„Bizonul” ne deschide o poartă

La început a părut o glumă. Arăta ca după o cură cu cârnaţi, caltaboşi şi sarmale, finalizată cu cozonaci şi torturi de ciocolată. De atunci i-a rămas şi porecla transformată ulterior în nume de scenă, nu de la muşchii pectorali. […]

La început a părut o glumă. Arăta ca după o cură cu cârnaţi, caltaboşi şi sarmale, finalizată cu cozonaci şi torturi de ciocolată. De atunci i-a rămas şi porecla transformată ulterior în nume de scenă, nu de la muşchii pectorali. „Bizonul”. A fost botezat de Rednic, cel care insista pentru transferul lui la Dinamo. O bizarerie, încă una a „Puriului”, ne-am amuzat atunci de la vlădică până la opinca fotbalului.

Dar asta este istorie, iar Edy Harlem Gnohere înseamnă actualitate. Cel mai în formă atacant din Liga 1 este şi cel mai bun fotbalist străin care evoluează în România anului 2017. Gnohere s-a detaşat în această cursă aşa cum ştie el. Călcând apăsat. Înscriind goluri din jumătăţi sau chiar sferturi de ocazie. În luptă corp la corp cu adversarii, nu foarte elegant, dar concentrat asupra meseriei sale. Jucător profesionist de fotbal. Dacă vă plac culorile tari putem să-i spunem şi mercenar, în măsura în care nu luăm în calcul doar conotaţiile peiorative ale termenului. Şi armata lui Mihai Viteazu era compusă preponderent din mercenari.

Titlul de cel mai bun jucător străin adjudecat de Gnohere este şi un mesaj către neînţelesele genii autohtone. Gnohere s-a transferat la Steaua din postura de rezervă a lui Alibec. Nu a comentat, a răspuns prin goluri. Fiecare reuşită a lui în porţile adverse înseamnă în fond o victorie asupra prejudecăţilor care domină fotbalul românesc. Produs al şcolii franceze, sigur că nu de nivelul lui Griezmann sau Mbappe, Gnohere ne deschide o poartă. Spre normalitate.