Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Fără Simona

Va fi un Turneu al Campioanelor fără Simona Halep anul acesta. Sezon încheiat pentru liderul mondial WTA şi moment de bilanţ. 2018 a fost anul primului titlu de Grand Slam pentru româncă. A mai fost sezonul menţinerii confortabile în vârful […]

...

Dincolo de festivism

Un semn de sănătate pentru fotbalul românesc. Aerul proaspăt a intrat în camera care mirosea a rânced, uneori fetid. Încă o probă că însănătoşirea vine prin cultivarea tinereţii, fără a-i arunca în debaraua cu vechituri pe bătrâni. Mesaj pentru patroni […]

...

Real, nu imaginar

6 ore și 49 de minute. Poate fi titlul unui film candidat la Palme d’Or. Nu este decât timpul de joc efectiv care a trecut de la ultimul gol înscris de Real Madrid. Și da, 6 ore și 49 de […]

...

Bjorn şi John, nu Borg vs McEnroe

Poveştile sportului au o fascinaţie aparte. Fiind felii de real cu pulbere de imaginar, sunt greu se spus. „Borg/McEnroe” nu este un film nou, a trecut peste un an de la premieră. Nu este nici o capodoperă, precum clasicul „Viaţă […]

...

Aproape impecabil

În limba română „impecabil” nu acceptă grad de comparaţie, fiind un adjectiv superlativ. Simpatică totuşi această caracterizare pentru felul în care a arbitrat Haţegan la ŢSKA-Real 1-0. Acest „aproape impecabil” pare să vină din marele Caragiale. Să se revizuiască, primesc, […]

...

Povestea Mihaelei. Şi a altor fete

Buzărnescu este un nume nou în tenis. Este nu doar un nume, ci şi o poveste despre lupta cu viaţa

Permalink to Povestea Mihaelei. Şi a altor fete
marți, 16 ianuarie 2018, 9:47

Mihaela Buzărnescu a jucat în primul tur la Melbourne şi a pierdut în faţa Carolinei Wozniacki. Scor 2-6, 3-6. Nou-venită în lumea de primă mână a tenisului, românca a avut momente bune contra numărului doi mondial şi a etalat lovituri curate, executate cu curaj. Uneori parcă prea riscant, jocul ei te îndeamnă să întrevezi o viitoare campioană. Numai că Mihaela, măcinată de accidentări sezoane întregi, împlineşte 30 de ani în luna mai.

Ascensiunea
Cine ştie, poate nu este prea târziu. Ştim atât de puţine despre Mihaela şi despre resursele ei. Nu ştim nimic despre suferinţele pe care le-a îndurat, iar aici nu vorbim doar despre muşchi şi articulaţii. Târziu, într-un punct al carierei când altele încep să îşi facă bilanţul sau pur şi simplu să se gândească la retragere, jucătoarea noastră (gata, ne-am însuşit-o!) scoate capul din negura turneelor ITF şi ajunge în prima ei finală de turneu WTA, la Hobart. Pierdută în faţa belgiencei Elise Mertens. O ascensiune spectaculoasă în ierarhia mondială, de pe poziţia 520 la începutul anului trecut până pe 44 în prezent. Logic, a venit şi întâia prezenţă direct pe tabloul unui Grand Slam, la Australian Open.

Domnul Mihai
Am observat insistenţa cu care camerele TV prezentau cadre cu tatăl Mihaelei, totodată şi antrenorul ei. Destul de telegenic la prima impresie. Atunci când greşea, şi greşea destul de mult, jucătoarea îşi transmitea nemulţumirea către tatăl ei, care se mulţumea să zâmbească enigmatic. Îmi închipui că în urmă cu un an ultimul lucru la care se gândea Mihai Buzărnescu era că va fi vânat de televiziuni la Melbourne. Nu a surprins asemănarea dintre tată şi fiică, acesta este deja loc comun. Nu trebuie să ne mire nici faptul că încă un tată îşi antrenează fiica. Drept dovadă imediată, în loja cealaltă se afla nelipsitul Piotr Wozniacki, părintele, antrenorul şi supraveghetorul Carolinei. Tată şi fiică. Sau fiică şi tată? Să trecem mai departe de la Mihaela şi Mihai Buzărnescu. Să lărgim cadrul, să vedem tot tabloul! Pentru că tandemul familial în tenisul feminin nu este o modă, ci un mod de viaţă.

Taţii
Istoria se repetă după scenarii foarte puţin diferite. Richard Williams le-a crescut şi le-a insuflat dragostea pentru tenis lui Venus şi Serenei pe când erau nişte copile de 5-6 anişori. Alţii susţin că, tiranic, papa Richard nu le-a dat altă şansă. Rusul Iuri Şarapov, tatăl Mariei, şi-a înscris fiica la o academie în Florida, a rămas în State, poate şi cu ceva misiune patriotică, apoi a însoţit-o la toate turneele, ca o umbră. Până când, pe la 25 de ani, Maria s-a scuturat de umbră şi a sfătuit-o să rămână acasă. Domnul doctor Walter Bartoli, tatăl lui Marion Bartoli, şi-a dus până la obsesie dorinţa de a-şi vedea fiica jucătoare de tenis. Deşi era conştient că Marion nu avea cele mai bune calităţi fizice pentru acest sport. A reuşit şi Walter, la pachet cu ura mocnită, apoi făţişă a fiicei lui, care a câştigat nesperat un Wimbledon. Din trecut, Steffi Graf, Mary Pierce şi Arantxa Sanchez repetă aceeaşi poveste. Taţi autoritari, invazivi, uneori abuzivi (nu citiţi neapărat în cheie sexuală, deşi poate că un psihanalist ar găsi ceva de lucru şi aici), taţi mentori, taţi Pygmalioni, taţi iubitori care îşi proiectează ambiţiile, e drept şi banii, în fiicele condamnate la tenis silnic pe viaţă.

Spirala
Unele dintre ele, câteva, ajung să îndeplinească visurile părinţilor. Cele mai multe, cele neştiute şi pierdute, îşi trăiesc anonimatul dureros al tinereţii, care succede unei copilării pierdute. Acestea sunt poveştile sportului pe care nu vrem să le ştim. Aceasta putea fi şi povestea Mihaelei Buzărnescu, salvată miraculos prin ea însăşi. Foarte posibil, şi prin efortul tatălui. Şi intrăm în spirală. Acolo unde se amestecă periculos supunerea şi revolta, iubirea şi teroarea, nevoia de stăpân şi dorinţa de a fi liber(ă).

Comentarii (5)Adaugă comentariu

Dan Stoica (6 comentarii)  •  16 ianuarie 2018, 14:45

Interesantă temă! Extrapolările sunt periculoase. Și actorii de la Hollywood au un mamă un tată ceva pe acolo care sunt trambulină spre celebritate, și Trump a avut un tată care l-a lăsat miliardar și cu el pe capul nostru. Nu pot toți să își pună cenușă în cap. Sigur este că Dr. Buzărnescu ar mai putea fi o mare jucătoare de dublu alături de una din multele partenere de prima mână pe care le avem. Și asta ar putea dura încă ani buni. Tatăl și-a făcut datoria, la cei 30 de ani ai fetei ar fi cazul să lase pe umerii altuia grija sportivă și să se pregătească să devină un bunic invaziv. Poate pentru următoarea generație de campioni(oane).

ManX (58 comentarii)  •  16 ianuarie 2018, 15:06

Orice asemanare cu Ianis Hagi este intamplatoare. Tare mi-as dori sa stiu ce este în sufletul acestui baiat. Îi doresc mult succes in cariera.

Jean-Paul (157 comentarii)  •  16 ianuarie 2018, 18:12

Si daca tot ati amintit de Iuri, cel mai aventuros tatic de tenismene din lume, nu ar strica daca scriati si cum a invatat Iuri secretele tenisului, citind si devorand reviste si carti despre pregatirea tinerilor tenismeni si apoi aplicandu-le direct pe teren. Mai mult, dupa cum reiese din cartea Mashei, Iuri a invatat tenis in asa masura incat a fost la un moment dat angajat ca antrenor pentru o grupa de copii in America la academia unde fiica-sa se antrena sa devina "cea mai buna tenismena din lume", dupa cum visa ea pe atunci.... Masha povesteste in cartea sa si cum a reusit sa-l convinga pe taica-sau sa nu se mai streseze in tribuna atunci cand juca ea, desi multi ani ajutorul lui nu consta doar in explicarea situatiei de la un moment dat si schimbarea strategiei, dar mergea pana la atentionarea ei ca era cazul sa bea apa ca sa nu se deshidrateze....Din acel moment, Iuri nu a mai calatorit prin lume alaturi de antrenorul ei..... P.S. Nu credeti ca pe langa aspectul grijei parintesti(cine ar putea sa-i doreasca mai mult si mult succesul decat propriul tata?)intervine si factorul materialist al salariilor uriase pretinse de antrenorii cu staif?

ovidiu_3003 (612 comentarii)  •  16 ianuarie 2018, 18:41

...da...unii tati si au condamnat fiicele ...la...tenis silnic pe viata ...

Comentează