De la Mitralieră la Lunetist
Calmul lui Niculescu poate fi premisa, nu soluţia universală a redresării lui Dinamo. Demnitatea pierdută se recuperează greu
Numirea lui Claudiu Niculescu la Dinamo a liniştit spiritele. Acesta este efectul imediat pe care îl are, de regulă, instalarea unui nou antrenor. Efectele reale se vor vedea în timp. Până atunci, anticipăm bazându-ne pe experienţe anterioare.
Odată, demult
Toamna lui 2006, stadionul Dinamo. Vreme urâtă, suporteri mulţi, o tempora!, adversar de calibru. Beșiktaș antrenat de Jean Tigana, unul dintre eroii naţionalei Franţei la Mondialul din 1982. Pe bancă la Dinamo, Mircea Rednic. Era perioada cea mai bună a roş-albilor din ultimul deceniu, iar insolvenţa, austeritatea şi New Dinamo păreau ficţiuni absurde.
În minutul 87, arbitrul sloven Darko Ceferin fluieră un penalty cu suport regulamentar în favoarea „câinilor”. Execută Claudiu Niculescu, emoţia devine materială. Plouă mocăneşte, vântul bate câineşte. Nu ezită, şutează tare, fără fentă, în dreapta portarului. Rezultat final 2-1 pentru Dinamo după un meci dominat totuşi de turci, care îşi creaseră sumedenie de ocazii.
Simte fotbalul
La câteva zile distanţă, dau nas în nas cu Claudiu într-un supermarket de pe Barbu Văcărescu. Ne salutăm, schimbăm două vorbe. Le stă bine împreună, lui şi Dianei Munteanu. Tineri, frumoşi, îmbrăcaţi elegant. Nu ţipător. „Nu ţi-a fost teamă? Te-ai gândit că de tine depindea o victorie care vă califica în turul 2 al Cupei UEFA?”. Zâmbeşte uşor concesiv. „Nu mi-a fost teamă, ştiam că trebuie să înscriu şi gata”. Aha, ce simplu! O spusese fără emfază. Ca un om care îşi cunoştea meseria. Atacant, marcator. Consacrat „lunetist”.
Nu s-a schimbat de atunci. Fizic, un pic, ca noi toţi. Este calm, poate prea calm. Asta îi şi reproşează cei care aplaudă modelul tehnicianului coleric. Pufăie o ţigară electronică şi, mucalit, mai face câte o glumă. Simte fotbalul ca unul care nu a cărat piane. Şi-a dorit să ajungă antrenorul lui Dinamo, dar fără să dea din coate. Nu a muşcat prima ofertă. La 42 de ani a ajuns, în sfârşit, să pregătească echipa care l-a consacrat. Poate ar fi trebuit să fie mai grăbit.
Şocul din vestiar
Situaţia este proastă. Nu are ceva de reparat, are ceva de construit. Vestiarul trăieşte o schimbare structurală. De la stilul autoritar-inflexibil al lui Bratu, care a funcţionat o vreme, la autoritatea blândă a lui Niculescu. Foştii elevi îi laudă tactul. Dar toate aste nu sunt garanţie în exploatare. Nimeni nu ştie cum e mai bine. Totuşi, trecerea de la Mitralieră la Lunetist a înregistrat o victorie în Cupa României, contra unei formaţii codaşe din Liga a 2-a.
Obsesii de atacant
Numerele definesc stilul antrenorului Claudiu Niculescu. Zgârcenie ofensivă, siguranţă defensivă. Mulţi atacanţi deveniţi antrenori au obsesia organizării apărării. Este şi cazul lui. 1,17 este media golurilor înscrise pe meci de echipele pregătite de el.1,41 este media golurilor primite pe meci. Dar aceste medii sunt suma unor experienţe la formaţii mici şi foarte mici. Damila Măciuca, U Cluj, FC Bihor, CSM Râmnicu Vâlcea, Mioveni, Voluntari. Cu ultima a câştigat, neverosimil, Cupa şi Supercupa României.
La Dinamo este mai greu. Demnitatea pierdută a unei echipe se recuperează mai greu decât 4-5 puncte irosite în campionat. Calmul, dragă Claudiu, este terapeutic, ne fereşte de bătrâneţea prematură, dar mai trebuie ceva. Nu o să te învăţăm noi. Şi poate le pui elevilor tăi meciul acela cu Beșiktaș, e mai bun decât o mie de vorbe.