Trofeul Halep. Nu aţi auzit de el?
Ascuns de Mondialul din Rusia, al treilea turneu de Grand Slam al anului stă să înceapă. S-ar putea ca pe noi să ne intereseze mai mult ce face Simona decât ce face Brazilia
Pentru două săptămâni, Anglia va balansa între fotbal şi tenis, adică între tradiţia populară şi tradiţia nobiliară. Seculare amândouă, cu completarea că tenisul aristocratic a rămas un suvenir destinat turiştilor istoriei sportului. S-a întâmplat de multe ori ca Wimbledon să se suprapună cu mari competiţii ale fotbalului, fără ca asta să-i fi trimis în depresie pe organizatori.
Farmecul conservator
Spre deosebire de ceilalţi – australieni, francezi sau americani – la insulari ziua de debut a turneului londonez este sacrosanctă. Luni şi numai luni. Iar duminica dintre cele două săptămâni de competiţie este liberă. Plouă, bate vântul, nimic nu se schimbă. Vrei, nu vrei, te odihneşti. Sau vizitezi Londra. Conservatorism? Da, dar cu farmecul care însoţeşte păstrarea valorilor originare. Peste ce ştiam, acum a apărut ceva inedit. Ideea că Insula ar putea trăi din nou emoţia câştigării unui Mondial la fotbal o bate pe aceea a revenirii lui Andy Murray în circuit sau a reîntâlnirii cu Roger Federer. Poate că pe Henman Hill, lumea se va uita mai mult la Harry Kane decât la Johanna Konta. Nu poate, sigur!
Aproape o echipă de fotbal!
Spre deosebire de Cupa Mondială din Rusia, la Wimbledon avem participare românească. Ba, cu puţin efort, aliniam la start o echipă de fotbal. Feminină, ce-i drept, motiv de fluturi în stomac pentru şefii FRF. 8 jucătoare din România pe tabloul de concurs, asta înseamnă nu doar o performanţă cantitativă. Lângă cohortele de jucătoare slave, România se poziţionează drept naţiunea cel mai consistent reprezentată la nivel înalt.
Alături de Simona Halep, şefa echipajului, la Wimbledon se mai află Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Monica Niculescu, Alexandra Dulgheru şi, ultima venită, Gabriela Ruse. Tânăra de 20 de ani, fostă semifinalistă la junioare chiar pe iarba de la All England. Despre ea ştim cele mai puţine lucruri, iar întâlnirea pe care o va disputa cu Agnieszka Radwanska în primul tur ar putea fi lămuritoare. Nu în sensul în care ar trebui să ne aşteptăm neapărat la o înfrângere.
Singura cu pauză totală
Cu admiraţia cuvenită tuturor celorlalte 7, ne vom concentra natural asupra Simonei Halep. De la ea vin marile aşteptări, ea este furnizorul permanent de emoţii. Simona joacă primul turneu după Roland Garros. Intuiam, dar acum avem dovada. Triumful de acolo a săpat adânc în fizicul şi în mentalul primei jucătoare a lumii. Simona, ca şi Sloane de altfel, nu a disputat nicio competiţie după cele două săptămâni glorioase pe zgura de la Paris. Asta spune ceva şi despre nevoia ei de răgaz şi despre dorul de revanşă al urmăritoarelor din Top 10.
O prietenă printre obstacole
Declaraţia agasată a Karolinei Pliskova (întrebată dacă este preocupată de duelul cu Halep) ne oferă perspectiva reală. Acum mai mult decât oricând altă dată, Simona este trofeul pe care îl vânează toate celelalte. Şi este de aşteptat că nu japoneza Kurumi Nara, adversara din primul tur, va fi obstacolul real. Pe partea de tablou a Simonei se află Konta, Mertens, coşmarul Ostapenko, fostul coşmar Şarapova, Muguruza şi Caroline Garcia. Şi nu în ultimul rând, cehoaica Petra Kvitova, dublă campioană la Wimbledon şi, evident, una dintre fetele care se simt cel mai bine pe iarbă. Kvitova, probabil singura amică a Simonei, este prezumtiva adversară din „sferturi”. Ce meci ar fi!
Strategie sau suferinţă?
Dincolo, în partea de jos a tabloului, aşteaptă Wozniacki, Karolina Pliskova, Elina Svitolina sau Sloane Stephens. Şi, bineînţeles, Serena, vânată de asemenea, dar nu neapărat de adversare, ca Simona, ci de agasanţii ofiţeri ai Agenţiei Mondiale Antidoping. Care nu apreciază efortul ei de tânără mămică de a-şi îmbogăţi palmaresul cu încă un titlu de Grand Slam. Dincolo de aceste ironii, care îi deranjează tare pe admiratorii americancei, pe noi ne preocupă mai mult starea de sănătate a Simonei. Absenţa de la Eastbourne şi abandonul unui eveniment caritabil la Londra nu sunt neapărat semne bune. Posibil ca la mijloc să fie şi o strategie.
Ne dăm întâlnire pe 14 iulie!
Lumea se mai întreabă ceva. A digerat complet campioana de la Roland Garros bucuria câştigării primului ei Grand Slam? Vom afla repede. La tenis nu poţi minţi cu egaluri de salon (bordel?) ca la fotbal. Sau cu înfrângeri tematice (urât mirositoare), vezi Anglia. Chiar Anglia, născătoarea noţiunii de fair-play! Sau Japonia, cea neînduplecată. Aiurea, poveşti cu samurai. Poveşti de adormit copiii.
Şi altceva. Prin comparaţie cu anii trecuţi, acum este prima dată când şi suporterii Simonei abordează turneul mai liniştiţi, eliberaţi de obsesia înfrângerii în ultimul act. Dacă puteţi citi cu umor fraza dinainte, înseamnă că, aidoma Simonei, şi noi am trecut la nivelul următor. Ne vedem pe 14 iulie! Şi nu pentru Căderea Bastiliei.