Audaces fortuna cu Deac sau cu Tase?
Campioana de anul acesta va beneficia de un nou trofeu. Tipi cu simţ artistic, cei de la Ligă au vrut ceva deosebit. Să vedem ce a ieşit
Liga Profesionistă de Fotbal a comandat obiectul unui artist plastic, acesta şi-a făcut treaba cum a ştiut el mai bine, aşa că ori Mario Camora, ori Florin Tănase va ridica duminică seară o operă de artă deasupra capului. Sau este altceva, nu o operă de artă?
Între cubism şi catenaccio
Din start, ca să nu ne dăm peste degete cu dalta şi cu ciocanul şi să anticipăm întrebarea referitoare la competenţa în materie de sculptură. Muzeele şi stadioanele lumii ar fi goale dacă ar fi populate numai de specialişti care emit verdicte. Dacă la Luvru ori la Reina Sofia ar intra doar istoricii artelor plastice, iar pe Bernabeu şi pe Anfield ar ocupa tribunele doar antrenorii şi oficialii International Board, ar însemna că noi, cei care nu am aprofundat cum devine treaba cu cubismul şi cu catenaccio, suntem condamnaţi să stăm acasă şi să înfulecăm şaorme.
Publicul mecanic
Doar că arta în general şi fotbalul în particular trebuie să fie accesibile. Astfel încât să atingă sensibilitatea receptorului şi mai puţin cultura plastică sau erudiţia sportivă a acestuia. Capodoperele, ca şi meciurile de gală, sunt destinate a fi privite, plăcute şi admirate de publicul larg.
Oamenii au în egală măsură dreptul de a critica, de a contesta, de a detesta şi chiar de a râde sau de a fluiera dacă li se pare că presupusul act artistic este un rebut. Din păcate, publicul de astăzi se mulţumeşte să aplaude mecanic. Asta cu precădere când merge într-o sală de spectacole, într-un spaţiu expoziţional. În general, când se află la vedere. Acasă, singur în faţa tastaturii, îşi (re)descoperă curajul şi îşi eliberează umorile.
Simboluri şi pentru Bilel, şi pentru Denisel
Să ne întoarcem însă la trofeul nostru, după acest curs empiric despre democratizarea actului estetic. Liga a comandat, artistul plastic s-a executat. Ce a rezultat în afară de rima involuntară din text? Ceva care seamănă cu o amforă grecească cu toarte lipite ca la atelierul de lângă coviltir. Pe ea, ni se explică, sunt gravate o serie de elemente cu valoare de simbol. Jucători în luptă aprigă pentru balon, cununa romană de lauri cuvenită învingătorilor, nu în ultimul rând ceva simboluri dacice.
Foarte important, pe trofeu este inscripţionat mesajul „Audaces fortuna juvat”, adică „Norocul surâde celor ce îndrăznesc”. Vers extras, aflăm de la beneficiarul trofeului, din poemul epic „Eneida” al lui Vergiliu. Mă rog, cam pretenţios. Parcă îl şi văd pe Deac, urmaş de dac, cum descifrează el mesajul pentru Bilel Omrani. Asta dacă ies campioni clujenii. Sau, în varianta cealaltă, pe Alibec şi pe „Budi” încercând să se recunoască printre jucătorii care luptă aprig pentru minge.
WTF? Fără traducere
Mărturisesc că mă număr printre cei aproximativ 67% care au răspuns ori cu „E urât”, ori cu „WTF” la sondajul iniţiat pe gsp.ro. Mă plasez undeva pe la mijloc între „E urât” şi „WTF”. 17% dintre participanţi spun totuşi că trofeul arată foarte bine, iar 16%, doar bine.
Bineînţeles că nu este nicio scofală să te plasezi într-o majoritate căreia opera în discuţie i se pare de o calitate îndoielnică, foarte aproape de hotarul cu kitsch-ul. Şi sigur că s-ar putea ca dreptatea judecăţii de valoare&frumuseţe să fie de partea celor 17 plus 16 la sută cărora le place trofeul aniversar, cel care va răsplăti a 100-a campioană a României.
Totuşi, pentru a putea compara cu ceva, colegii mei de la gsp.ro au reprodus imaginile trofeelor decernate în campionatele mari ale Europei. Nu mi se par în bloc nişte opere geniale, ieşite din mâinile lui Rodin, Giacometti sau Brâncuşi, dar am impresia că spun toate (alt)ceva prin originalitate. Nu par făcute să fie, acolo, ceva care să rupă gura neofiţilor, sunt însă moderne şi respiră ceva firesc, legat de fotbal.
Amatori, dar pasionaţi
Mai mult ca sigur că doamna Cristina, artistul plastic care a creat trofeul laureatei ediţiei 2018, va fi mâhnită din cauza acestui text. O asigur că am scris totuşi articolul cu toată delicateţea de care sunt capabil. Aşa cum am spus deja, nu suntem decât oameni care iubesc cu sinceritate arta şi fotbalul când tinde spre artă.
Putem greşi, chiar dacă am văzut zeci de muzee şi mii de meciuri. Mă înspăimântă însă cei care se proclamă specialişti şi mi-e teamă că atât campioana, indiferent de numele ei, cât şi trofeul de anul acesta nu sunt de dus la muzeu. Vae victis, ca să zic aşa!