Puf, puf, puf! Nu de trei ori, de 20!

Periodic despre dopaj, cancerul sportului. Este un subiect neplăcut, care enervează. Astăzi despre Chris Froome, urmaşul lui Lance Armstrong şi Contador

Ar trebui să fim surprinşi că Froome a fost prins dopat? Dar a fost dopat cvadruplul câştigător al Turului Franţei? Fiindcă trebuie să funcţioneze prezumpţia de nevinovăţie, aşa ne învaţă omenia şi prostia. Mai ales că ne aflăm în faţa unor oameni bolnavi. Fiindcă asta sunt ei, înainte de a fi mari campioni. Nişte persoane suferinde.

Un om bolnav
Chris Froome este vedeta echipei Sky. Vedeta absolută, aşa cum printre celelalte grupări cicliste Sky este continentul puterii. Ce mai ştim despre Froome? Sau ce mai vedem? Un ciclist complet şi neobişnuit de înalt pentru sportul pe care îl practică. Un uriaş pentru ciclism la cei 1,86 metri ai lui. Slab şi uscat, tipic la un rutier profesionist, doar 69 de kilograme. Froome, eroul ciclismului zilelor noastre. O maşinărie perfectă, simbioză între om şi robot. Dar, vai, cât de tare înşală aparenţele, dragi ciclişti şi biciclişti! Chris este bolnav, grav bolnav. Suferă de astm, o boală care te poate ucide şi dacă urci două etaje de bloc, darămite atunci când escaladezi Alpii şi Pirineii pe o bicicletă! Când rulezi câteva sute de kilometri zilnic, pe căldură toridă, pe ploaie, pe frig printre norii de pe crestele înzăpezite.

Dar şi un erou
Şi pentru că Froome este un erou, unul din stirpea rară a eroilor adevăraţi, aşa ca Lance sau Contador, se tratează pentru a putea concura şi a continua să câştige tur după tur al Franţei, ba uite şi Vuelta anul acesta. Numai că, ghinion, chiar în timp ce pedala pentru a câştiga primul lui Tur al Spaniei, britanicul a suferit o criză de astm. Că e om, nu robocop! Atât de rea a fost criza că şi-a speriat coechipierii, care l-au auzit tuşind toată noaptea dinainte unei etape capitale. Drept pentru care Chris şi-a folosit de 20 de ori în 24 de ore inhalatorul cu Salbutamol, substanţa incriminată de controlul antidoping. Şi atunci, puf, puf cu inhalatorul. Puf, puf, puf, de 20 de ori puf, că nu o să te laşi întrecut de Vincenzo Nibali, italianul ăla obraznic, dar sigur curat ca roua florilor de colţ. Din fericire, Salbutamolul şi-a făcut efectul, iar Chris s-a căţărat irezistibil pe munte, surclasându-l pe Nibali.

Prostituţia instituţionalizată şi avocaţii ei
Râdem, glumim, dar pute a medicamente tari prin sportul ăsta profesionist. În ciclism, acolo unde amatorii de evadări în peisaje spectaculoase voiau să ne facă să credem că s-ar fi rezolvat problema. În atletism şi în şah. În şah, nu râdeţi! În tenis şi în fotbal, disciplinele care vând imagine şi învârt cei mai mulţi bani. Tocmai acolo incidenţa controalelor continuă să fie nesemnificativă. Oare de ce, dintr-o neglijenţă a mai marilor WADA, Agenţia Mondială Antidoping? Sau din spirit de prevedere, ceva de genul paza bună trece controlul rău? Uite de exemplu Uniunea Ciclistă Internaţională a avertizat echipa Sky despre faptul că bijuteria coroanei a picat testul. Să aibă oamenii timp să îşi pregătească apărarea. Frumos gest! Iar marile case de avocatură s-au pus în mişcare. Toţi Morganii care au apărat-o şi pe Şarapova, în cazul dopingului cu Meldonium. Ce ruşine! Şi ce de bani în joc! Şi câtă inocenţă care miroase a ignoranţă voluntară a publicului. Care continuă să creadă că Feţii Frumoşi şi Ilenele Cosânzene din sport manâncă lăptuci.

Mizerabilii. Nu de Victor Hugo
Iar noi, cei care scriem şi descriem lucrurile acestea, suntem nişte mizerabili care căutăm prin gunoaie şi distrugem inefabilul sportului. Uitaţi-vă acum la Corrriere della Sera, cotidianul care a publicat strategia de apărare a lui Froome. Îi va aplauda cineva că îşi respectă meseria de ziarişti? Dar pe colegul meu Mitruţ Docan, autorul unui material excepţional despre cazul Froome, credeţi că îl va premia cineva pentru curaj şi pentru acurateţea informaţiei? Aiurea! Noi suntem ăia care nu pricepem că Şarapova lua Meldonium fiindcă suferea de inimă, că surorile Williams nu se dopau cu dispensă de la WADA, ci se tratau de boli cronice, noi, cu mintea noastră perversă, ne gândim că dispariţiile lui Djokovici şi Murray și Wawrinka din circuit, mai an ale lui Nadal, nu sunt altceva decât etape de curăţire, ca urmare a avertismentelor primite de la organismele interesate să întreţină iluzia. Doar nouă ni se pare că Real şi Barcelona şi-ar datora puterile galactice meedicamentelor şi nu antrenamentelor asidue. Numai noi avem îndoieli că un om nedopat putea alerga ca Usain Bolt.

Ce mai este de făcut? Asta vor întreba cei care totuşi au puterea să vadă că Moş Crăciun a coborât dintr-un Porsche şi are pantofi de 1000 de euro în picioare. Nu e foarte uşor de dat un sfat. Poate ar trebui să luăm lucrurile aşa cum sunt. Să fim mai circumspecţi. Să învăţăm să ne îndoim, ca exerciţiu de igienă mentală. Şi să credem în continuare în lucrurile simple. Că sportul înseamnă că te plimbi cu bicicleta câţiva kilometri, nu să urci cu ea pe Mont Blanc. Că putem juca un tenis sau o miuţă cu prietenii fără să alergăm cât Cristiano sau Messi.