„Fiecare creşte şi învaţă”

Aşa spune Leo Messi şi poate ar trebui să îl credem. Cel mai bun fotbalist al planetei nu (mai) este doar un om care dă goluri

Dacă îi pui alături pe Leo Messi şi pe Denis Alibec lumea va crede că ţi-ai pierdut minţile. Există totuşi un pretext prin care cei doi s-ar putea întâlni. De fapt, un text: interviul pe care cel mai bun fotbalist al lumii l-a oferit postului argentinian America TV. L-a oferit, nu l-a dat. Urmează să înţelegem împreună care este diferenţa dintre „a da” şi ” a oferi”.

Exerciţiu complicat
Condiţia prin care Alibec sau oricare alt fotbalist-problemă l-ar putea întâlni pe Messi ar fi ca respectivul să citească interviul cvintuplului câştigător al Balonului de Aur. Un exerciţiu poate la fel de greu ca o cură de slăbire şi pe deasupra cu rezultate la fel de improbabile. Din spusele vedetei sud-americane respiră maturitate, echilibru, simţ analitic şi modestie. Tot lucruri care îi lipsesc celui mai răsfăţat jucător român din toate timpurile dacă facem raportul realizări/mofturi pe unitatea de timp. Trăsături pe care nu le au mulţi dintre sportivii noştri importanţi, nu doar ţaţa Denis.

„Fiecare creşte şi învaţă ceva nou pe teren. Înainte luam mingea şi jucam singur. Acum încerc să joc pentru echipă, să nu mai fiu aşa egoist. În apropierea careului caut cea mai bună opţiune. Încerc să mă retrag puţin şi să controlez jocul, să mişc mai mult echipa, dar din alt loc. Totuşi, cred că alerg la fel de mult, dar diferit. Nu-mi definesc jocul prin goluri, ci prin modul în care mă simt pe teren, cât de mult particip la joc şi de câte ori ating mingea. Uneori am dat gol, dar nu am făcut un meci bun. Da, golurile contează la final, dar nu aşa se defineşte un joc bun sau rău”.

Messi distilează. Nu alcoolul!
Impresionant, nu? Nici nu trebuie să fii suporter al Barcelonei sau fan Messi pentru a absorbi mesajul ca un burete. Este în vorbele lui Leo o putere de înţelegere a fotbalului care explică şi reuşitele lui excepţionale din teren. I-aţi văzut golurile, pasele care ating delicat iarba de pe Camp Nou. Aparenta simplitate a soluţiilor lui Messi este rezultatul unui proces de distilare. Replica imposibilă a adversarilor este dovada unei înţelegeri superioare a jocului, posibilă pe fondul unui talent imens, dar hrănit în timp cu experienţe şi încercări pe care doar viaţa şi competiţia la nivel înalt ţi le pot furniza.

Uman, profund, emoţionant
Exilul, viaţa printre străini de la o vârstă fragedă, injecţiile cu hormoni de creştere, familia, reîntoarcerea în copilărie prin fiii lui, obsesia unei cupe mondiale pe care toată Argentina o aşteaptă de la el, perspectiva nu foarte depărtată a retragerii, dorul de Rosario, oraşul natal, grijile pentru ţara căreia nu a încetat să-i aparţină, pe care o iubeşte şi care periodic, acum din nou, trece prin spasmele crizei economice şi ale violenţei urbane. Toate enunţate fără emfaza celui care vrea să-ţi arate că le ştie pe toate.

Uman şi profund în tot ce spune, mi se pare şi foarte sincer preocupat nu doar de problemele conaţionalilor, Messi se întâlneşte în acest punct cu alt mare campion. Şi tot argentinian, Juan Martin Del Potro. Care Del Potro tocmai l-a învins pe Roger Federer în finala de la Indian Wells după un meci inegalabil ca şi marele elveţian. Întors în tenis după ani de suferinţă fizică, după ce a fost mai aproape să abandoneze tenisul decât să o ia de la zero, Delpo nu şi-a uitat nici el compatrioţii. Pe care i-a salutat cu lacrimile lui de uriaş în ochi. Cărora le-a mulţumit la fel de sincer şi de nefabricat cum a făcut-o Leo.

România, o Argentină mai prost educată
Mi-ar plăcea ca sportivii români, în special cei puţini de nivel planetar, să aibă tipul acesta de iubire necondiţionată faţă de ţară, chiar dacă ţara le-a rămas datoare. Nu doar să repete nişte poezii golite de sens, de sentiment. Uneori nici măcar atât. Unii, nu puţini, pretind că România şi românii seamănă foarte bine cu Argentina şi argentinienii. Confirm, cu puţina mea experienţă în materie, după călătoria în America de Sud. Cu precizarea că noi mai avem mult de lucru la capitole ca educaţie, civilizaţie, bun-simţ, decenţă, grija faţă de semeni. Unde mai pui că ei, demodaţi, mai au şi prostul obicei să citească. Apropo, cititul este sport naţional în Argentina. Al nostru care o fi? Aştept propuneri. Eu licitez mârlănia şi botoxăreala.