Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Dincolo de festivism

Un semn de sănătate pentru fotbalul românesc. Aerul proaspăt a intrat în camera care mirosea a rânced, uneori fetid. Încă o probă că însănătoşirea vine prin cultivarea tinereţii, fără a-i arunca în debaraua cu vechituri pe bătrâni. Mesaj pentru patroni […]

...

Real, nu imaginar

6 ore și 49 de minute. Poate fi titlul unui film candidat la Palme d’Or. Nu este decât timpul de joc efectiv care a trecut de la ultimul gol înscris de Real Madrid. Și da, 6 ore și 49 de […]

...

Bjorn şi John, nu Borg vs McEnroe

Poveştile sportului au o fascinaţie aparte. Fiind felii de real cu pulbere de imaginar, sunt greu se spus. „Borg/McEnroe” nu este un film nou, a trecut peste un an de la premieră. Nu este nici o capodoperă, precum clasicul „Viaţă […]

...

Aproape impecabil

În limba română „impecabil” nu acceptă grad de comparaţie, fiind un adjectiv superlativ. Simpatică totuşi această caracterizare pentru felul în care a arbitrat Haţegan la ŢSKA-Real 1-0. Acest „aproape impecabil” pare să vină din marele Caragiale. Să se revizuiască, primesc, […]

...

Miza Pancu

Va fi complicat dacă nu imposibil ca suporterii să îl închidă într-o vitrină pe Daniel Pancu. Cum să ţii un leu într-o cuşcă, nici măcar aurită? Asta le-a pretins însă fostul atacant celor care au fost alături de el peste […]

...

Fecesebecefere, fotbalul nostru unde e?

Tactică, ambiție, încrâncenare. Și un pic de nebunie pe final. 1-1. Două goluri, zero ocazii. Cam puțin la acest mult trâmbițat derby

Permalink to Fecesebecefere, fotbalul nostru unde e?
duminică, 29 aprilie 2018, 11:04

Sterp. Un derby care începe rău. Și nu naşte nimic în afară de ambiţie plată şi de încrâncenare cu gust de catran. FCSB-CFR, 0-0 la pauză.

Zero la zero şuturi pe spaţiul porţii. Zero acţiuni periculoase, zero pase filtrante, zero driblinguri. Zero Kelvin, inginerii ştiu de ce. Umaniştii, mai puţin. Fără să ai vreo bucurie estetică începi totuşi să te relaxezi.

Pentru că înainte de meci te simţeai cumva vinovat. Răutăţi. Nu faţă de fotbalişti, cu mici excepţii ei dansează pe muzica pusă de antrenori. Şi hai să nu mai supralicităm personalitatea fotbaliştilor care trec peste cuvântul omului-cheie de pe bancă.

Dar sentimentul acela de vinovăţie persistă. Te gândeşti. Ai fost prea dur cu Dan Petrescu. Ai exagerat atunci când l-ai descris ca pe un apucat, care protestează şi când adie vântul spre poarta lui Arlauskis. Ba nu ai exagerat nimic.

Începe meciul, pe teren nu se întâmplă nimic în afara unei lupte surde. La marginea terenului însă este iureş. De ce? Iaca-aşa. Domnu’ Dan protestează la orice aut, la fiecare duel terestru şi aerian. Fără supărare, domnu’ Dan, trebuie să ne calmăm. Altfel devenim caz clinique, ca să zicem aşa.

Repriza secundă arată un fotbal mai tăios. Mingea ajunge mai mult dincolo de linia careului de 16 metri şi jucătorii au nu doar contact vizual, ci şi tactil atunci când se încaieră. De exemplu, în minutul 60, după un fault inventat de Istvan Kovacs a cărui victimă ar fi fost Florin Tănase.

Care, fiinţă sensibilă, cade şi la o răsuflare mai grea a lui Vinicius sau a lui Boli. Noroc că Budescu şutează în zid. Noroc pentru că ar fi fost fructul otrăvit al unei greşeli de arbitraj, nu din cauză că FCSB nu merita să deschidă scorul.

Dar meritau elevii lui Gigi Becali să conducă? Fuseseră ei mai buni, mai clari şi mai direcţi pe poartă? Nici vorbă! Nu pentru că nu puteau, ci din cauză că se temeau. Ca și adversarii. Teama reciprocă, o boală cu transmitere directă.

O ţinem tot în întrebări și la 1-1. Schimbă imaginea de ansamblu golul lui Djokovici? Dar cel egalizator al lui Planici, reușit în prelungirile partidei? Când echipele se trezesc la viață și arată cum am fi vrut să arate din primul minut. Nu, cele două goluri nu schimbă nimic, nici măcar ordinea în clasament. Dar ne amăgesc că putea fi mai bine.

Reuşita mijlocaşului ceferist este chintesenţa pragmatismului petrescian. Şi o mostră de noroc. Că dacă ne spune cineva că a fost o fază îndelung exersată la antrenamente, chiar că trebuie toţi să ne internăm. Pentru analize de glicemie, ce altceva? Ce aţi crezut? Iar golul lui Planici este dovada că nu există sistem invulnerabil, oricât se chinuie Dan Petrescu să găsească piatra filosofală a jocului defensiv.

Mi-ar plăcea să cred că Nicolae Dică și Dan Petrescu au văzut Craiova-Viitorul. Și mai mult mi-ar plăcea să cred că le-a plăcut. Dar mă îndoiesc.

Comentarii (56)Adaugă comentariu

IO (62 comentarii)  •  2 mai 2018, 3:32

Fotbalul romanesc este pentru George Nicolescu. , daca tot l-ati parafrazat. Bun de radio pt ca nu are fazta de televiziune. Si daca se mai naste vreun Domozina... va fi un fotbal de valoare vest-europeana... la radio.

haideusicfr (134 comentarii)  •  3 mai 2018, 7:02

Arlauskis si Hategan sunt cheile succesurilor CFR-ului.

Ciollo (6 comentarii)  •  3 mai 2018, 16:40

Dar voi, jurnalisti gsp, deontologia profesionala unde e???

Comentează