Să îl ascultăm pe Panduru!
Chiar dacă nu suntem mereu de acord cu el. Poate că Popescu şi Coman meritau mai demult un cec în alb
Continuă comentariile după derbyul FCSB-Dinamo. Ceea ce este foarte bine, un meci pe care îl uiţi repede înseamnă timp pierdut. Lumea se contrazice şi acum pe tema calităţii partidei versus numărul de goluri. Excelent! Când vom avea toţi aceeaşi părere, pe Pământ se va aşterne o linişte de mormânt.
E un act de curaj să spui ce vezi? Da!
Printre remarcaţii lui Basarab Panduru s-au numărat Florinel Coman şi Mihai Popescu. Ştiţi cum se spune, mă bucur că am văzut amândoi acelaşi meci. Fostul internaţional mi se pare constant unul dintre cei mai buni oameni din studio la emisiunile de analiză fotbalistică, fie ele dedicate campionatului intern sau cupelor europene. Pandi nu se sfieşte să îşi asume afirmaţii incomode, citeşte jocul cu inteligenţă şi pe deasupra mai are şi umor. Lucruri pe care le ştiam din perioada în care eram colegi de platou la GSP TV.
Faptul că el i-a lăudat pe Coman şi pe Popescu nu este neapărat un act de curaj, chiar dacă şi stelistul, şi dinamovistul au fost de-a lungul timpului ţinta criticilor oamenilor din fotbal. Dar pe baza acreditării venite din partea unui fotbalist important al anilor ’90 putem discuta despre Florinel şi despre Mihai cu mai mult tupeu. Aţi văzut că aproape ori de câte ori lauzi un tânăr jucător (Popescu are 25 de ani, deci hai să zicem „încă tânăr”) se găsesc specialişti/moralişti care te trec fără somaţie în clasa habarniştilor.
De ce a stagnat Coman până acum
Spre exemplu, dacă Florinel Coman nu a reuşit să se impună până acum la FCSB nu este nici vina patronului rău de gură, nici a antrenorului care ascultă de gura rea a patronului. Culpa este a ziaristului care nu aşteaptă ca jucătorul să îmbătrânească şi să fie nevoit să meargă la tratament la Sovata pentru a scrie ceva pozitiv despre el. Bucuria de a fi descoperit un tânăr fotbalist cu potenţial uriaş este văzută în cel mai bun caz drept o dovadă de amatorism.
Tot ce se poate ca fostul jucător al Viitorului să nu ajungă niciodată un al doilea Mbappe, cu care a fost comparat mai în glumă, mai în serios. Deşi asemănarea nu este chiar atât de hazardată! Posibil ca Florinel să nu ajungă niciodată nici măcar la nivelul lui Kingsley Coman, cu care a fost comparat mai mult datorită coincidenţei de nume. Dar lucrurile pe care le-a arătat Coman al nostru în Derby – în special execuţiile de la goluri, naturaleţea deplasării, o uşurinţă în tot ce face pe teren – nu sunt doar roadele antrenamentelor. Aş zice că nu sunt pur şi simplu. Vine atunci întrebarea. De ce Coman nu a reuşit mai mult până acum? Numai din vina altora? E o întrebare pe care trebuie să şi-o pună singur, fiindcă este şi un băiat inteligent. Şi sincer. Câţi ar fi recunoscut că au ţinut toată copilăria cu Dinamo când semnau contractul cu Becali, la palat?
Un gol cu valoare de simbol
Am îndrăznit să compar golul lui Mihai Popescu din Derby cu o reuşită a lui Dudu Georgescu, într-un meci interţări din 1975, România-Scoţia 1-1. Nu este o execuţie identică, dar asemănarea mi s-a părut frapantă. Asta nu face un golgeter din Popescu, nici din Salomao o extremă care centrează ca Mircea Lucescu odinioară. Nu-i exclus totuşi ca golul acesta să fie tonicul de care avea nevoie fundaşul Mihai Popescu mai ales pentru a-i bloca pe atacanţii adverşi să înscrie în poarta lui Dinamo.
Asta spunea şi Panduru atunci când analiza evoluţia lui Popescu. La 25 de ani încă poţi progresa. Tactic şi tehnic. În planul atitudinii. Al încrederii pe care puţini i-au acordat-o până acum. Florin Bratu este unul dintre cei puţini care au crezut în calităţile lui Mihai. Nu vi se pare că atât Coman, cât şi Popescu au fost până acum mai mult cazuri fotbalistice decât fotbalişti şi din cauză că oamenii din jurul lor nu au ştiut să fie şi antrenori ai sufletului, nu numai ai aşezării în teren? O fi sunând a sentimentalism de telenovelă, dar mai gândiţi-vă!