Arta simulării. Cu George şi Edy

Ţucudean şi Gnohere se bat pe titlul de golgeter. Sportivitatea, dă-o naibii, cine are timp de aşa ceva?!

Edy Harlem Gnohere, cu nume de scenă „Bizonul”, a fost eliminat după o altercaţie cu Ţucudean. Multiplele reluări ale fazei nu lămuresc cât şi cum l-a lovit francezul pe adversar. Evenimentele dinainte şi după incident ne lămuresc însă despre altceva. Fair-play-ul este o specie pe cale de dispariţie.

Tânăr, frumos, bogat, golgeter
Îl priveam pe Ţucudean înainte de minutul 43 al meciului FCSB-Viitorul 2-0. Îi admiram semeţia, forţa pe care o degaja din toţi porii. Un excepţional exemplar masculin, mi-am zis, probabil şi cu o doză de inevitabilă invidie. Tânăr, puternic, săgeţi în privire, mişcări feline, trăsături frumoase, numai bune să frângă inimile domniţelor. Unde mai pui că băiatul are contul garnisit şi garajul plin cu automobile de colecţie. Dar, mai important, uite că după o perioadă tulbure, George Ţucudean s-a luat în serios şi ca fotbalist. Joacă etapă de etapă, îşi vede de treabă deşi nu-i lipseşte nimic. Tabela de marcaj este martorul implacabil al muncii lui. Atacantul Viitorului, locul unde şi-a regăsit plăcerea şi responsabilitatea de a juca fotbal, este unul dintre golgeterii la zi ai campionatului. Locul doi, cu 11 reuşite, după Gnohere, 12.

Tânăr, frumos, prăbuşit. De ce?
L-am privit pe Ţucudean în minutul 43 al aceluiaşi meci. Mai întâi în clinciul cu Gnohere, rivalul şi în materie de eficacitate. Apoi, prăbuşit pe teren, ca după o lovitură năprasnică. Prezenţa echipei medicale atesta cumva gravitatea accidentului. Întins, nemişcat, el, muntele de om, arăta ca victima unei agresiuni greu de imaginat. În picioare, cu un cartonaş roşu în mână, arbitrul Sebastian Colţescu. Destinatarul acestuia, Gnohere, care râdea nervos. Ca toată lumea, mi-am zis „am pierdut ceva, nu am fost atent”. Fusesem atent, dar nu aveam ce să văd. Nu era nimic de văzut. O îmbrânceală obişnuită între fotbalişti, nu că ar fi de aplaudat, soldată cu o victimă care îşi inventase o suferinţă cumplită. Reluări peste reluări. Nimic sau aproape nimic. Poate doar că Ţucudean nu cade lovit de pălmuţa lui Gnohere, cât de cotul aplicat involuntar de Colţescu. Dar tot fault se numeşte, cum ne-ar lumina Ion Crăciunescu!

Urât, Edy!
Să trecem la celălalt personaj! Gnohere. Şi el un model de ambiţie, de luptător. Inclusiv cu prejudecăţile lui Becali. Nu frumos ca un Adonis, dar puternic ca un taur, mă rog, ca un bizon. Şi simpatic. Foarte simpatic. Comunicativ, sincer. Problema este că simpaticul Bizon nu trebuia să se mai afle pe teren în minutul 43. Cu 8 minute mai devreme îl călcase intenţionat pe Cicâldău, dar scăpase de cartonaşul roşu din cauza neatenţiei lui Colţescu. Asta nu l-a împiedicat mai apoi să râdă ironic la decizia arbitrului, care interpretase, din nou eronat, lupta lui cu Ţucudean. Urât, Edy, foarte urât! Honte, disgrace! Îţi dai seama cum ar fi fost să-i atragi atenţia lui Colţescu, să-i fi spus ceva de genul „Monsieur l’arbitre, c’est ma faute avant! Domnule arbitru, eu am greşit înainte, pe mine trebuia să mă eliminaţi!” Realizezi ce demonstraţie de demnitate ne-ai fi dat?

Răspunsul lui Ţucu
Şi cum ar fi fost ca Ţucudean, auzind vorbele rivalului, colegul lui de întrecere, să se fi ridicat, nu ca din morţi, ca Lazăr, dar orişicât şi să-i fi zis lui Sebi Colţescu: „Ba eu am greşit. Am simulat, m-am prefăcut lovit şi acum mi-e aşa o ruşine! M-au văzut copiii. Copii care poate se gândesc să ajungă ca noi, fotbalişti. Ce învaţă ei de la noi? Eliminaţi-mă şi pe mine, domnule arbitru, asta merit!”

19-7, de fapt 0-2
Sigur că în lumea reală nu se va întâmpla niciodată aşa ceva. În acest univers pe puncte, toţi fac pe dracu-n patru să câştige. Vedeţi, şi dracu operează cu numere, cu cifre. Respectul pentru adversar, respectul de sine sunt balasturi ale timpurilor noastre. E adevărat, unii mai şi gafează, ca Tordai, portarul Viitorului. Sau ca Hodorogea, fundaşul titirez. Patronul-mentor-antrenor Gică Hagi este eliptic şi misterios, anunţând un an de suferinţe pentru echipă. Nici că se putea un epilog mai potrivit pentru încă un meci câştigat fără emoţii de FCSB, chit că Viitorul a avut 19 şuturi la poartă contra doar 7 ale adversarului. Păcătoasă mintea care se gândeşte la altceva decât la fotbal!