schimbat şi în care stewarzii vor fi cu burta pe carte, pentru a aprofunda simbolurile naziste şi rasiste. Dacă asupra svasticii vor exista dubii ideologice - ce-i, de fapt, svastica, un important element al filosofiei jainist-hiduiste sau marca înregistrată a naţional-socialismului din Germania lui Hitler? - la bannere de genul FRF # RMGC ne-am lămurit. Este o incitare la crimă.

Dumneavoastră incitaţi, domnişoară, zicea Naşu’ adresîndu-i-se unei reportere care întrebase despre calitatea viitorului gazon. Curat incitatoare aceste domnişoare cu microfon. Şi mai au şi pretenţia să primească flori şi bomboane de 8 martie!

Vladimir Putin îl are pe Dimitri Medvedev, Mircea Sandu pe Dumitru Mihalache.

În mod cu totul nemeritat şi din cauza acestui obsedant “Mitică la brutărie”, Mircea Sandu a intrat într-un con de umbră. Dar Mircea Sandu nu merită o asemenea uitare. Şi ca să ne demonstreze că îşi are locul în sufletele şi minţile noastre, Naşu a mutat decisiv. Există un succesor! Bine, bine, nu înţelegeţi greşit, nu imediat, nu mîine. Totuşi. În cazul puţin probabil în care planetele se vor alinia, polii magnetici o vor lua razna, iar marţienii şi clingonienii vor renunţa la bannere defăimătoare, ei bine, cînd toate acestea se vor întîmpla şi se vor îndeplini condiţiile geo-politice, gnostice şi semantice ca Naşu să se retragă, atunci, dar numai atunci, vom observa că preşedintele Federaţiei este un om prevăzător şi înţelept, căruia îi pasă ce lasă în urmă.

Iar Mircea Sandu ni-l lasă pe Meche. Pe domnul Meche, alias Dumitru Mihalache, mînă dreaptă şi mînă stîngă a şefului de la Casa Fotbalului, persoană care lucrează la FRF de 13 ani, deci cu experienţă,  jurist, deci om al legii,  fost şef peste rugbyul românesc, deci obişnuit să iasă din grămadă,  director al Direcţiei de Programe şi Investiţii, deci cu putere de decizie, cîntăreţ şi poet la chefurile federale, deci persoană cu simţ artistic.

Update. Mircea Sandu neagă ştirea apărută în Gazeta de ieri, asta nu pentru că ar citi frenetic Gazeta, ci datorită faptului că este un om informat. Continuăm să credem că informaţia privind succesiunea este cît se poate de corectă şi doar modestia îl împiedică pe Naşu să recunoască preocuparea pentru viitorul fotbalului românesc. Printr-o analogie directă, Dumitru Mihalache este Dimitri Medvedev al lui Mircea Sandu Putin. Oglindă cuminte şi docilă. Iar aici nimeni nu ar trebui să vadă conotaţiile negative ale similitudinii. Ţarul karatist de la Kremlin militează pentru stabilitatea şi puterea Maicii Rusii în faţa perversei ameninţări imperialiste. La fel şi Mircea Sandu cu FRF, pe care nu o vrea încăpută pe mîna Opoziţiei.

Întrebare: care opoziţie? Adică, în afara replicii versificatoare a Naşului, cine ar putea/merita să conducă fotbalul românesc? Liderii din teren ai Generaţiei de Aur sînt prinşi cu antrenoratul ori cu afaceri, Ionuţ Lupescu a ales exilul blînd de la UEFA, în jurul lui Mircea Sandu sînt yesmeni. Peste cîţiva ani Cristi Chivu? Se accidentează prea des. Dar Adrian Mutu? De ce nu Nicu Gheară? Sau Marius Vizer!? Vedeţi ce bun e Meche?