Fă-te frate cu dictatorul ca să câştigi alegerile!

Din Eritreea până-n Burundi şi din Rusia până în România fotbalul este despre ce efect dai mingii

Pentru a înţelege unde se află fotbalul, sportul în general, este suficient uneori să priveşti o fotografie. Imaginea asupra căreia vom zăbovi ne înfăţişează doi bărbaţi care îşi zâmbesc. Despărţiţi doar de o măsuţă pe care stă o vază încărcată cu flori exotice şi aşezaţi pe fotolii din lemn sculptat, cu tapiserie viu colorată, cei doi afişează mine destinse.

De la Havelange la Infantino, prin Sepp Blatter
În stânga, în costum clasic european, domnul Gianni Infantino, preşedintele FIFA. În dreapta, într-o ţinută uşoară, gen pijama de vară, şi cu sandale în picioarele goale, domnul Isaias Afwerki, preşedintele Eritreei. Să îi luăm pe rând ca să înţelegem cu cine avem de-a face. De la stânga la dreapta. Gianni Infantino a fost ales şeful fotbalului mondial în februarie 2016, după imensul scandal de corupţie şi trafic de influenţă la vârful organismului cu sediul la Zurich. Scandal în care s-a implicat FBI şi care s-a finalizat cu debarcarea lui Sepp Blatter.

Doctorul poliglot
Elveţianul Gianni Infantino nu era neapărat un outsider, ci un jucător versat. El îşi făcuse mâna ca secretar general al UEFA pe timpul preşedinţiei lui Michel Platini. Care Platini a fost înlăturat din fruntea UEFA în momentul în care s-a dovedit el însuşi beneficiar al unei mite de 1,8 milioane de euro de la Sepp Blatter. Chipurile nişte salarii restante pentru postul de vicepreşedinte al FIFA. Deşi implicat în toate manevrele şefului său, domnul Infantino, licenţiat în drept la Freiburg şi vorbitor de vreo 7, 8, 9 limbi străine, a ştiut să profite şi să pozeze în reformator. În doctorul providenţial al unui organism ros de boală.

Planetei cât mai multe ţări!
Şi cum poţi însănătoşi un organism bolnav altfel decât îngrăşându-l? Şi cum poţi câştiga alegerile altfel decât promiţând ceva concret pentru popoarele fotbaliatoare ale planetei? Iată pilonul filosofiei lui Infantino: Cupa Mondială cu 40 de echipe, nu cu 32 ca până acum. Ceea ce era deja foarte mult. Remember. Trecerea de la sistemul cu 24 de echipe la cel cu 32 s-a produs după World Cup ’94. Fusese de fapt opera de căpătâi a lui Sepp Blatter, influentul secretar general al FIFA pe atunci, personajul care îi succeda lui Joao Havelange în funcţia de preşedinte. În care era ales cu chiuituri şi pe valuri de şampanie Veuve Clicquot la Mondialul francez din 1998.

Eritreea, acest AJF al mapamondului
De cine era ales Sepp? Nu de Europa, ci de lumea a doua şi a treia a fotbalului. De etern aşteptaţii lei tineri ai fotbalului. Africa, Asia şi Oceania au adus voturile multe care au decis victoria lui Blatter în dauna suedezului Lennart Johansson, la vremea respectivă preşedintele UEFA. Tot aceste ţări cu fotbal în perpetuă şi nicicând împlinită dezvoltare au constituit bazinul electoral care a decis cu doi ani în urmă victoria lui Gianni poliglotul. Ţări ca Eritreea, bucăţică de Etiopie, au influenţat hotărâtor soarta alegerilor FIFA. Aceste ţări membre sunt AJF-urile lui Infantino, ca să pricepem cum stau lucrurile. Ele sunt diviziile inferioare şi fotbalul feminin şi fotbalul de sală pe care se bazează la nevoie iluştrii conducători ai fotbalului mondial. Şi ca să te bazezi pe ţările respective trebuie să te faci frate cu dictatorul.

La Bucureşti ca la Zurich
Ajungem în sfârşit la cel de-al doilea erou al pozei noastre, domnul în ţinută lejeră. Domnul Isaias Afwerki, preşedintele Eritreei din 1991 şi până când o să vrea el. Sau până când un mai tânăr ofiţer patriot eritreean îi va tăia capul şi-i va lua locul ca să salveze ţara. Din Mali până-n Botswana şi din Burundi până-n Ciad aşa se petrec lucrurile, iar Havelange, Blatter şi Infantino şi-au învăţat&aplicat fiecare lecţia la timpul oportun. Şi nu se împiedică de morală, care este ca mingea de fotbal. Se învârte după cum îi dai efect. La Bucureşti situaţia nu este altfel decât la Zurich sau la Nyon, iar atunci când Răzvan Burleanu şi Ionuţ Lupescu îşi fac campanie electorală aplică în mod creator experienţa şefilor planetari.

Ctitoriile, infantililor!
Păi atunci nu suntem ipocriţi când ne mirăm că Mircea Sandu, Bella Kassai sau Dumitru Mihalache au fost alături de Ionuţ Lupescu la lansarea candidaturii pentru şefia FRF? Ori când ne dezgustăm că Burleanu declară că mai are nevoie de încă două, trei mandate ca să îşi implementeze proiectele? Bucuraţi-vă de fotbal şi nu mai cercetaţi! Urmează Mondialul din Rusia, apoi cel din Qatar, ctitoriile lui Blatter consfinţite apoi de Infantino. Le ridicăm şi o catedrală pentru pomenire?