Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Cadoul uitat și crampoanele ucigașe

Din nou nodul acela în gât. Și ochii care dor când privesc imaginile din alt timp. O chică blondă care îl aleargă pe tot terenul pe Gentile. Lumea lui este stadionul, mingea este planeta pe care o învârte cum vrea […]

...

Cu Călăraşi prin Hamburg

Costel Orac se bucură că lumea îşi mai aduce aminte. Ţeţe Moraru este de altă părere, crede că tinerii petrec prea mult timp navigând pe net şi nu mai au treabă cu fotbalul. Rabinul, fie el şi rabi Jakob din […]

...

Fără Simona

Va fi un Turneu al Campioanelor fără Simona Halep anul acesta. Sezon încheiat pentru liderul mondial WTA şi moment de bilanţ. 2018 a fost anul primului titlu de Grand Slam pentru româncă. A mai fost sezonul menţinerii confortabile în vârful […]

...

Dincolo de festivism

Un semn de sănătate pentru fotbalul românesc. Aerul proaspăt a intrat în camera care mirosea a rânced, uneori fetid. Încă o probă că însănătoşirea vine prin cultivarea tinereţii, fără a-i arunca în debaraua cu vechituri pe bătrâni. Mesaj pentru patroni […]

...

Real, nu imaginar

6 ore și 49 de minute. Poate fi titlul unui film candidat la Palme d’Or. Nu este decât timpul de joc efectiv care a trecut de la ultimul gol înscris de Real Madrid. Și da, 6 ore și 49 de […]

...

Dinu şi Lucescu, o poveste nespusă

Pot fi doi oameni camarazi şi rivali în acelaşi timp? Coechipieri şi adversari? Nu vă grăbiţi să spuneţi că nu!

Permalink to Dinu şi Lucescu, o poveste nespusă
joi, 2 august 2018, 1:22

Cornel Dinu şi Mircea Lucescu au fost şi au rămas exemplul perfect de săbii care încap în aceeaşi teacă. Celebrându-l pe Cornel Dinu la 70 de ani, ar fi păcat să nu încercăm a desluşi o relaţie veche de peste 50 de ani. Una despre care mai mereu s-a vorbit pe la colţuri dintr-o pudoare nesănătoasă.

Cum au ajuns la Dinamo
Ce se întâmplă atunci când se întâlnesc doi bărbaţi cu personalitate? Doi tineri care au o profundă legătură de iubire cu fotbalul, dar care sunt prieteni foarte buni şi cu cartea? Lucru rar şi odinioară, şi acum. Ce se întâmplă când respectivilor nu doar că viaţa le intersectează vremelnic drumurile, dar îi pune să lucreze împreună?

De regulă sar scântei. Orgoliile înving spiritul de echipă, iar ranchiuna se instaurează dominatoare. Cu ei nu a fost aşa. Pentru a înţelege, hai să ne întoarcem un pic în timp! Un pic mai mult, peste 50 de ani. Cornel Dinu şi Mircea Lucescu au ajuns la Dinamo cam în aceeaşi perioadă, pe la jumătatea anilor ’60. Mai întâi Lucescu, în ’63, dar cu o întrerupere de doi ani la Ştiinţa Bucureşti, fosta denumire a Sportului Studenţesc.

Extremă cu viteză şi clarviziune, cum altfel?, o tehnică bună, jucător care lovea mingea la fel de corect cu ambele picioare, tânărul student la ASE Lucescu încă nu putea să-l dea la o parte pe Pârcălab, una dintre vedetele de atunci ale lui Dinamo. Cornel Dinu a venit în Ştefan cel Mare în 1966. Ghicit de Traian Ionescu împreună cu Florea Dumitrache şi Vlad Marica. Fostul mare antrenor văzuse în cei trei mânji, cum îi numea el, viitori mari fotbalişti. Doar Vlad Marica i-a înşelat parţial aşteptările.

Rebelul care mâncase cu tacâmuri de argint
Dinu era din Târgovişte, dintr-o familie de intelectuali. Încă o dată, lucru rar, atunci, ca şi acum. Un fiu de avocat să joace fotbal de performanţă, hmm! Foarte tânărul fundaş nu era însă deloc o domnişoară, deşi mâncase mereu pe o faţă de masă albă, apretată, cu tacâmuri de argint şi pahare de cristal. Inteligent, ambiţios, rău, talentat şi pătimaş în tot ce făcea pe teren, Dinu s-a impus repede în faţa „colectivului”, cum se spunea pe atunci. Să ajungi liderul unei echipe al cărei căpitan era Nelu Nunweiller, iar Radu, fratele acestuia, creierul de la mijlocul terenului, asta nu putea fi o întâmplare.

Episodul Guadalajara
Meticulos, diabolic de perseverent, inteligent, cu o putere de muncă ieşită din comun, Mircea Lucescu s-a impus şi el la Dinamo. Poate nu era la fel de talentat ca rivalul lui din Târgovişte, dar compensa cu ambiţia înflăcărată a tânărului care pornise de jos. Foarte de jos. Au jucat ani în şir împreună şi au câştigat trofee tot împreună. Între ei a fost o nestinsă rivalitate, îmblânzită de o camaraderie de cea mai sinceră esenţă. Povestea hegemoniei bicefale Dinu-Lucescu nu poate ignora momentul Mexico ’70. Acolo, la Guadalajara, Lucescu a fost căpitanul naţionalei antrenate de Angelo Niculescu, fără să prindă o formă de zile mari. Probleme cu adaptarea la altitudine a fost explicaţia.

În schimb, la cei 22 de ani neîmpliniţi, foarte tânărul Dinu fusese unul dintre remarcaţii competiţiei. Cumva, atunci a basculat către Dinu influenţa în echipa de club şi la naţională. Dar întrecerea dintre ei a continuat până la sfârşitul carierelor de fotbalişti şi mult după aceea. S-au luptat parte-n parte inclusiv pentru întâietatea imaginii în presă. Pentru a intra în graţiile marilor cronicari şi comentatori sportivi. Aici, spiritul managerial al căpitanului din Mexic a precumpănit, aşa că Ioan Chirilă l-a cântat mai întâi pe Lucescu şi de-abia apoi pe Dinu. La fel, Ţopescu.

Dincolo de orgolii, camaraderia
Atunci când jucau împreună, pentru Dinamo sau la naţională, nimic nu îi putea dezbina pe Dinu şi pe Lucescu. Amândoi alcătuiau un bloc indestructibil. Ciudat, fiindcă unul era calculat şi organizat, iar celălalt tumultuos, nervos, boem. Unul studia zi şi noapte, celălalt citea ziua, dar mai şi chefuia nopţile. Unul a absolvit Comerţul Exterior, celălalt, Dreptul. Nu au fost prieteni în sensul acela banal dedicat termenului. Nu au petrecut împreună, nu şi-au furat nevestele, cum se laudă unii decrepiţi acum. Banderola de căpitan la naţională şi la Dinamo a fost când pe braţul unuia, când pe al celuilalt. S-au concurat, nu s-au trădat. Înţelegeţi diferenţa.

Fotbalul nostru s-a hrănit cu nesaţ din carnea rivalităţii lor. Pe Cornel Dinu şi pe Mircea Lucescu i-a unit însă o camaraderie vecină cu tandreţea. Nu a spus-o niciunul explicit şi sigur că niciunul nu va recunoaşte asta. Iar dacă eu idealizez relaţia lor, le cer scuze. Emoţia momentului e de vină.

Comentarii (39)Adaugă comentariu

Grigore Ureche (5 comentarii)  •  2 august 2018, 13:43

Periaj de tip comunist...toata lumea stia ca astia doi nu se halesc...nici acum nu sunt amici..

Andrei (11 comentarii)  •  2 august 2018, 13:49

Ce imagine..Dinu, Lucescu, Dumitrache..o tempora!

aciduzzo (109 comentarii)  •  2 august 2018, 14:01

Ce frumos ar fi sa scrii la fel de elegant maestre Geambasu si despre.....tandemurile.....Dumitru - Iordanescu......Stoica - Boloni........si cate or mai fi fost....

corneliu (29 comentarii)  •  2 august 2018, 14:12

Frumoasă fotogrfia. Vi-l puteți închipui pe Tata Puiu, inter stânga cu dribling fin, purtând superbe plete negre? Îi stătea excelent.

gkz (17 comentarii)  •  2 august 2018, 15:39

mari personalitati , orgoliosi deh ...caini de foc in zodia leului amandoi

Cris (75 comentarii)  •  2 august 2018, 15:46

Da, un articol scris bine si frumos! Da, exact, „frumos” (estetic, poetic, feeric)! Multumim!

Cris (75 comentarii)  •  2 august 2018, 15:51

Si mai voiam sa spun ceva...Dinu a fost predestinat lui Dinamo si denominativ (Dinu /- Dinamo).

aciduzzo (109 comentarii)  •  2 august 2018, 16:07

Interesanta observatie......denominativ.....ca Stoica pentru Steaua....Steaua/Stoica!!!!

F31M (1 comentarii)  •  2 august 2018, 16:15

Scuze domnule Geambasu. Profit de ocazie. La Multi Ani domnule Dinu! PS. Citind/ascultand povestile lui nea Cornel, promit sa nu ma mai simt niciodata vinovat cand mai fac cate o sesiune de hidratare cu vreo 5-7 beri. Ar trebui sa citeasca si nevasta-mea. Vorba lui nea Cornel, astia din ziua de azi nici sa bea nu stiu.

adi (5 comentarii)  •  2 august 2018, 17:28

2 Lei. Zodie. Două firi dominante. Normal să mai sară scântei. Bă, dar ce echipa! La Mulți Ani, ambilor. Diseară beau o bere. Hai Dinamo!

di livio (105 comentarii)  •  2 august 2018, 17:45

camaraderie vecina cu tandretea, Dinu si Lucescu...de unde-o scosesi?...jurnalistu temut, taios si tandru, mai draga...ce tineri si frumosi eram noi mai draga Geambasule, mai ales io...si ce-am mai imbatrinit si ne-am ramolit noi mai draga Geambasule, mai ales tu...valabil si pt Dinu-Luce

vasco (236 comentarii)  •  2 august 2018, 18:02

Unii dintre pionii de baza ai cooperativei,dar l-au bagat la inaintare pe jean padureanu..Era si el pe acolo,dar sediul directiei pasapoarte era la Bucuresti.

Liviu (2 comentarii)  •  2 august 2018, 18:39

Greseala mare ca-i bagat betivul asta atat de mult in seama! O nulitate ca antrenor,iar ca fotbalist-un betiv/turnator,care a stat prin preajma unor valori ale vremurilor respective,ma refer la Fanus Neagu,Eugen Barbu,Ioan Chirila si altii... Jigneste pe toata lumea pe unde apuca sa scoata o vorba! Mai bine si-ar vedea de batranetea lui,nenorocitul !

adi_stelistul (309 comentarii)  •  2 august 2018, 19:33

Intr-o vreme in care astfel de lucruri nu se spuneau, Ioan Chirila sugereaza destul de straveziu in "Pe marile bulevarde ale fotbalului" ca intre cei doi era mai mult decat o rivalitate. Dar, asta e, frumos e sa ne imaginam ca e cum ziceti dumneavoastra.

sandu (1 comentarii)  •  2 august 2018, 20:30

Fiind departe de tara in ultimii 12 ani am ajuns sa vad rautatea unora cu privire la valorile pe care le-am avut si le mai avem. Pacat !. Cornel Dinu este in opinia mea printre primii 10 intelectuali ai tarii si tot printre primii 10 mari fotbalisti pe care Romania i-a avut. ,, La Multi Ani " cu sanatate ...Mister

schoenbirk (1 comentarii)  •  2 august 2018, 20:50

Esti tanar dl Geambasu! Ia pune dumneata mana pe arhiva revistei “Flacara”(revista in care Dinu avea o rubrica sportiva in anii 80) si citeste acolo “tandreturile” prietenesti ce i le adresa lui Lucescu ! Vei realiza atunci cat de departe de adevar e articolul dumitale !

sundance kid (144 comentarii)  •  2 august 2018, 20:57

Inteleg libertatea de expresie dar sa ii accepti comentariul porcului ala care trece printr-o mare incercare, gripa porcina , parca e prea mult !

sundance kid (144 comentarii)  •  2 august 2018, 21:02

@ sandu Cred ca ai vrut sa spui . Intre primii 10 fotbalisti intelectuali . Ti-am acceptat scuzele ..

Bulwaif (2 comentarii)  •  2 august 2018, 21:13

Cristi Super dar te-ai hazardat cu decrepitii. Cred ca e singurul minus.

itu52 (123 comentarii)  •  2 august 2018, 21:42

Aș îndrăzni mai mult, lăsând la o parte banala rivalitate, sunt doi oameni care fac parte din istoria acestei țări. Au trăit în anturajul puterii, în preajma lumii talentate din acea perioadă, iar puterea minții lor a putut străbate barierele sofisticate ale unui regim depășit. Amândoi au multe de povestit, să sperăm că nu vom fi nevoiți să prindem niște amărâte de episoade tv. ca în cazul muribundului Petre Țuțea. Ar fi interesantă viziunea acestor personalități, ar putea umple golul creat între cele două perioade istorice trăite de mulți dintre noi. Abordarea simplistă a puterii moștenitoare mistifică realitatea după modelul trecerii spre comunism, când s-a ignorat total monarhia lăsând țara cu un gol istoric de aproape 50 de ani. Să sperăm că sunt deștepți și lasă poporului ”baza lor de date” trasă prin talentul cu care au fost înzestrați. La câte știu nu m-ar mira să umplem un raft de bibliotecă.

Sorin (1 comentarii)  •  2 august 2018, 22:40

Super oameni pacat ça mamele lor nu au nascut tripleti cu siguranta footbalul romanesc ar fi fost mult mai departe acum nu in noroi!

Suporter (5 comentarii)  •  2 august 2018, 22:52

Fara comentarii. Cineva este Grigore dupa ureche.

Robin (44 comentarii)  •  2 august 2018, 23:11

Si-au impartit banderola doar la nationala fiindca la nicio alta echipa Lucescu n-a dorit sa fie capitan. Se vede ca nu citesti fituica la care lucrezi.

Gigelos (22 comentarii)  •  2 august 2018, 23:11

Am copilarit in zona Tei .Urmaresc Dimamo din 1978 . Din 78 incoace nu stiu un alt personaj care sa fi facut mai mult rau clubului Dimamo decat Dinu Cornel .Cu indepartarea lui Lucescu , a lui Dumitru Nicolae Nicusor , vinderea echipei lui Lucescu la Telese Terme , aducerea infractorilor Borcea, Netoiu , Becali Ioan , prin perdeaua de fum creata de prezenta lui in conducere in perioada asa ( e Procuroru acolo , sta cu ochii pe ei , *** cu apa rece ) .Un ratat , un trist , ce a facut azi cu Jenei il descalifica 100 % . Un nefericit semidoct . De fapt nu i-a iesit nimic niciodata in ultimii 40 de ani .S-o fi angajat Cornelush ? Pe cine prindea sarea pe el sa-l angakeze pe fie-su .Avocat mai nene .De unde sa stie Geambasu toate astea ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

nica fara frica ! (89 comentarii)  •  3 august 2018, 0:20

@Liviu...esti un *** in comparatie cu Procurorul" !!!!.....nu trebuie sa-l placi ca sa-i recunosti inteligenta si valoarea ca fotbalist !!!....daca tu dispari nu te regreta nimeni !!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Scufitza Rosie (1 comentarii)  •  3 august 2018, 0:31

Dar de episodul ”exilarii” Lui Il Luce la Corvinul? Sau cel in care, imediat dupa 69, ministrul Dinu îi distruge echipa masliniului Din Aparatorii Patriei? Asta cum se mai numeste/ De ce ati uitat de ea?

Suceveanul (1 comentarii)  •  3 august 2018, 0:37

Nu poate fi egal intre cei doi? Nici macar in evolutia lor, ca si cariere! Unul a castigat ca antrenor, pentru Romînia... altul a baut toata vara si iarna din stacane de namol... pline ochi cu delatiuni! Ghiciti care era unul, care altul?!

motanul incaltat (288 comentarii)  •  3 august 2018, 1:26

Cine te-a platit de ai scris articolul asta?????Eu il consider cel mai prost articol scris de tine vreodata.....

johnneil (23 comentarii)  •  3 august 2018, 3:59

De ce nu avem in istoria fotbalului nostru cate 10 de Lucescu si 10 de Dinu?Am fi fost mult mai sus.

Andrei (191 comentarii)  •  3 august 2018, 5:34

@Geambadu. Mai mult rivalitate decat camaraderie, a se vedea celebrul episod "in vino veritas" de la Procesul Etapei cand Procurorul a fost interpelat de Ioanitoaia pe marginea momentului de varf din istoria recenta a antrenoratului romanesc, Lucescu instalat pe banca marelui Inter. O fi Ioanitoaia mai plicitisitor ca tine, dar sigur ii cunoaste mai bine pe cei doi din perioada lor de glorie la Dinamo. Tu preferi o poveste lacrimogena, desi e clar ca stilul ssta siropos i se potriveste mult mai bine lui Tolontan. Oricum, fiind dinamovist ca si tine, mi-a placut articolul, fiindca vorbeste despre mari jucatori ai clubului si fiind asa mari ne putem permite luxul sa ni-i imaginam cum vrem dupa 40-50 de ani.

constantin (134 comentarii)  •  3 august 2018, 7:23

@sundance kid Era vorba despre pestă, nu gripă. Gripă se pare că ai tu. Iar acea postare este la articolul domnului Tolontan, cel care face şi investigaţii extrasportive. Dacă te-a deranjat faptul că am vorbit în aceeaşi postare despre Dinu şi mistreţi, te asigur că a fost o simplă întâmplare. Despre Dinu şi Lucescu nu prea am ce să spun. Nu cred în camaraderia dintre ei, părerea mea este că s-au urât sincer şi pentru todeauna. Au putut juca împreună pentru că au fost doi profesionişti adevăraţi, dar atât. Dacă Lucescu nu avea rezultate certe ca antrenor, Dinu l-ar fi făcut franjuri. Chiar începuse în anii comunismului. Lucescu a fost un lord şi i-a lăsat pe alţii să judece. Ce a spus Dinu despre Enei este incalificabil.

splendini (52 comentarii)  •  3 august 2018, 7:26

Sa scoatem viorile si harpele. Realitatea e mai prozaica: invidie, dusmanie. La Dinu se aplica bine vorba frantuzeasca: " diseur de bons mots, mauvais caractere".

Gandalf (1 comentarii)  •  3 august 2018, 7:53

Este destul de stravezie dragostea autorului pentru echipa militiei si securitatii... Vorbea pe aici unu de denominativ :)) Neee, poate a vrut sa zica ... denominare :)) (Dinu / Dinamu) :)) Pana una alta, poate ca ”mister” o fi avut picior, dar nu i-a ajuns nici la nivelul gleznei lui Gascanul Dobrin, o fi avut cap, dar nu i-a ajuns nici la nivelul sireturilor lui Loti Boloni... ce constatam e ca l-a ajuns din urma toata fierea inghitita de-a lungul vremurilor, sorbita gurita cu gurita din paharele alea de cristal sau papata cu lingurita de argint... cum spunea cineva pe aici, a imbatranit urat... nici ca tanar n-a avut caracterul mai frumos. E doar un frustrat ca nu a ridicat deasupra capului NICI MACAR UN TROFEU care nu provenea din pepiniera cooperativei. Dar , asta e , oricat de prost e un personaj, va gasi intotdeauna un prost mai mare, care il admira.

ovialex23 (9 comentarii)  •  3 august 2018, 8:13

Geambasu: vezi prietenia dintre Dinu si Lucescu cind acesta din urma a plecat la Corvinul H, cum il mai injura si critica, in mod "intelectual" Dinu. Iar de faptul ca Dobrin si jucatorii de la UTA au fost rezerva rezervelor in acei ani, tot datorita lor, e tot o dovada de "buna lor crestere". Iar la meciul Romania'70 vs Romania'80 cu Dobrin in lotul 70 si cu Dinu care il cosea pe teren fiind in echipa '80, tot dovada de intelect cu tacimuri de argint a fost. Restul e can-can.

Andrei (11 comentarii)  •  3 august 2018, 18:20

Ca dinamovist, intre cei doi, il prefer oricand pe Lucescu. El macar a construit ceva la Dinamo, pe cand Dinu doar a macinat si ditrus. In rest, caractere de tot ***' ambii.

Comentează