Simona şi celelalte

Când te menţii cel puţin 40 de săptămâni pe prima poziţie a clasamentului mondial înseamnă că ai o calitate pe care nu o mai are nimeni altcineva. Ghiciţi care?

O discuţie nu atât de simplă pe cât pare. Care este diferenţa dintre Simona Halep şi celelalte jucătoare? Mai întâi de compatrioate. Ce o face pe ea specială, iar pe celelalte „doar” jucătoare foarte bune? De ce a reuşit Simona să fie numărul 1 mondial, numai pentru că este mai ambiţioasă? Fiindcă inclusiv unii specialişti recunosc că Sorana Cârstea, de exemplu, este mai talentată, mai naturală. Posedă o paletă mai largă de lovituri. Cârstea este însă locul 54 în ierarhia WTA.

Paralela Halep-Cârstea
Joi seară, meciuri în preliminariile Europa League şi la turneul de la Montreal. Destul de complicat chiar pentru cei mai pasionaţi să împaci şi capra fotbalului, şi varza tenisului. Sau invers. Cine a slalomat cu telecomanda de la Erevan la Montreal, pe urmă la Leipzig şi de la Leipzig la Montreal, apoi la Split şi din nou la Montreal, a putut vedea şi altceva decât egalul icnit scos de FCSB în Croaţia. De exemplu, cum Simona Halep se chinuia cu Anastasia Pavliucenkova, în timp ce Sorana Cârstea zburda în faţa lui Venus Williams.

Rezultate? Halep a câştigat în 3 seturi partida cu rusoaica, iar Cârstea a pierdut în două seturi în faţa americancei. Cum a fost posibil ca impresia artistică să fie contrazisă atât de brutal de deznodământul celor două meciuri? Pentru că Simona e voluat modest cu Pavliucenkova, sper că şi suporterii ei cei mai înverşunaţi să fi observat asta. Serviciul nu mergea, mingile trimise dincolo de fileu nu aveau forţă, nici lungime, nici o geometrie care să o deranjeze pe adversară.

Strălucitor, apoi dezamăgitor
Dincolo, Sorana începuse tonic meciul cu Venus. Conducea cu 5-3 în primul set şi etala un joc solid, variat, pe alocuri scânteietor. Veniri la fileu urmate de voleuri perfecte, „scurte”, lovituri în lung de linie şi în cros. Ce mai, o frumuseţe. Doar că de la 5-3 s-a făcut 5-5, apoi 6-5 pentru Venus. În tiebreak a câştigat americanca. Setul al doilea i-a aparţinut tot ei. 6-4. Şi meci. Jocul Soranei se fisurase pe măsură ce Venus rezista o minge în plus în schimburile prelungite. În locul execuţiilor demne de o lecţie de tenis, la Sorana apăruseră greşelile neprovocate. Pecete a lipsei de concentrare. A fricii de rezultat.

Arta supravieţuirii
În vremea asta, Simona continua să înoate contra curentului. Împotriva zilei slabe şi a dispoziţiei bune a Pavliucenkovei ea reuşea să îşi adjudece primul set în prelungiri, pierzându-l pe al doilea după altă ceaţă în care îi intrase jocul. Dar obţinând victoria în manşa decisivă cu un 7-5 care a speculat parcă neatenţia rusoaicei şi nu atât erorile acesteia. Aici străluceşte Simona atunci când nu simte mingea, când terenul pare prea mic. Cumva ştie să supravieţuiască. Scoate aur din piatră seacă, valorizează orice punct. Acest amestec incredibil de muncă, voinţă şi concentrare întoarce de cele mai multe ori soarta meciurilor. Aduceţi-vă aminte de primele partide ale Simonei la Australian Open 2018. Toate, exerciţii de supravieţuire în condiţii extreme!

Neuroni în mişcare, nu muşchi
Povestea a avut o urmare cu valoare de simbol. Câteva ore mai târziu, Venus, învingătoarea Soranei, a fost strivită de forţa jocului Simonei. Un 6-2, 6-2 pentru liderul mondial care a proiectat în altă lumină şi chinul din meciul cu Pavliucenkova. Ok, putem accepta şi că în scurtul răgaz Simona a recuperat fizic mai bine decât rivala mai în vârstă cu peste 10 ani. Mai este însă ceva care nu vine din încordarea muşchilor. Forţa mentală face diferenţa dintre Halep şi Cârstea. Dintre Halep şi toate celelalte. Begu, Niculescu, Bogdan, Dulgheru. Şi ele sunt ambiţioase, şi ele luptă, au calităţi indiscutabile. Sunt sportive remarcabile. Dar nu sunt supravieţuitoare. Nici animale de pradă. Fiindcă Simona este, mi se pare, şi una, şi alta. Nou venită în lumea bună a tenisului, Mihaela Buzărnescu este capitol aparte. La ea, dorinţa firească de a-şi depăşi limitele duce nu o dată la reziduuri comportamentale.

Conjunctura de 40 de săptămâni
Putem prelungi observaţia mai departe. Ce o separă pe Simona de rivalele din circuit? Muguruza, Wozniacki, Kerber, Pliskova, Stephens, Kvitova. Românca este cea mai scundă dintre toate. Ea serveşte mai slab decât Pliskova, nu are nici precizia lui Kerber, nici forţa pură a Muguruzei. Ori versatilitatea lui Sloane. Dar se menţine de 40 de săptămâni în poziţia de lider mondial. Între timp, a câştigat şi un Grand Slam. Iar unii dintre noi încă se întreabă dacă este o mare jucătoare sau doar beneficiara unei conjuncturi favorabile. De ce nu? Tristă zi va fi aceea când vom fi toţi de acord.