Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Nu este nebun! 

Tulburător. Aproape mistic. Cine s-ar fi gândit? Arbitrajul l-a ajutat pe Alexandru Tudor să-L găsească pe Dumnezeu! Nu este impresia noastră, a mai puţin credincioşilor. Aceasta este mărturisirea lui, robul regulamentului. Aprecierea fazelor fotbalului – fault, ofsaid, aut, corner, joc […]

...

Frumos, ca de obicei

Ce îți poți dori mai mult de la un meci? Ritm alert, poftă de joc, faze de poartă din belșug, risipă de efort, realizări tehnice, dar și greșeli care condimentează partida. Așa a arătat în cele mai multe momente întâlnirea […]

...

Gheata de lemn

A fost odată ca niciodată, pe când fotbaliștii lui Dinamo câștigau Ghete de Aur. Dudu, Cami, Mateo. Adică Dudu Georgescu, Rodion Cămătaru, Dorin Mateuț. Astăzi, al doilea marcator al echipei din Ștefan cel Mare este un fundaș central. Mihai Popescu […]

...

Planeta durerii. Şi o speranţă

România este în semifinala Campionatului European de handbal fără Cristina Neagu, accidentată grav în meciul cu Ungaria. Ea (se) plânge cel mai puţin. Superb, Cristina a găsit puterea să nu se alăture corului naţional de bocitoare. Lecţie degeaba Virus localizat […]

...

Porumbelul războiului

Prea mare dragostea asta, ar şicana unii. Poate, la Gică totul tinde la superlativ. Dorinţa de a câştiga, voinţa de a demonstra că proiectul lui este cel mai bun şi singurul viabil. Peste toate, ideea că el arată calea, drumul […]

...

„Scrisori de pe front”

Marele Război văzut prin ochii şi slova oamenilor simpli. Un omagiu adus anonimilor care au luptat pentru ţară luptând pentru supravieţuire. Aceasta este cartea Mirelei Florian

Permalink to „Scrisori de pe front”
duminică, 11 martie 2018, 12:50

Autorităţile, acelea care l-au iniţiat pe premierul japonez Shinzo Abe în arta olăritului, anunţaseră că 2018 va fi celebrat cum se cuvine. Centenarul Marii Unirii urma să fie împănat de evenimente: dezveliri de grupuri statuare, organizarea de simpozioane, conferinţe, spectacole omagiale, şedinţe parlamentare dedicate evenimentului. Hore ale unirii şi ale marii uniri în care se vor prinde folcloriste şi folclorişti de dincoace şi de dincolo de Carpaţi. Deşteaptă-te, române! Şi altele. Înţelegeţi, tot tacâmul festivismului pus în mişcare.

Nu dau turcii
Deocamdată nu se vede şi nu se aude nimic. A, da, a fost o iarnă grea preţ de o săptămână! Şi poate că este mai bine aşa, altfel se înţelege regretul că nu sunt cheltuiţi banii de la buget pe statui şi în chiolhanuri judeţene animate de tinere siliconate. Şi, oricum, nu este timpul trecut; nici n-am trecut de primul trimestru al anului. Lentoarea face parte din fibra noastră, iar expresia „Take your time” trebuie să fi fost plagiată din neaoşul „Unde vă grăbiţi, că doar nu dau turcii?!”.

Aşadar, pe fondul acesta de lasă-mă să te las, în timp ce guvernanţii dorm în bocanci mult mai confortabili decât cei ai soldaţilor români fugăriţi de soldaţii bulgari la Turtucaia în 1916, un om a scris o carte. A muncit anonim câţiva ani, muncă grea de documentare. A luat arhivele la mână, a citit mii de scrisori, a cernut prin sita sentimentelor, a cumpănit prin filtrul distanţei de un secol. Totul pentru a aduna crâmpeie de viaţă. Viaţa unor oameni în vreme de război. Soldaţii de o parte, rudele şi apropiaţii acestora de cealaltă parte. Puntea dintre semenii noştri de acum o sută de ani erau cuvintele aşternute în scrisori.

Am jucat şi atunci la două capete
Departe de clişee, umană şi copleşitor de directă prin simplitate, „Scrisori de pe front” a Mirelei Florian este mai mult decât o amplă lucrare închinată românilor care au luptat şi au murit ori au supravieţuit Marelui Război. Marele Război, cum mai este denumit Primul Război Mondial, a fost evenimentul care a întors pe dos lumea, mai ales Europa. Au căzut imperii şi au apărut state noi. România Mare a fost posibilă şi pentru că balanţa conflagraţiei s-a înclinat definitiv spre tabăra aleasă de România brătienilor. Nu întâmplător, fiindcă potrivit tradiţiei, noi am cam jucat la două capete şi am aşteptat intrarea în război până când ni se părea că mergem la sigur. Chiar şi aşa, sacrificiile au fost imense, iar desfăşurarea iniţială a luptelor contrazicea optimismul începutului.

Poveşti adevărate despre supravieţuire
„Scrisori de pe front” a Mirelei Florian nu ne povesteşte războiul, ci lupta oamenilor pentru supravieţuire. Cartea vorbeşte despre grijile mai mici sau mai mari ale oamenilor implicaţi în război. Grija capului familiei pentru nevastă şi pentru copii. Grija iubitei pentru soarta iubitului. Grija mamei pentru soarta fiului plecat pe front. Acolo, în acele epistole, războiul nu este o poveste romantică, la capătul căreia Binele învinge Răul. Acolo, în scrisorile de pe front, este viaţa simplă, adevărată. Fără fardul eroismului şi al sacrificiului.

Surprizele oferite de arhive
Mirela Florian a descoperit că soldaţii de dincolo de munţi scriau mai mult nu pentru că aveau talent literar, ci pentru că nivelul educaţiei românilor din Ardealul aflat sub dominaţia habsburgică era sensibil superior celui al românilor din Regat. Regatul condus de Carol I. Cei care scriau erau cu precădere ofiţerii, medicii, profesorii, contabilii. În general persoanele cu şcoală, cu ştiinţă de carte. Niciunul nu este cotropit de soarta războiului, toţi sunt preocupaţi să se întoarcă la familie, la iubite. La profesie, la ogorul înțelenit. Autoarea mai spera că scrisorile îi vor oferi o imagine şi mai clară despre Regina Maria. Deziluzie. Sau poate doar spulberarea unei iluzii. Poate că regina nu era un personaj atât de popular şi de omniprezent în conştiinţa românilor pe cât ne place nouă astăzi să credem.

                                                                           

„Scrisori de pe front” a apărut la editura Martor şi este, deocamdată, singurul eveniment veritabil dedicat centenarului Marii Uniri. „Scrisori de pe front” este de fapt un act de patriotism. Sensibil, discret și foarte sincer. Ca dovadă că lucrurile cu adevărat importante nu trebuie anunţate cu salve de tun, medalii comemorative ori discursuri caţavenciene în Parlament.

 

Comentarii (15)Adaugă comentariu

seba (157 comentarii)  •  11 martie 2018, 13:53

interesant, cred ca merita citita cartea. sunt curios cati dintre oamenii de atunci aveau sansa de a invata sa scrie, cum era viata atunci, care erau grijile, bucuriile oamenilor, ce-si doreau.

ovidiu_3003 (616 comentarii)  •  11 martie 2018, 14:24

...Bunicul meu a luptat in Marele Razboi ...chiar asa a fost ...s au dat lupte la baioneta...

Che Guevara (112 comentarii)  •  11 martie 2018, 15:03

Razboiul este o prostie. Oamenii normali la cap se inteleg prin vorba. Nebunii au nevoie de violenta.

aciduzzo (111 comentarii)  •  11 martie 2018, 15:35

Vorba lui Tutea...,, Domnule....războaiele sunt chestiuni prea mari ca sa vina de la oameni....astea vin de la Dumnezeu....ca si cutremurele''!! Chiar azi am cumparat o carte scrisa de Marcel Petrișor, care am avut onoarea sa-,mi fie profesor de franceza multi ani in urma...despre ororile de pe la Aiud, Jilava samd....v-o recomand,!

Adriano (2 comentarii)  •  11 martie 2018, 15:50

interesant...de fapt gesturile marunte aduc fericirea...LA MULTI ANI ROMANIA

There is hope… (2 comentarii)  •  11 martie 2018, 18:42

Uau... uau... ce surpriza placuta! Traiesc de multi ani in Toronto si ma uit asa "ca prostii" la publicistica romaneasca, de bine numai cativa tolontani si doua trei voci care nu le asculta nimeni... si ma tot intreb oare ce ar putea sa schimbe tara asta in asa fel incat sa fim mandri de ea si sa ne dorim poate vreodata sa ne intoarcem. Cartea asta pe care planuiesc sa o citesc cand ma intorc vara asta si articolul asta de calitate ma face sa ma gandesc ca schimbarea nu incepe in Parlament ci cu omul de rand, din transee, de la coada de la ghiseu sau care asteapta pensia... acolo incepe schimbarea... cu omul simplu.... Multumesc de articol... oare cum e posibil sa citesc asta in ziare de sport si nu unde trebuie?

Mihai (2 comentarii)  •  11 martie 2018, 18:59

Foarte frumos articol, cu exceptia frazei „jucat la doua capete”. Este nedrepta. Aveam de ales intre renuntarea la Transilvania si renuntarea la Basarabia? Ce era de facut? Era usor?

montgomerry (12 comentarii)  •  11 martie 2018, 20:47

Oamenii simpli,duc bataliile mari.Ei castiga sau pierd razboaiele si la propriu si la figurat.

nypd (23 comentarii)  •  11 martie 2018, 23:16

@There is hope: fie ca dorim sa ne-ntoarcem ori n-am plecat niciodata, schimbarea poate incepe cu limba romana vorbita corect, fara manelisme de genul "doua trei voci care nu le asculta" ( in limba romana: doua trei voci PE care nu le asculta...)

bogdan (3 comentarii)  •  11 martie 2018, 23:25

"Nu întâmplător, fiindcă potrivit tradiţiei, noi am cam jucat la două capete şi am aşteptat intrarea în război până când ni se părea că mergem la sigur." Eu zic sa mai puneti mana pe o carte de istorie, si nu a fotbalului.

Unu oarecare (45 comentarii)  •  11 martie 2018, 23:36

Initiativa buna a lui geambi, dar se pare ca sufera si el de masochism national , ca si jurnalistii germani, care nu scapa nici un prilej sa se autoflageleze, la nivel de natiune bineinteles. Nimeni nu ne da dreptul sa ii judecam pe cei de atunci, pentru faptele lor. E usor sa vii acum si sa trancanesti ca sa te afli in treaba ,sa te admire cei slabi de inger ca spui lucrurilor pe nume. Mai greu e insa sa decizi in astfel de Momente... Tara mica, mereu prinsa intre doua-trei mari puteri, mereu luptand pentru supravietuire, din timpuri imemoriale... nu prea ai alternative. Sa nu mai spun ce magarii si por ca rii au facut chiar Marile Puteri, fara termen de comparatie. Spun doar Ribbentropp - Molotov si Yalta. As mai putea spune si altele, extradarea trupelor din Armata lui Vlasov, ramase fidele Germaniei, desi initial li se promisese ca vor ramane in prizonierat american. Au lasat americanii sa moara 1,5 milioane de soldati germani in lagarele Rheinwiesen, intr-o singura vara... dar nah, geambi e ofticat ca noi am jucat la doua capete...

Ionescu Dudu (126 comentarii)  •  12 martie 2018, 0:41

Ala care ai semnat cu Che Guevara...a fost un criminal acest individ...cum *** te semnezi cu acest nume?! Penibilule!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Che Guevara (112 comentarii)  •  12 martie 2018, 1:42

@Ionescu Dudu ma semnez cum vreau eu. Pune mana pe cate o carte din cand in cand si studiaza subiectul. In orice caz aici vorbim despre razboaie la modul general si in afara de cei care fac bani de pe urma lor (de ex: vanzatorii de armament) nimeni altcineva nu are nimic de castigat din ele.

Costin (14 comentarii)  •  12 martie 2018, 7:15

Dupa 100 de ani nu suntem uniti cu nimic. De fapt nu ne-am unit, au dat altii acest verdict.

Urod (111 comentarii)  •  12 martie 2018, 16:00

După o suta de ani am învățat prea puțin.... Probabil trebuie sa mai treacă încă o suta de ani... Din păcate...!!!

Comentează