Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Puf, puf, puf! Nu de trei ori, de 20!

Ar trebui să fim surprinşi că Froome a fost prins dopat? Dar a fost dopat cvadruplul câştigător al Turului Franţei? Fiindcă trebuie să funcţioneze prezumpţia de nevinovăţie, aşa ne învaţă omenia şi prostia. Mai ales că ne aflăm în faţa […]

...

România, o pâiniţă interesantă

O cunoaşteţi pe Cyntia Tomescu? Acum poate că da, ea este singura jucătoare română care venit la declaraţii după înfrângerea în faţa Cehiei. Deşi nu evoluase niciun minut în optimea de finală care consemnase eliminarea României de la Campionatul Mondial. […]

...

4 fundaşi asistenţi

Să reţinem echipa aliniată de Steaua la Botoşani. Niţă – Enache, Larie, Bălaşa, Momcilovici – Pintilii, Filip – Man, Achim, Fl. Tănase – Gnohere. Nu a fost nici de data aceasta un „11” standard. Sau unul de gală dacă preferaţi. […]

...

Experimentul

Statistica ne spune că Steaua a jucat mai bine decât Lugano. Rezultatul final, 2-1 pentru elveţieni, arată altceva. Nu am descoperit cu asta vreun continent scufundat, dar presupusul paradox trebuie explicat cumva. Statistica parşivă Posesie superioară, 58 la sută contra […]

...

Helveţi şi halviţă

Impresiile la cald sunt periculoase. Ca şi scorul, 2-0 pentru Lugano la pauză. Lugano. Ştiţi, elveţienii aceia mai mult italieni, vai de capul lor, ce mai, au venit la FCSB, chiaburii, bogaţii Ligii 1, să cerşească un pic de milă. […]

...

Hanca, las-o pe Salma Hayek!

Mijlocaşul dinamovist încearcă să iasă din tunel apelând la o metodă prizată intens. Discursurile motivaţionale. Există însă şi lucruri mai profunde

Permalink to Hanca, las-o pe Salma Hayek!
duminică, 22 octombrie 2017, 9:31

Se poartă discursurile motivaţionale. Şi hashtagurile, aşa se numesc acum depăşitele devize. De exemplu „Nu renunţa niciodată!”. Sau „Ia-o pas cu pas!”. La ele a apelat dinamovistul Sergiu Hanca, aflat într-un moment mai cenuşiu al carierei lui, atunci când a distribuit pe Facebook un discurs al Salmei Hayek. Pe parcursul căruia celebra actriţă mexicană îi încurajează pe oameni să îşi urmeze obiectivele în viaţă, chiar dacă fac greşeli.

Nu doar muşchii

Ultimul lucru pe care aş vrea să-l înţelegem este că mi-am propus să râd de Sergiu Hanca. Sau să îl ironizez. Mai ales că am aflat o mulţime de lucruri frumoase despre el de la destui oameni „din fenomen”, dar care nu îi sunt nici impresari, nici avocaţi din oficiu. Ştiu că Sergiu este un om serios, preocupat de meseria lui, cu tot ce decurge de aici. Dietă controlată atent, pregătire psihologică personalizată împreună cu persoane calificate, seriozitate maximă la antrenamente, dăruire constantă în jocuri. Hanca încearcă să iasă din tunel şi altfel decât punându-şi muşchii în mişcare, iar asta este de aplaudat.

Mai bine Frida!

Nu râd de Sergiu Hanca şi nu îmi permit să îi dau sfaturi, că treaba asta cu sfaturile e semn de bătrâneţe. Dar i-aş atrage atenţia că sursele de inspiraţie pentru o motivare suplimentară pot fi căutate mai aproape de noi, nu tocmai la Hollywood. O prefer pe Salma Hayek în ipostaza de actriţă excepţională decât în postura de îndrumător spiritual. Banalităţi de genul «Da, am greşit, iar mâine e o nouă zi. Anul viitor va fi un an nou. E greşeala mea, nu a voastră. Le veţi face şi voi pe ale voastre” nu-l vor metamorfoza pe Hanca într-un fotbalist fără cusur. În schimb, „Frida” rămâne o capodoperă, şi ca realizare de ansamblu, şi datorită interpretării ei, iar vizionarea unui astfel de film mi se pare infinit mai productivă intelectual decât hashtaguri din puţurile gândirii facebookiste.

Metoda Penu

Ziceam să căutăm mai aproape dacă tot explorăm veritabilele surse de inspiraţie şi forţa modelelor. De aceea i-aş recomanda lui Sergiu să descopere personajul Cornel Penu. Sunt subiectiv, bineînţeles, fiindcă tocmai am lansat o carte împreună cu fostul mare handbalist, dublu campion mondial. Apropo, şi el, Penu, dinamovist de asemenea. Ce spune portarul de legendă al naţionalei României acolo, în carte? Păi, lucruri ceva mai profunde decât scumpa noastră Salma Hayek. Şi mai la obiect, cu legătură nemijlocită cu sportul de mare performanţă.

„Foloseam aşa-numitul antrenament psihoton-autogen. Parcursesem cărţi ale şcolii franceze de psihologie, în special Jean Piaget. Dar nu citeam în seara dinaintea unei partide importante, nu trebuia să îmi obosesc ochii. Acuitatea vizuală este capitală, mai ales dacă ai, ca mine, o imagerie de ordine vizuală în minte. Reuşeam să mă relaxez gândindu-mă la ceva plăcut, dar la un singur lucru. De exemplu, un trandafir roz. Şi atât. Intram într-o stare în care corpul era luat în stăpânire de creier. Ajungeam astfel să stăpânesc mişcarea fiecărui muşchi în parte, iar starea asta mă ducea la relaxare totală. Atunci de-abia adormeam profund.”

Netul, religia îndoielnică

Ei, nu vi se pare că este un pic altceva ce spune Penu prin comparaţie cu îndemnurile-clişeu pe care le găsim pe net? Valabil pentru noi, toţi: ar fi nemaipomenit dacă nu am mai ridica la rang de religie informaţiile pe care ni le-a furnizează motoarele de căutare, oricât de folositoare ar fi ele! Şi spre deosebire de droaia de lăudători ipocriţi, eu, dragă Sergiu, nu cred că ţi-ai fi atins, nu se ştie cum, nivelul maxim în sezonul trecut, iar ce vedem acum este, de fapt, nivelul tău obişnuit. Altfel, în măsura în care te interesează, îţi pot dărui cartea „Penu. A apăra. A câştiga. A trăi”, la care am avut privilegiul să contribui şi eu. Te asigur, nu e deloc pierdere de timp să afli cum gândeşte unul dintre cei mai mari sportivi ai lumii.

Comentarii (24)Adaugă comentariu

Florian Geyer (15 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 10:19

In primul rand, tin sa te felicit pentru initiativa de a scrie o carte impreuna si despre Cornel Penu, ti-ai mai spalat din pacate. Si articolul e bun! Te apuci acum de jurnalism sportiv adevarat? :) Mai astept articolul in care iti ceri scuze pentru jignirile la adresa cititorilor...altfel acel blog "Postacii", va ramane intotdeauna o pata neagra imensa ... nu se poate ierta! Tu esti jurnalist sportiv, sau ma rog, ai pretentia asta, nu anonim de pe net sau tzatza din Piata de vechituri. Zi faina sa ai! PS: Mi-ai facut o bucurie cu cartea respectiva.

@CG (1 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 11:03

Mi se pare ironic faptul ca scrieti despre ce rau e sa te motiveze ceva de pe internet si ce rau face internetul, cand dvs. ati vazut aceasta stire pe internet. Adica pe Facebook. Nici "auto-reclama" n-a ramas neobservata ;) Cred ca de fapt asta era ideea.

stefan (13 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 12:49

***

Costinel (46 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 12:56

Felicitari pentru cartea lansata !! ... cat despre Jean Piaget , ...sunt multi fosti fotbalisti , din"generatia de aur" , care au terminat facultati??!! si nu au auzit vreodata de Monsieur Jean !! Problema vine si de la antrenorii din fenomen ... acei "nea' " cutare sau cutare .. de la care copii fiind , apoi adolescenti , apoi chiar tineri in "floarea vietii" jucatorii asteapta "lumina " . Mi-as fi dorit si la Steaua astfel de antrenori , dar nu cred ca a fost cazul !!Nu stiu multi antrenori de acest tip , dar cu siguranta ca Mircea Lucescu este!! ...atata doar , ca nu l-am avut prea mult prin tara!!

Radu N (1 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 13:25

Felicitari pentru toate articolele! Le astept cu nerabdare si le citesc cu mare bucurie! De abia astept sa cumpar si cartea recent aparuta!

Florian Geyer (15 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 13:53

@Radu N: ce fel de om esti, sa scrii asa gretos? Ma refer la prima parte a comentariului... cu a doua sunt de acord. O voi cumoara si eu. Pt Penu!

ionnis (65 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 14:59

Eu zic ca iti irosesti cartea daca i-o dai lui Hanca. El nu a citit o carte in viata lui. Si oricum il ia somnul cand citeste. Pentru cititorii blogului tau nu dai o carte ?

Tibisor (10 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 15:10

Cred ca marele Penu folosea o forma de meditatie ... poate fara sa stie ...

Bârgaoanu Dragoş (21 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 16:32

Cam subțirel...Plin de contraziceri.Mult "bla-bla" şi un călduros :" Buey!Am scris o carte!Luați-o!"

Cosmin (1 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 16:46

Nu e o problema ca a inceput cu Hayek. E o chestiune de rezonanta. Nu poti rezona din prima cu invataturile spirituale aduse mai aproape de cărțile lui Osho, Anthony de Mello, Eckhart Tolle, Joel Goldsmith, Jane Roberts sau Esther Hicks ( Abraham ). Traim într-o societate profund marcata de psihologia behaviourista in care greselile se pedepsesc. Consecințele sunt inlocuite de recompense. Iar perceptia inversata. Felicitări Hanca! Felicitari Geambasu! Greselile sunt oportunități de invatare! Nu ai ratat, ai invatat. Sa ne eliberam pas cu pas de conditionarea care ne-a facut orbi. Sa deschidem ochii si sa vedem ca dragostea lui Dumnezeu este necondiționată si nu poate darui decat libertate.

70s (1 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 16:47

Am ramas in anii '70, sintem niste inapoiati care traiesc din amintiri, geambasi reciclati...

motanul incaltat (232 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 17:29

Ca sa asculti discursuri motivationale de la marii actori ai Hollywood-ului e ca si cum te-ai duce la o parfumerie sa-ti iei un parfum Beyonce sau Jenifer Lopez ori alte nume asociate cu parfumurile. Ori iti iei Dolce Gabbana, Armani, Chanel, Gucci,Prada, Bulgari, Versace ori mai bine iti iei de baut. Ok si marile companii utilizeaza actorii pt reclame dar atit....Iar mai e ceva discursurile motivationale nu trebuie doar ascultate si share-uite pe facebook ci respectate-adica sa mai si faci ce zic aia....asa doar ramii maxim cu like-uri de pe facebook. Este si vorba aia:"Trebuie sa faci ce zice popa nu ce face popa"

pawn (61 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 18:16

fara malitiozitate (sau poate ca da), dar articolul e un soi de..."stii cu cine mi-s prieten? stii cu cine am scris o carte impreuna?" asa cum spune cineva mai sus, "invataturile lui penu" sunt mai aproape de eckhart tolle (daca nu de meister eckhart) decat de un sportiv normal, fie el si la cel mai inalt nivel al performantei. pai penu vorbeste/scrie in interviurile lui (n-am citit cartea) de tehnici de razboi de psihologic, de studierea microscopica a jocului adversarilor...pai este practic neo din matrix, este sherlock holmes-ul lui ritchie si downey jr., care dilata timpul, transformand o secunda in jumatate de ceas si are tot timpul sa descompuna in frame-uri miscarile atacantilor pe care-i are in fata. cine face asa ceva din cerebralitate (sau instinctualitate, ca si aia e o forma metabolizata si scurtcircuitata a efortului mental) se naste o data la cateva sute de ani in istoria unui sport si a unei specii, se numeste penu, federer, maradona... ah, da, uitasem, trebuie sa ne luam dupa ei :) hanca, noi, "postacii" si toate celelalte specimene imperfecte.

Andrei (115 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 19:35

Felicitari pentru reclama la carte. Despre asta e articolul, nu?

Gelu (1 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 21:58

Pentru lucruri mărețe ai nevoie de cojones, iar ele nu trebuie căutate la psiholog ci în pantaloni. Mult succes, Hanca!

itu52 (14 comentarii)  •  22 octombrie 2017, 22:06

Dacă e adevărat ce zic alţii despre el, că e 'băiat cuminte' (le cuprinde pe toate), atunci nu are nevoie de surogate. Să doarmă bine, eventual citind cartea d_lui Penu, că e imposibil(dacă are talent) să nu aibă rezultate bune. Prea multă tobă pe psihologie, s-ar putea de la o vreme să fie mai toxică decât dependenţa de alte metehne omeneşti. Chestia cu psihologia aduce la unii cu ipohondria. Cel mai bine e să se adune, să-şi stabilească nişte obiective, ş-apoi muncă cu vână, pentru a le realiza.

Costy (7 comentarii)  •  23 octombrie 2017, 2:26

Intotdeauna v-am apreciat....pe Dumneavostra si pe Maria ...in mod special, ei bine...si Radu..toti 3, si TRU, Andrei, Catalin, Nea Ovi-nu tot timpul.....pentru Tolo am tot respectul din lume...dar....in scuza mea...nu am citit tot articolul...m-am oprit la un moment dat...pentru ca aveam ceva de comentat: Daca Sergiu....sau oricine altul...aloca un spatiu din timpul lui sa "zica ceva" pe retelele de socializare ... e un lucru bun.....Social Networks are the Ultimate Freedom of Speech Tools....We must protect Them....acum....poate era si el obosit dupa antrenamente....sau...pur si simplu....A CITIT...repet"a citit" ceva si i-a placut....a citat.....conteaza de unde? Daca mesajul e pozitiv...ar trebui incurajat. Chiar asa, ce naiba....Dumneavoastra nu suntenti A3(Buzarin). Ma refer cu Dumneavoastra pentru ca intotdeauna v-am respectat ca si jurnalist....cel mai probabil suntem de aceeasi varsta, si o sa va respect in continuare.....poate daca nu mai faceti articole pe care nu le pot citi pana la capat...Ata-i primul

Bobby De Niro (4 comentarii)  •  23 octombrie 2017, 6:30

Felicitari pentru ideea realizarii unei carti despre Minunatul Cornel Penu. Esti printre putinii jurnalisti, nu neaparat de sport, de la care am pretentii indreptatite. Respect.

Sportu (2 comentarii)  •  23 octombrie 2017, 12:51

***

pamfletaru (16 comentarii)  •  23 octombrie 2017, 15:11

nu era nevoie sa il HA(n) CU-iesti pe sergiu, pentru ca a dat iama la oala cu smantana,pardon,la oala cu citate,asa ca sa mai faci un promo pentru carte. e tanar, e bine sa citeasca,sa dea citate din cine vrea... felicitari pentru carte,o s-o caut in librarie,domnul penu trebuie asezat langa nadia si ilie...cine il aduce mai des in ziare si la televiziune?... aducem sub reflectoare persoane cu silicoane si buze de girafa si lumea nu stie de eroul care a a castigat 4 mondiale pentru tara noastra...

Dragomir (3 comentarii)  •  23 octombrie 2017, 16:47

Poti sa imi trimiti carte prin posta cu plata ramburs?

Cristian Geambaşu (601 comentarii)  •  23 octombrie 2017, 19:17

Deocamdata cartea nu a fost pusă in vânzare, tirajul a fost pur de încercare. Dar atunci când se va regla si asta si va fi la vanzare in librărie va dau de știre

Cristian (57 comentarii)  •  24 octombrie 2017, 16:19

Topul celor mai enervanti asa-zisi "jurnalisti" , care doar scriu pentru a crea polemica: number 1 detasat: autorul articolului de fata number 2&3 : Ioanitoaia + Buzarin number 4 : Mariuca Fara ei 4 cred ca site-ul ar fi mai curat dpdv moral . Sper ca dl Tolontan sa ia atitudine, altfel vizitatorii or sa fie din ce in ce mai putini.

Dragomir (3 comentarii)  •  25 octombrie 2017, 17:03

Multumesc.M-as bucura sa imi puteti trimite un mail atunci cand cartea va fi pusa in vanzare!Succes in tot ce faceti!