La Singapore se mănâncă altceva decât la Beijing!
Simona Halep a reuşit revanşa în faţa Carolinei Garcia. Este un mesaj puternic pentru cele care îi ameninţă supremaţia
Au trecut două săptămâni de la finala de la Beijing dintre Simona Halep şi Caroline Garcia. Atunci a câştigat franţuzoaica. Autoritar, cu o evoluţie fără fisură, dar în faţa unei românce care încă nu reuşise să digere bucuria provocată de atingerea piscului. Locul 1 mondial. Acum a fost 6-4, 6-2 pentru Simona, căreia nu prea îi place să rămână datoare.
O veterană, o debutantă
Câte se pot întâmpla în două săptămâni? Multe, chiar dacă jucătoarele şi-au păstrat intactă forma sportivă. Şi dorinţa de a câştiga. Turneul Campioanelor înseamnă altceva. În primul rând fiindcă este un altfel de turneu. Atipic, fără eliminări directe. Dar cu o miză specială. Caroline Garcia a venit la Singapore pentru primul ei turneu al campioanelor, după ce şi-a câştigat locul cu un impresionant sprint pe final de sezon. Simona Halep este o veterană, la cea de-a 4-a prezenţă consecutivă. Ea şi-a câştigat nu doar locul, ci şi legitimitatea de a fi acolo, constant, printre cele mai bune. Plusul de experienţă se subînţelege.
40-0, cel mai periculos scor
La tenis e un pic mai greu decât la fotbal să ţii o cronică în timp real. Adică să fii gata cu ea în momentul în care s-a consumat ultima minge. Nu cred că este nevoie să intru în amănunte, aş spune doar că la fotbal dacă te ajută meciul poţi şi picoti lângă articol ultima jumătate de oră a unui meci. Am înţeles totuşi că Simona şi-a supus adversara după cele două game-uri de la jumătatea setului secund, atunci când Garcia a pierdut după ce a condus de fiecare dată cu 40-0. Întâia oară pe serviciul Simonei, apoi pe propriul serviciu. Replica liderului mondial a fost pe măsura locului ocupat, iar franţuzoaica a acuzat lovitura. Ultimele urme de luciditate s-au evaporat într-un lanţ de greşeli, posibil şi pentru că Garcia este genul de jucătoare de totul sau nimic. Gen Ostapenko sau Muguruza, dacă nu vi se pare deplasată comparaţia.
Revenirea lui Darren, umbra lui Andrei
A fost primul meci al Simonei cu Darren Cahill alături după US Open. Oficial, despărţirea vremelnică de antrenor a fost cauzată doar de obligaţii extracontractuale ale australianului, în special colaborările lui la televiziune. Neavând dovezi că lucrurile au stat altfel, să nu uităm însă că prezenţa lui Andrei alături de Simona în periplul asiatic a coincis nu numai cu realizarea visului, cucerirea poziţiei de lider mondial, ci şi cu o schimbare substanţială a jocului ei. Evident, în bine. Un serviciu mai variat, mai puternic, mai puţin vulnerabil, inclusiv pe a doua minge. Mai mult echilibru în joc în general, generat de rezolvări lucide ale situaţiilor din meci. Chiar un plus de agresivitate. Să fi fost doar o coincidenţă? În orice caz, prudenţa Simonei din primele game-uri ale partidei părea în strânsă legătură cu întoarcerea pedagogului Darren în tribună. Revenirea la atitudinea ofensivă din finalul primului set, apoi reapariţia scânteii în privire din setul al doilea arătau în sfârşit jucătoarea capabilă să îşi apere atât de nesigurul tron de regină a tenisului. Pe teren, în luptă directă cu pretendentele, nu prin ricoşeul rezultatelor.
Mesajul
Sfârşitul meciului a arătat o versiune a Simonei Halep adunând mănunchi învăţăturile lui Darren şi ale lui Andrei. Cu observaţia strict personală că loburile reuşite de Simona contra Carolinei Garcia poartă inconfundabila marcă Pavel, din păcate plecat acum să însoţească modesta echipă de Cupa Davis a României contra la fel de modestei echipe a Israelului. Altfel, victoria contra Carolinei Garcia este un mesaj tăios pentru Wozniacki şi pentru Svitolina, colegele de grupă, dar şi pentru Muguruza şi Pliskova, performerele din cealaltă parte.
Primul pas a arătat bine, să reţinem asta deocamdată. Avem suficiente rezerve de entuziasm, le păstrăm pentru zilele care vin.