Ne-am pus centurile de siguranţă
Şi plecăm în călătoria propusă de Bogdan Lobonţ. Încotro, aşadar, dragă Lobby?
Ce reţii din cariera unui portar? Plonjoanele mai degrabă decât excelenta priză la minge. Blocajele temerare la picioarele adversarilor şi mai puţin felul în care îşi dirijează apărarea. Reflexele uluitoare, deşi plasamentul poate fi mai important. Jocul de picior în dauna ieşirilor sigure la centrări. Bogdan Lobonţ a strălucit mereu la primele capitole.
5 ani de la ultimul meci
Retragerea lui Lobonţ nu a căzut ca o bombă fiindcă se produsese mai demult. El era ca un proiectil din război rămas neexplodat. Din fericire, s-a dezamorsat singur. Cunoscătorii povestesc despre un formidabil om de vestiar. Aşa se explică de ce Roma l-a păstrat în lot. Trecuseră însă 5 ani de când Lobby a evoluat pentru ultima oară în tricoul fostei echipe a lui Totti. Se întâmpla în finala Cupei Italiei din mai 2013, câştigată de Lazio, 1-0. Acum, emoţia provocată de un abandon brusc a fost înlocuită cu nostalgia propusă în montajul TV de pe siteul FRF. Intenţia, lăudabilă, realizarea, de cineast amator. Nu acesta este personajul nostru, un tip cotropit de amintiri. Dragilor, lui Lobby îi place viaţa, ce naiba! Sigur, doar cine nu munceşte nu greşeşte. Totuşi.
Între Italia şi Franţa
Poate că pe sufletul amatorului de fotbal mergeau de minune câteva imagini de arhivă din jocurile lui Lobonţ la naţională. Omul nostru are totuşi nu mai puţin de 85 de selecţii în palmares. Mai ţineţi minte paradele din meciul contra Italiei la Euro 2008? Dar golul antologic primit de la Gourcuff, la partida contra Franţei, la Constanţa? Extremele definesc cariera unui portar. Ele îl prezintă cu adevărat, nu filmuleţele dulcege. Când providenţial, când deplorabil, când dominator, când vulnerabil. Nebun, nu! Clişeul acesta de largă circulaţie românească mi l-a demontat dintr-o frază Cornel Penu. Portarul dublu campion mondial la handbal, omul care i-a învins pe nemţi cu armele lor. „Cu nebunii nu faci sport de performanţă, pe nebuni îi tratezi”.
Beneficiari deplini ai liberei circulaţii
Lobonţ nu a fost un portar nebun. Dar nici unul cuminte. A fost un portar curajos, care a ştiut să-şi dirijeze apărarea cu glasul lui care trezea din reverie orice fundaş. Lobby a avut reflexe bune, intuiţie şi un joc de picior mult peste media portarilor români. Parte a generaţiei post Generaţia de Aur, el a purtat natural atributele şi toate defectele acesteia. În cazul lor, al lui Chivu, al lui Mutu, al lui Lobonţ, talentul şi-a dat mâna cu tentaţia irosirii. Au câştigat mai uşor banii decât predecesori iluştri, dar nu au avut nici norocul acestora. Primii l-au avut pe galezul Bodin, cei de-ai doilea pe slovenul Turbo Rudonja. Ei au fost primii jucători români născuţi în comunism, dar care au beneficiat încă de la vârsta junioratului de avantajele fotbalului profesionist. Mai ales de libera circulaţie. Cu noroc, pentru că tocmai se schimbase regimul politic, Hagi se transfera la Real Madrid abia la 25 de ani. În libertate ar fi reuşit-o cu cel puţin 5 ani mai devreme. În schimb, Lobby mergea la Ajax la 22 de ani, iar Chivu juca deja pentru „lăncieri” de la 19!
Expert în buna dispoziţie. Bun, şi mai departe?
În finalul scrisorii deschise adresate microbiştilor, lumii fotbalului în general, Bogdan Lobonţ ne îndeamnă să ne punem centurile de siguranţă pentru o nouă călătorie. Deoarece nu ştiu dacă l-am criticat constructiv (ce-i aia?!) sau l-am lăudat distructiv atunci când apăra poarta naţionalei ori a Rapidului, a lui Dinamo, a lui Ajax sau a Romei, mă feresc să-mi însuşesc din mulţumirile, bănuiesc sincere, adresate ziariştilor. Înţelegem că Lobby rămâne alături de echipa naţională, în rolul de om care furnizează buna dispoziţie în vestiar. Deci nu este cazul să vărsăm lacrimi, ci doar să ne dorim ca, într-o bună zi, el să facă mai mult decât să-i facă să râdă pe Benzar şi pe Cicâldău. Fiindcă poate.