Derbyul nostru

În mod normal, al 171-lea derby dintre Steaua şi Dinamo ar trebui considerat valoare adăugată a fotbalului românesc. Sună tare, nu?

Am adaptat exprimarea preşedintelui FRF pentru a arăta cum limbajul corporatist poate ofili imaginea unui meci intens şi, îndrăznesc să spun, chiar frumos. Nu doar vocabularul incolor-inodor al lui Burleanu ar putea vicia percepţia despre partida de duminică seară, ci şi ideile preconcepute răspândite în rândul microbiştilor.

Doar mediocritate?

Nu puţini dintre aceştia socotesc că fotbalul nostru mediocru nu poate produce nici măcar la nivelul eternului derby o partidă de calitate. Logica lor este aceea că suma mediocrităţilor naşte o altă mediocritate, mai colorată, mai parfumată, dar mediocritate. Convins fiind că nu voi fi perceput ca agent electoral al lui Gino Iorgulescu, pus să cânte valoarea Ligii 1, i-aş contrazice pe cei cărora nu le-a plăcut acest ultim Steaua-Dinamo. Sigur că meciul de pe Arena Naţională nu a avut nici pe departe calitatea tehnică a unui Barca-Real sau încrâncenarea superioară a unui Bayern-Dortmund. Nici conţinutul tactic perceput la Juve-Inter, nici viteza, forţa şi strălucirea unui United-Liverpool. Ori sclipiciul derbyurilor din Hexagon: Marseille-PSG, Lyon-Monaco.

Uităm Steaua-Plzen

Dar. Derbyul nostru a fost presărat cu faze de poartă, ocazii, reuşite tehnice, ritm bun, dăruire. Şutul în bară al lui Mahlangu, călcâiul lui Nemec, oportunismul lui Momcilovici la gol, lovitura de cap a lui Gnohere şi reflexul lui Penedo, da, paradele lui Penedo ori pasele lui Dennis Man au fost peste greşelile lui Steliano, indolenţa lui Alibec sau apatia lui Tănase. Hai să dăm la o parte exemplele din fotbalul mare şi să vedem de ce ar trebui să ne fie atât de ruşine de nivelul fotbalului nostru. Nu cumva suntem prea critici? Nu cumva uităm prea uşor că Steaua a zburdat în faţa celor de la Plzen? Steaua este vicecampioana României, Plzen, vicampioana Cehiei. Observaţi că ne comparăm cu cei din aceeaşi divizie, nu cu corifeii. Aţi văzut celebrele derbyuri Celtic-Rangers, spuma fotbalului scoţian. Ce mai „You’ll never walk alone” se cântă acolo, ce de mâini la inimă, ce atmosferă, ce entuziasm! Când ies în Europa, sunt carne de tun şi unii, şi alţii. Mai pe româneşte, se fac de râs.

Deficit de afecţiune

Poate că fotbalul românesc suferă şi din alte cauze decât lipsurile materiale. Poate la mijloc este şi un deficit de afecţiune din partea suporterilor care devin suporteri doar la bine. Ar merita să încercăm să ne însănătoşim privindu-i cu mai multă înţelegere şi simpatie pe cei care joacă. Cu toţii. Să ne luăm libertatea să spunem „Steaua” în loc de FCSB şi „Dinamo”, nu FCDB, de se va ajunge până acolo, fiindcă noi nu suntem nici Ligă, nici Federaţie, nici posturi TV, obligate în bloc să respecte nomenclatorul stabilit de justiţie. Să vorbim cu pasiune despre derbyul nostru, să ni-l însuşim ca atare. Nu să-l repudiem strâmbând din nas. Este o utopie, probabil că da. Ar fi bine să nu fie o distopie, o deformare a realităţii, o proiecţie mereu negativă a ei.

Dar intrăm în probleme lingvistice, specialitatea domnului Burleanu. Cum ar fi să-l auzim într-o bună zi spunând că mandatul lui Christoph Daum a fost o distopie pentru fotbalul românesc?