Dică vrea să schimbe ceva
Atitudinea fermă a antrenorului în cazul Alibec ar putea fi startul unei noi atitudini faţă de obrăznicie în fotbalul românesc
În sfârşit, a fost găsit vinovatul pentru evoluţiile slabe ale lui Denis Alibec. Nu este Alibec însuşi, el nu va fi niciodată de vină că nu joacă bine şi gesticulează mult. Responsabilul moral şi profesional al derivei atacantului de două milioane este Nicolae Dică, antrenorul lui. Vedeţi, nimic mai simplu!
Agentul de circulaţie
Alibec a intrat cu o uşurinţă dezarmantă în clubul select al fotbaliştilor despre care se vorbeşte mult mai mult decât reuşesc ei să joace şi să înscrie goluri. Domnul Alibec nici nu a făcut eforturi deosebite pentru a atinge această performanţă. Vedeţi, asta înseamnă să ai talent. Te stropşeşti de câteva ori pe meci la arbitru, care nu înţelege că tu nu faultezi, ci creezi, îi cerţi pe coechipieri că nu îţi pasează sau dacă îţi pasează, îţi pasează prost, dai din mâini ca un agent de circulaţie postat în rondul de la Universitate, scuipi, înjuri mărunţel printre dinţi, mai şutezi o dată peste poartă, apoi, deşi ai muncit din greu pentru echipă, eşti prima schimbare la pauză. Câtă nedreptate în lumea asta!
Vas Galle sau domnul Goe?
Din tot ce am povestit până acum rezultă că antrenorul este de vină pentru această situaţie inacceptabilă. El, pentru că nu a înţeles că are de-a face cu o fiinţă sensibilă. Un vas Galle, pictat de mâini atinse de inspiraţia divină. O floare de colţ, care odată scoasă din mediul ei natural se ofileşte. El, antrenorul, este de vină pentru că în loc de vorbe de alint îi trasează elevului supradotat sarcini fotbalistice banale. Dică este un profesor prost peste care a avut ghinionul să nimerească un elev strălucit. Asta ne spun oamenii de fotbal, iar noi, neoamenii de fotbal, nu înţelegem şi pace acest tip de pedagogie a la domnul Goe. Pentru oamenii de fotbal şi pentru (puţinii) fotbalişti care vor parcurge aceste rânduri, trebuie menţionat că domnul Goe nu a fost şi nu este nici fotbalist, nici manelist, adică tovarăş cu fotbaliştii. Dar avea toate calităţile pentru a deveni toate acestea. Pentru aprofundarea subiectului vezi I. L. Caragiale, Momente şi schiţe.
Potenţial şi real
Teoria rezistă intemperiilor. Şcoala românească de fotbal a cultivat din timpuri imemoriale şmecheria, tupeul, obrăznicia, toanele, mutrele. Toate subordonate unei brume de talent, tradus prin abilitate la mingicăreală. Seriozitatea, constanţa, caracterul, munca susţinută, dăruirea, adevăratul talent nu au fost cultivate, ci inhibate prin felurite mijloace. De unde şi teza pianistului şi a cărătorilor acestuia. Potenţial, Alibec este un fotbalist de excepţie. Are forţă, bazată pe un fizic solid, tehnică bună, intuiţie, şut. Indolenţa şi indisciplina anulează însă totul. Numai că potenţialul este un concept, iar jucătorul în carne şi oase, altceva. Alibec, jucătorul potenţial, este un fel de Cristiano Ronaldo plus Cavani. Alibec, jucătorul real, nu a reuşit să marcheze niciun gol în acest sezon.
Meci greu
Dică are altă metodă decât Şumudică. Probabil una mai apropiată de rigorile fotbalului mare. Acel Şumudică sub care Alibec funcţiona are meritele lui. Nu înseamnă că metoda Dică este greşită, ci necomestibilă în bucătăria fotbalului românesc. Nu Dică îl împiedică pe Alibec să devină un fotbalist de luat în seamă, nu Dică este vinovat de pubalgia lui Alibec. Că şi asta s-a sugerat la un moment dat. Sprijinit şi de patron, Dică se află deocamdată în avantaj în confruntarea cu fotbalistul. Este doar primul sfert de oră al unui meci care se anunţă foarte dur şi pe parcursul căruia atacantul va continua să gesticuleze.