Încă o primăvară la Praga
Cu finala de sâmbătă, Mihaela Buzărnescu ajunge pe locul 32 în clasamentul WTA şi este a doua cea mai bine clasată jucătoare română. Ţineţi neapărat să vorbim şi despre vârstă?
La 30 de ani viaţa se poate vedea ca la 20. O poveste care de-abia începe. Suferinţa rămâne în spate, laolaltă cu dezamăgirile şi frustrările. Durerea alungată ca un gând rău. Ar fi o eroare imensă totuşi să o transformăm pe Mihaela Buzărnescu în personaj de film lacrimogen. O greşeală faţă de ea.
Mihaela, Petra, Martina
Finală pentru Mihaela la Praga împotriva Petrei Kvitova, vedeta gazdelor. Dublă câştigătoare la Wimbledon, urmaşă a Martinei Navratilova nu doar prin ţara natală, Petra poartă şi ea pe umerii bronzaţi apăsarea unei poveşti tenebroase. S-a luptat să revină în prim-planul circuitului feminin aşa cum s-a luptat cu agresorul care îi pătrunsese în casă şi a rănit-o. Două luptătoare dispută finala de la Praga sub privirile Navratilovei însăşi, invitată să înmâneze trofeul. Martina, posibil cea mai mare jucătoare din istoria tenisului, sigur cea mai spectaculoasă, are sprinteneala unei adolescente. La aproape 62 de ani arată de parcă a jucat ieri ultimul meci într-un turneu WTA.
Stângace, dar nu la propriu
Mihaela a cedat în trei seturi, după ce reuşise să şi-l adjudece pe primul cu 6-4, cu o revenire spectaculoasă de la 1-4. Acolo probabil şi-a consumat ea capitalul de încredere şi mai ales de concentrare. A fost 6-2, 6-3 pentru cehoaică în următoarele două runde, dubla câştigătoare de la All England revenind treptat la valorile care au consacrat-o. Servicii tari, ritm susţinut, agresivitate de pe fundul terenului, risc asumat. Partida a mai avut un aspect interesant din punct de vedere vizual. Şi chiar spectacular. Ambele jucătoare sunt stângace, ceea ce face ca desenul, ca geometria tenisului etalat să funcţioneze cumva în oglindă faţă de întâlnirea a două dreptace.
Tenis curat
O înfrângere rămâne o înfrângere şi nu trebuie celebrată asemenea unei victorii. Cred în continuare că deznodământul meciului nu a fost dat numai de cantitatea de tenis produsă de cele două adversare, ci de experienţa superioară a Petrei. De forţa ei mentală antrenată mai mult şi mai bine la cel mai înalt nivel. Întâlnirea pierdută de Buzărnescu în ultimul act de la Praga rămâne una din care jucătoarea noastră nu a avut decât de câştigat. Şi nu citiţi afirmaţia ca pe un clişeu. A-i opune rezistenţă Kvitovei practicând un tenis curajos, cu lovituri puternice, atât pe forehand, cât şi pe backhand, apelând foarte rar la mingi-alibi, care să scoată din mână adversara, asta înseamnă o atitudine demnă. Demnă nu doar de o jucătoare importantă, demnă pur şi simplu. Omeneşte vorbind.
Alarma trebuie să fie activă
Nu ştim cum va arăta viitorul pentru Mihaela. Aşa cum putem doar să ne închipuim prin ce a trecut în anii când tinereţea era o petrecere continuă. Din operaţie în operaţie. A nu şti şi a nu face pe profeţii nu înseamnă că nu ne pasă. Îmi închipui că ea va continua să joace cu aceeaşi ambiţie şi cu aceeaşi plăcere. Sper, adică sunt aproape convins că nu se va lăsa pradă unui soi de inevitabilă mulţumire de sine. Sentiment periculos care vine la pachet cu o suficienţă şi o nervozitate peste limita firească. Am văzut câteva puseuri, emoţionale să le numim, pe care este datoare să le elimine. Una este să te motivezi, să tragi de tine, poate să te şi cerţi, alta este să bombăni la orice greşeală neprovocată de adversară.
La fel ca şi Petra, Mihaela mi se pare un om senin, care ştie să se bucure cu decenţă şi să preţuiască ce îi oferă viaţa. Iar viaţa îi dăruieşte un meci în primul tur la Madrid contra Mariei Şarapova. Este un cadou de care cred că va şti să profite.