Danciu se întoarce!

Ştirea este că fostul golgeter va continua în Ştefan cel Mare. Întrebarea este ce va continua

Cei care vor să îl enerveze îi spun „legendă stelistă”. Cei care nu vor să-l supere îi zic „legendă dinamovistă”. Adevărul este că au dreptate şi ironicii, şi admiratorii necondiţionaţi. Ionel Dănciulescu şi-a marcat existenţa fotbalistică şi la Steaua, şi la Dinamo. Pentru că ultima impresie şi probabil şi ultima iubire contează mai tare, prezentul îl legitimează pe Danciu ca dinamovist pursânge.

Sportiv rimează cu decorativ
Poate este prea mult spus despre el că a scris istorie. Aşa se întâmplă cu expresiile folosite până la epuizare, se golesc de conţinut. Cu 152 de goluri înscrise în 355 de meciuri, Dănciulescu rămâne peste timp al doilea golgeter all-time al întrecerii interne. Asta face din el un personaj important al fotbalului românesc. Peste timp şi peste rivalităţi. Dar asta nu îl transformă automat într-un mare conducător de club. Asta a simţit şi Danciu atunci când a intenţionat să se despartă de Dinamo, unde ocupă postul de director sportiv. Observaţi că poate nu întâmplător sportiv rimează cu decorativ. Căci rolul lui în peisaj cam ăsta era. Să lustruiască imaginea unui club golit de valori fotbalistice şi patronat/manageriat de persoane care nici la fotbal nu prea se pricep, nici din cale afară de dinamoviste nu sunt. Ca să fie comedia completă, umblă vorba că „specialiştii de la Rin” sunt stelişti înfocaţi! Întrebarea este cu cine ţin, cu echipa lui Becali sau cu a lui Petrea, Lăcă&Talpan.

A supralicitat Negoiţă?
Începutul de an 2018 aduce un transfer important în „Groapă”. Ionel Dănciulescu! Gluma este glumă doar pe jumătate, fiindcă aproape toată lumea fotbalului părea convinsă că Danciu va lua calea Iaşiului, acolo unde, aflaserăm, fusese ofertat şi acolo unde ar fi trebuit să-şi redimensioneze cariera de om de fotbal. Faptul că Danciu a ales în cele din urmă să continue în Ştefan cel Mare nu trebuie să ne surprindă. Dar ne oferă o altă perspectivă. Să fi fost doar o manevră de a-i forţa mâna lui Ionuţ Negoiţă, piesă jucată împreună cu prietenul Flavius? Nu îl văd pe Danciu orchestrator de cacealmale. Să fi fost o ofertă concretă de la Iaşi, urmată de o contraofertă de nerefuzat a şefului dinamovist? Greu de digerat şi a doua variantă cunoscând personajele. Deşi nu este imposibil de crezut că Negoiţă a supralicitat. „Rămâi la Dinamo, îţi dublez salariul! Ba nu, ţi-l triplez!”. Normal. Ştiţi cu cât era plătit Danciu până acum? Cu 1.000 de euro! O mie! Ştiu destui bugetari care s-ar simţi jigniţi cu un astfel de salariu.

Datoria lui Danciu. Faţă de el însuşi
Nu din cauza salariului ridicol era nemulţumit Danciu. Sau nu numai din pricina asta. Dincolo de ataşamentul suporterilor dinamovişti şi de situaţia familială, rolul decorativ îl deranja. O situaţie pe care o vreme a acceptat-o. Tip inteligent, cu personalitate, priceput şi cunoscător în ale fotbalului, nu doar al celui din bătătura naţională, Danciu a înţeles că trebuie să mişte lucrurile. Poate şi-a zis că merită o nouă încercare acolo unde nu mai are nevoie de legitimaţie. Sau că rămânând în Bucureşti, drumul spre o experienţă în structurile federaţiei ori ale Ligii ar fi mai scurt decât de la Iaşi. Mă feresc să îi dau sfaturi, dar mi se pare că un om cu calităţile lui îşi este dator cu ceva mai mult decât să fie primul care îi sare în braţe antrenorului la golurile lui Dinamo.