Dică la confesional
Ultima apariție televizată a antrenorului FCSB-ist a lămurit unele lucruri. Înainte să îl hulim pentru servilismul față de Becali, să ne uităm un pic în oglindă
Ferice de cel care își poate alege șefii sau patronii! Ferice de cel care este propriul șef! Asta înseamnă să ai ori simțul afacerilor, ori un spirit întreprinzător. Unii profesează ca free lanceri, asta e o modă de dată cumva recentă. Dar majoritatea suntem salariați și depindem de calitatea șefilor noștri. Nicolae Dică, antrenorul de la FCSB, este unul dintre noi.
Angajatorul nostru, stăpânul nostru?
Nu-i așa că nu ne place? Cum adică Nicolae Dică (hop și rima involuntară) este unul dintre noi? Vai, dragă, dar noi suntem altfel. Cum, adică, Nicolae Dică? Uite. Independenți, mândri, intransigenți, nedispuși la compromisuri. Posibil. Dar nu cumva, cu excepțiile care merită aplauze la scenă deschisă, cu toții încercăm să ne adaptăm, să supraviețuim decent într-o lume în care angajatorul este cel care te alege pe tine, angajatul. Nu invers.
A funcționa într-un sistem
Bineînțeles că și în acest caz intervin nuanțele, mult mai numeroase decât culorile neechivoce. Una e să funcționezi într-un sistem, într-o echipă care promovează un set de interese/valori. Iar tu să accepți rigorile companiei angajatoare, care țin de loialitate și de confidențialitate. Mai ales de nivelul muncii prestate. Și alta e să înghiți orice fel de mizerii. Sau comenzi fantezist-periculoase ale șefului/patronului. Fiindcă aici ni se pare că se plasează uneori antrenorul FCSB-ului. În zona minată, de dincolo de relația firească dintre angajat și patron sau șef executiv.
Trambulina
Poate defini cineva corect această relație? Să îi sufle lui Dică ce și cum trebuie să-i zică lui Becali? Nu! Nu există niciun manual care să definească punct cu punct ce trebuie și ce nu să accepte „lefegiul” de la cel care conduce afacerea. Aici lucrează doar filtrul personal. Sau interesul final. Spre exemplu, mi se pare că interesul final al lui Dică este ca experiența de la FCSB să se transforme într-o trambulină pentru restul carierei. Una de-abia la început. Judecată corectă în măsura în care asumarea cedărilor în fața patronului nu îi va compromite grav reputația.
Cu materialul patronului
Prezent la „Fotbal Club” de la DigiSport, Nicolae Dică a vorbit mai mult și mai deschis despre relația cu Becali decât a făcut-o vreodată. Sigur, prezentându-ne versiunea lui, în care imixtiunea patronului pare amplificată de vocalitatea acestuia. Au fost și destule momente de sinceritate indubitabilă în explicațiile antrenorului. De exemplu, cedarea lui Qaka s-a făcut peste capul lui, deși îl considera pe mijlocașul albanez un jucător important pentru proiectul echipei angajate în cursa de cucerire a titlului. Transferul lui Zlatinski, de asemenea, o inițiativă exclusivă a lui Becali.
În continuarea ideii, excedat de faptul că nici măcar nu este consultat atunci când i se aduc sau îi dispar jucători, Dică a mărturisit că nu se mai implică în vreun fel în politica de transferări. Cu alte cuvinte, se limitează a lucra cu materialul livrat de patron. Dacă din stofa cumpărată de acesta iese un costum care arată ca de la solduri, ghinion. Dar nu aruncați cu pietre în croitor, cam asta a vrut să ne mai spună Dică.
Pe care nu este cazul nici să să îl compătimim, dar nici să îl invidiem. Ca noi toți, mai are de învățat în meseria lui. Știe asta. Nu știe foarte bine, am impresia, cine îi sunt adevărații inamici. Va învăța și asta cu timpul, așa după cum va înțelege că nici chiar Becali nu te dă afară dacă nu faci două schimbări la pauză. Și cei mai dictatori patroni au satisfacția perversă ca din când în când să fie contrați de angajați. Nu pierde ocazia, Nicolae!
Mă feresc să îi dau sfaturi lui Dică, e semn de bătrânețe. I-am explicat că la Viena îi pusesem o întrebare binevoitoare, nu una provocatoare. Cum a priceput el în tensiunea momentului. Dar acestea sunt lucruri inevitabile în contactul antrenor-ziarist. L-aș îndemna totuși să fie mai relaxat, mai zâmbitor. Este tânăr, sănătos, slimfit, știe să se îmbrace bine. A câștigat din munca lui mai mult decât suficient, cât să nu trăiască de azi pe mâine, iar o improbabilă concediere l-ar propulsa direct pe soclul de martir. Deci, numai avantaje.