Aproape impecabil

Aşa caracterizează prestaţia lui Ovidiu Haţegan fostul arbitru Eduardo Iturralde Gonzales, acum editorialist la cotidianul spaniol As

În limba română „impecabil” nu acceptă grad de comparaţie, fiind un adjectiv superlativ. Simpatică totuşi această caracterizare pentru felul în care a arbitrat Haţegan la ŢSKA-Real 1-0. Acest „aproape impecabil” pare să vină din marele Caragiale. Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic!

Minutele cu bucluc
Aproapele perfecţiunii este însă duşmanul perfecţiunii, iar pe românul care a oficiat la centru partida de Champions League de la Moscova l-au despărţit de ţintă câteva zeci de secunde din prelungirile meciului. 4 minute de prelungiri decise de el şi întinse tot de el peste limita stabilită. I-a isterizat şi pe ruşi, şi pe madrileni. L-a eliminat pe Akinfeev. Aici a fost greşeala, prelungirea prelungirilor, susţine Ion Crăciunescu. Fostul arbitru internaţional emite o teorie interesantă. Care nu este chiar în litera regulamentului, ci mai mult în spiritul jocului.

Teoria lui Crăciunescu
Tocmai el, care aplica regulamentul la sânge! Ce spune, în rezumat, Ion Crăciunescu, citându-l pe mentorul Michel Vautrot şi sprijinindu-se pe propria experienţă? Minutele de prelungire sunt ale arbitrului, fiindcă el le acordă. Dar sunt cele mai periculoase, căci jucătorii sunt obosiţi, iar probabilitatea să aibă intervenţii dincolo de limita regulamentului creşte exponenţial. Arbitrul însuşi este obosit şi, prin urmare, expus unor decizii greşite. De el, de omul cu fluierul, depinde cum gestionează aceste ultime secvenţe ale partidei. Nu prelungi niciodată prelungirile! Nu întinde coarda, nu îţi forţa norocul! Jucătorii au avut timp 90 de minute să se exprime şi depinde de tine să nu îţi faci viaţa grea după un meci în care ai reuşit să fii corect, să nu cazi în nicio capcană.

Trufia îl arbitrează pe Haţegan
Poate că sună neortodox. Dar dacă proceda aşa cum zice Crăciunescu, Haţegan nu mai provoca încă un scandal. Destui spun că românul l-a eliminat corect pe Akinfeev. Sigur, dar la fel de regulamentar putea să se abţină de la al doilea caronaş galben. Ce l-a împiedicat? Sfânta datorie de a aplica regulamentul? Nu, trufia. Îngâmfarea pe care o afişează şi în Liga 1. Iar în Champions League cum să scape prilejul să le arate cine este el? Cu regulamentul platoşă. Regulamentul care oferă puteri aiuritoare arbitrilor îl ajută. Îl îndeamnă să fie aşa.

Cine a înnebunit?
Vorbiţi nepermis de mult despre arbitraj, observă oamenii dornici să guste doar din fructele plăcerii fotbalului. Golul lui Rakitici, golul lui Icardi de acum o săptămână, pasele lui Arthur, care seamănă tot mai tare cu Xavi. Problema este că şi Guardiola şi Mourinho vorbesc tot despre arbitri şi despre arbitraje. Direct sau prin parabole, din teama de a nu fi suspendaţi. Mari arbitri şi mari jucători reclamă greşeli flagrante. Au înnebunit cu toţii? Sau e altceva? Vă propun un răspuns. Nişte supraveghetori de trafic sunt pe cale să se transforme în traficul însuşi. Dacă aveţi explicaţii mai potrivite ori comparaţii mai nimerite, le aştept cu interes.