Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Lupta cu clişeele

Eleganţa proverbială, vestimentară şi în comportament sunt marcă înregistrată. Emeric Ienei. Discreţia, reţinerea. Sunt şi clişee? Da. Dar sunt lucruri adevărate. Există şi categoria clişeelor false. Acestea au avut un succes nebun. Fiţi atenţi! A fost antrenorul de la Sevilla, […]

...

Cultul personalităţii lui Hagi

Drumul de la „Tu, tu cu mustaţă, nu strâmba!” la „Nu da din sprânceană!” a durat 23 de ani. De fapt, trăim în cercuri concentrice. De la Mondialul din ’94 până la play-off-ul românesc ediţie 2017 s-au schimbat lumi. Nu […]

...

Şi-a consumat Dinamo entuziasmul?

Ce se poate întâmpla în două săptămâni? Să uiţi fotbalul? Asta în niciun caz. Sau să îţi dispară elanul/motivaţia din care te-ai hrănit atunci când luptai pentru accederea în play-off? Mai degrabă. Dinamo-Craiova 2-1 din 25 februarie a fost alt […]

...

Scoate Marcel nemţii din noi?

Marcel Răducanu la FRF. E bine? Dacă zici că e bine, te descalifici. Dacă nu dai un şpiţ în dosul celor de la Casa Fotbalului, eşti judecat aspru de „Revoluţie”. Se cheamă că te-ai vândut lui Burleanu şi odioasei lui […]

...

Acum 28 de ani. Şi acum

Schmeichel a devenit peste noapte marea vedetă a Danemarcei. Kasper Schmeichel, nu Peter Schmeichel, fostul mare portar al lui Manchester United. Cu cele două penaltyuri apărate în faţa Sevillei, goalkeeperul lui Leicester se desparte definitiv de imaginea obsedantă a celebrului […]

...

Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Cel mai uşor este să vorbeşti şi să scrii despre alţii, cel mai greu este să vorbeşti şi să scrii despre tine. Mai ales dacă nu vrei să iasă să iasă un CV cu iz corporatist. Studii, experienţă, rezistenţă la efort şi la stres, interacţiune cu colegii, limbi străine. Mă rog, tot lucruri din astea care te-ar propulsa într-un post la o multinaţională, cu maşină şi telefon de serviciu, îmbrăcat la costum şi echipat cu limbajul corect.

Am ajuns la meseria de ziarist după un ocol nesfîrşit pe la Politehnica din Bucureşti şi pe şantierele patriei. Diploma de inginer a rămas ca o amintire a unei profesii complexe, care ar merita mai mult respect din partea societăţii. Am învăţat acolo rigoarea, punctualitatea, atenţia infinită pentru detaliu. Răspunderea şi munca în echipă. Evadarea spre meseria de ziarist a fost uşoară. Nu s-au auzit focuri de armă în urma mea, dar nici aplauze cînd am ajuns la vechea Gazetă a Sporturilor. Bătrînii corifei ai ziarului m-au întrebat mai întîi dacă am absolvit liceul, apoi m-au trimis spre reeducare la serviciul de corectură. De acolo m-a recuperat Ovidiu Ioaniţoaia, convins că pot fi un bun gazetar de vreme ce nu puneam virgula între subiect şi predicat. Am plecat împreună de la Gazetă la „Sportul românesc” convinşi că vom schimba lumea. În felul nostru, pe bucata noastră de planetă, mi se pare că am reuşit.

După 24 de ani în presă aş avea toate motivele să mă simt ca un corporatist. Am ceva experienţă, rezistenţă la stres, încerc să fiu prietenos cu colegii, vorbesc vreo 3 limbi străine. Pic însă examenul vestimentar, căci nu mă îmbrac la costum, iar experienţa poate fi mai degrabă un handicap, fiind sinonimă cu rutina. Alarmant este că deşi am scris zeci de mii de editoriale, cronici de meci şi interviuri, nu am obosit. Continuu să cred că meseria de ziarist este cea mai frumoasă din lume şi că presa nu va dispărea înghiţită de avalanşa tehnologică. Şi dacă ne vom refugia în cloud sau într-o galaxie unde se scrie direct cu privirea pe ecranul computerului, vom exista!