Cei trei mari și restul lumii

Probabil vom avea încă un US Open dominat de "bătrâni". Și poate că nu ar trebui să punem ghilimele. Rafa, Roger și Nole tot așteaptă ca nepoții să le conteste supremația

Lumea bună din tenisul masculin a avut pauză săptămâna dinaintea US Open. Este o lege nescrisă şi de bun simţ. Zilele premergătoare ultimului Grand Slam al anului sunt pentru reglaje fine. Antrenamente mai uşoare, odihnă, obligaţii publicitare. Mastersul de la Cincinnati, încheiat duminica trecută cu victoria lui Novak Djokovici în faţa lui Roger Federer ar fi trebuit să ne dea pulsul circuitului. Ce se întâmplă la vârf, acolo unde puţini ajung şi mai puţini se menţin.

Prea bătrân? Să nu ne grăbim!
Răspunsurile oferite de Cincinnati sunt lapidare şi nu foarte lămuritoare. Actul final dintre Djokovici şi Federer nu a fost spectacolul de gală aşteptat de pasionaţii tenisului. Ezitant, cu o cantitate impresionantă de erori neprovocate şi nervos, prea nervos, Roger nu a părut în apele lui. Ceva s-a fisurat acolo în jocul lui strălucitor etalat anul trecut la Melbourne şi la Wimbledon, apoi din nou la Melbourne în 2018. Să nu ne grăbim totuşi punând iar în discuţie vârsta marelui campion elveţian. Inclusiv specialiştii adevăraţi ai acestei pretenţioase discipline comiseseră greşeala de a-l fi considerat bătrân înainte de vreme pe Roger.

Revanșa asupra îndoielii
Existau totuşi motive temeinice pentru astfel de opinii înainte de come-back-ul terifiant din 2017. Trecuseră nu mai puţin de 5 ani calendaristici de la ultima lui victorie într-un Grand Slam, cel de la Londra 2012. 5 ani în care se adunaseră mănunchi înfrângerile în faţa uriaşilor rivali. I-am numit aici pe Nadal şi pe Djokovici. Dar şi în faţa lui Andy Murray sau a lui Stan Wawrinka, fostul locotenent al generalului Roger.

Ca şi acum la Cincinnati, Federer părea atunci diminuat fizic şi, de aceea, nervos. Etalând un tenis încântător, dar parcă mai rigid, împănat cu multe greşeli izvorâte cumva din lipsa răbdării. Ce revanşă mai frumoasă asupra îndoielilor celorlalţi, dar mai ales împotriva propriilor îndoieli îşi putea lua Roger decât învingându-l pe Rafa la Melbourne 2017? De aceea zic să avem un pic de răbdare, poate încă vreun an, doi, ca să ne lămurim ce se întâmplă cu cel mai mare jucător al tuturor timpurilor. Ştiu, Roger va bate atunci spre 40 de ani. Știau îmi închipui și japonezii de la Uniqlo atunci când i-au înmânat un contract pe 10 ani.

Pe Nole nu îl mai doare în cot
Nici învingătorul lui de la Cincinnati nu mai este un puşti. La 31 de ani, Djokovici se întoarce de undeva de foarte departe. Dintr-o călătorie lungă, secetoasă și pigmentată cu tot soiul de experimente ciudate. O călătorie stranie, pe care ar fi inteligent să nu o explicăm prozaic doar pe seama unei afecţiuni la cot. Că pe Nole nu îl doare în cot de tenis, ştiam dintotdeauna. Dar întoarcerea a fost anevoioasă, iar victoria neaşteptată de la Wimbledon, unde a trecut de Rafa în semifinală, cu atât mai surprinzătoare. Nole nu este totuși nici el acel Nole din 2011-2012, când defila prin circuit. Această vulnerabilitate îl umanizează, la fel și pe Roger. Lumea nu a vrut și nu o să vrea niciodată domnia roboților fără defecte de fabricație.

Rafa(le) de concentrare
Nadal este celălalt mare capitol al turneului de la Flushing Meadows. Liderul mondial își trăiește a doua tinerețe cu un joc extrem de compact. Încruntat/concentrat, populat de manii care mai de care, dar a nu știu câta oară reîncărcat fizic, Rafa va atenta la titlul de la US Open. Cu toate că dintre corifei el este cel care rezonează cel mai puțin cu cimentul newyorkez. Imperiul lui este dincolo de Atlantic, în Hexagon.

Tineri și nu prea
Frumos ar fi fost ca aici, alături de giganți să înșirăm și câteva nume de tineri pretendenți. Este o temă obsedantă, pe care nu o mai deschid decât în trecere, cu speranța că iepurele cel sprinten va sări atunci când nu ne așteptăm. Poate Zverev? Poate Thiem care s-a rătăcit în ultimele luni? Aș mai zice Dimitrov, dar mi-e teamă că mă fac de râs. Nu mai e nici așa de tânăr la 27 de ani, iar jocul lui sclipitor uneori are atâtea variabile că e greu să mergi vreodată pe mâna lui.

O curiozitate în loc de prețioase concluzii. Cum va arăta Andy Murray? Va renaște la New York? Englezii îl consideră britanic când câștigă și scoțian când pierde. Și o speranță în afara curiozității. Del Potro. Nu o luați însă ca pe un pariu.