Cam multe lacrimi, fetelor!

România a pierdut meciul cu Cehia care ne-ar fi dus în semifinalele Fed Cup. Nu este o dramă, ne-a bătut deţinătoarea titlului. Dar nici un motiv de sărbătoare

Aţi înţeles de ce zîmbea tot timpul Barbora Strycova? De unde venea acea bună dispoziţie evidentă a partenerei de dublu a Karolinei Pliskova, din timpul partidei care urma să decidă învingătoarea întîlnirii România-Cehia? Răspunsul la această întrebare aparent superficială ne poate da dimensiunea unei înfrîngeri pe care, de la suporteri pînă la oficiali şi persoane din fenomen,toţi o interpretează ca pe un soi de victorie. Dar în semifinalele Fed Cup merge Cehia.

Publicul, sala, organizarea

Clujul are o sală polivalentă la dimensiuni şi standarde contemporane, ceea ce nu se poate spune despre Bucureşti, care are doar nişte litigii în instanţă. Martorii oculari susţin că sala din Cluj arată mai bine la televizor decît în realitate. Cu o capacitate standard de 7.000 de locuri, dar construită cu materiale de calitate îndoielnică, cu căi de acces insuficiente şi un personal semicalificat, cu copii de mingi neantrenaţi şi distraţi, poate rude ale ştabilor locali, edificiul din Cluj a fost totuşi cel mai bun loc de desfăşurare a unei asemenea partide pe care România putea să-l ofere la ora actuală. Participativ şi ataşat, publicul şi-a făcut datoria. Dacă o fi existînd totuşi o datorie explicită a publicului plătitor de bilet. Hai să-i spunem o formă de răsplată pe care oamenii din tribună o oferă necondiţionat favoriţilor. Compatrioţilor.

Meciurile de simplu

La cehoaice, Kvitova a fost veriga slabă, deşi venea ca numărul unu al echipei. Învinsă în prima zi de Niculescu, apoi şi de Halep, Petra îşi caută încă forma fizică şi coerenţa jocului care au ajutat-o să fie dublă cîştigătoare la Wimbledon. Veriga puternică a adversarelor a fost surprinzător Karolina Pliskova, învingătoare şi în faţa Simonei, şi a Monicăi. La mai puţin de o jumătate de oră după ce egalase scorul la 2-2, Pliskova a intrat la dublu, contribuind substanţial la succesul în faţa echipei Olaru-Mitu. Spirit de luptă, rezistenţă, curaj, asumare a riscului. Toate într-o fată de 24 de ani al cărei calm a săpat falii în încrederea jucătoarelor noastre. Luptătoare, bună tacticiană şi aspirator al energiilor care vin din tribună, Monica Niculescu a pus pe terenul de la Cluj tot ce are ea mai bun. Inclusiv acel ciudat slais de forhand, care pînă la un anumit nivel poate incomoda pe oricine. Îndrăznesc să spun că în faţa Pliskovei, Monica a cedat mai degrabă pe fondul oboselii psihice.

Dublul

Dublul românesc a sfîrşit în lacrimi la conferinţa de presă. Şi în aplauzele colegilor noştri jurnalişti prezenţi acolo. Mă rog, nu stricau şi nişte întrebări mai ţintite în locul aplauzelor. Ni s-a explicat că alegerea tandemului Olaru-Mitu a fost impusă de absenţa Irinei Begu şi de imposibilitatea recuperării Monicăi după meciul de simplu tocmai pierdut la Pliskova. Inferioritatea Ralucăi Olaru şi a Andreei Mitu în faţa Pliskovei şi a Strycovei nu a fost doar una a (ne)ştiinţei jocului de dublu, a deficitului de coeziune, ci de o calitate inferioară a tenisului. Pur şi simplu. Poate ar fi nevoie de mai multă concentrare, de mai multă ambiţie şi de mai puţină melodramă, fetelor!

Căpitanul nejucător şi nevorbitor

Nu o cunosc pe Alina Tecşor Cercel. Adică nu am discutat niciodată cu dumneaiei şi nu ştiu cît de bună este în meserie. Poate o fi, deşi banalităţile pe care le-am auzit în scurtele-i apariţii televizate nu mi s-au părut convingătoare. Altfel, non-dialogurile Alinei Tecşor cu Simona Halep sînt mici capodopere de atitudine subalternă. Anul trecut, la meciul cu Spania, singura „indicaţie” tehnico-tactică a doamnei Tecşor pentru Simona a fost „Vrei o banană?”. Precaută, aşezată undeva lateral, cît să nu intre în cătarea privirii nervoase a Simonei, capitanca echipei noastre a furnizat mostre unice de servilism şi de umilinţă. Să aibă dorinţa de a nu o supăra pe Simona Halep legătură cu faptul că doamna Tecşor Cercel este soţia preparatorului fizic al numărului 3 mondial şi că la mijloc este şi un (mare) interes financiar?
Pînă vom afla asta, trebuie să spun că non-prestaţia Alinei Tecşor mi-a amintit de Ştefan Georgescu, căpitanul nejucător al echipei României de Cupă Davis din epoca Năstase-Ţiriac, pe cînd ai noştri jucau, la propriu, cu Salatiera pe masă. Ştefan Georgescu avea dialoguri cu Ilie Năstase. Inclusiv atunci cînd Ilie tuna şi fulgera. Vreţi să vă explic cît de mare jucător a fost Ilie Năstase şi de cîte nebunii era capabil? De cîte ţicneli?

De unde venea zîmbetul Barborei?

V-am promis un răspuns în startul articolului. Iată-l. Buna dispoziţie a Strycovei era o sumă. A organizării profesioniste a expediţiei la Cluj. Un personal medical impresionat, un căpitan nejucător activ, implicat, un grup de suporteri „foarte gălăgioşi”, cum remarca Simona Halep. Zîmbetul simpaticei Barbora mai izvora din încrederea în lucrul bine făcut, pe care ei chiar îl fac, nu doar îl promit în campanii electorale. Barbora ştia că este specialistă la dublu, avea încredere în Karolina şi îşi permitea să se simtă bine pe teren. Cu alte cuvinte, muncea cu plăcere.

Nu am alocat un paragraf pentru Simona Halep. Există atîţia intelectuali şi oameni de înaltă condiţie care cred în ea necondiţionat, că părerile unui ziarist nu pot fi decît nişte venin în plus. De aceea, vă las plăcerea de a comenta prestaţia ei. Mi-aş fi dorit să o văd încercînd să joace la dublu, dar ce ştiu eu?