Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Miza pe violenţă. Cotă foarte mică!

După un meci-maraton în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Birmingham, la finalul căruia Gavrilova a avut chiar 3 mingi de meci, Safarova câştiga şi mergea mai departe. Povestea era însă de-abia la început. Un cetăţean, posibil […]

...

Afacerea Nedelcu. Nu doar o afacere

Afront. Gest de curaj. Sau inconştienţă. Aşa a fost perceput refuzul lui Dragoş Nedelcu de a semna transferul la Steaua. Normal, lumea s-a împărţit în două tabere. Cei care salută refuzul şi cei care nu îl înţeleg. Adversarii Stelei/FCSB de […]

...

Petrolul, lecţia iubirii

Petrolul Ploieşti. Impresionant. Ba nu, emoţionant! Până la lacrimi. Dacă galeria unei echipe de fotbal din liga a patra îţi seacă inima şi te face să plângi înseamnă că nu este totul pierdut. Când crezi că le-ai văzut pe toate, […]

...

Calmul sau colericul?

Pe Cosmin Contra îl cunoaştem. Sau aşa credem. Pe Nicolae Dică urmează să îl descoperim. Îl ştim cum era ca jucător, avem câteva indicii despre pasiunea lui pentru meseria de antrenor. Dar din momentul în care a acceptat oferta lui […]

...

Eastbourne, şansa Simonei

În circuitul feminin profesionist WTA se joacă şah. Se joacă şi tenis, dar în ultimele două săptămâni fetele s-au scuturat de zgură, după Madrid, Roma şi Paris, şi au privit cu precauţie spre iarbă. Spre propriile beteşuguri. Şi spre intenţiile […]

...

Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Cel mai uşor este să vorbeşti şi să scrii despre alţii, cel mai greu este să vorbeşti şi să scrii despre tine. Mai ales dacă nu vrei să iasă să iasă un CV cu iz corporatist. Studii, experienţă, rezistenţă la efort şi la stres, interacţiune cu colegii, limbi străine. Mă rog, tot lucruri din astea care te-ar propulsa într-un post la o multinaţională, cu maşină şi telefon de serviciu, îmbrăcat la costum şi echipat cu limbajul corect.

Am ajuns la meseria de ziarist după un ocol nesfîrşit pe la Politehnica din Bucureşti şi pe şantierele patriei. Diploma de inginer a rămas ca o amintire a unei profesii complexe, care ar merita mai mult respect din partea societăţii. Am învăţat acolo rigoarea, punctualitatea, atenţia infinită pentru detaliu. Răspunderea şi munca în echipă. Evadarea spre meseria de ziarist a fost uşoară. Nu s-au auzit focuri de armă în urma mea, dar nici aplauze cînd am ajuns la vechea Gazetă a Sporturilor. Bătrînii corifei ai ziarului m-au întrebat mai întîi dacă am absolvit liceul, apoi m-au trimis spre reeducare la serviciul de corectură. De acolo m-a recuperat Ovidiu Ioaniţoaia, convins că pot fi un bun gazetar de vreme ce nu puneam virgula între subiect şi predicat. Am plecat împreună de la Gazetă la „Sportul românesc” convinşi că vom schimba lumea. În felul nostru, pe bucata noastră de planetă, mi se pare că am reuşit.

După 24 de ani în presă aş avea toate motivele să mă simt ca un corporatist. Am ceva experienţă, rezistenţă la stres, încerc să fiu prietenos cu colegii, vorbesc vreo 3 limbi străine. Pic însă examenul vestimentar, căci nu mă îmbrac la costum, iar experienţa poate fi mai degrabă un handicap, fiind sinonimă cu rutina. Alarmant este că deşi am scris zeci de mii de editoriale, cronici de meci şi interviuri, nu am obosit. Continuu să cred că meseria de ziarist este cea mai frumoasă din lume şi că presa nu va dispărea înghiţită de avalanşa tehnologică. Şi dacă ne vom refugia în cloud sau într-o galaxie unde se scrie direct cu privirea pe ecranul computerului, vom exista!