De ce îl iubesc românii pe Daum

Fiindcă li se pare că reprezintă tot ce nu sunt ei. Ce mai contează că această dragoste ciudată miroase a sinucidere?

Să rămânem la fotbal. La fotbalul lipsă al naţionalei. Tentaţia de a intra în scenarii care zugrăvesc imixtiunea politicului este mare, dar greu verificabilă. Sună plauzibil, însă trebuie demonstrată. Cine să facă asta? Ziariştii de doi lei? Nu, membrii opoziţiei. Personajele aflate în luptă directă pentru putere cu Răzvan Burleanu şi compania.

Prunea iese pe centrare
Se înşală cine îşi face iluzii că tot ce se întâmplă acum în jurul echipei naţionale este altceva decât luptă pentru putere. Ce l-ar recomanda pe Florin Prunea, pe care TVR îl promovează mai insistent decât pe Liviu Dragnea, să ajungă preşedinte la FRF. Nu amintirea funestă a golului luat de la Kenneth Anderson. Probabil că nici aluziile lui Mitică Dragomir referitoare la perioada în care fostul portar activa ca membru al Departamentului Internaţional al FRF? Dar ce facem cu prestaţia de la CSM Iaşi, când domnul preşedinte al clubului scanda „M…e Steaua, m…e Steaua la interviurile de după un meci în Copou? Ori cu implicarea în Dosarul „Mită pentru arbitri”, din care a ieşit teafăr după ore şi ore de audieri fiindcă a colaborat cu organele de anchetă?

Nici măcar Dan Stroe
Să rămânem la fotbal. Aţi observat că tocmai asta nu am făcut. Şi e păcat să pierdem subiectul. Se răceşte. Vom mai vorbi câteva zile despre isprăvile tricolorilor incolori şi despre harnicul şi neînţelesul lor antrenor, apoi vom vira către campionat. Eşecul absolut al acestei campanii de calificare la Mondialul din 2018 va fi uitat repede. Lumea va abandona naţionala cu un gest reflex, ca atunci când te scuturi de noroiul împroşcat pe hainele tale de roţile unei maşini scumpe conduse de un şofer ieftin. Nimeni nu se ataşează de o instituţie care produce numai decepţii, nici măcar acel imaginar Dan Stroe, personaj care se trage de şireturi cu jucătorii naţionalei într-o reclamă a unei case de pariuri sportive.

Hipnoză colectivă
Putem filozofa în continuare, prefăcându-ne că nu pricepem de ce am pierdut calificarea la turneul final din Rusia. Dar putem face economie de vorbe goale şi de hârtie, spunând că laolaltă selecţioner şi jucători au făcut praf calificarea. Să îi luăm iar la tăbăcit, să îi caricaturizăm în stil pamfletar sau să îi analizăm cu instrumente fotbalistice nu mai are niciun haz. Toate sunt consumate. Altceva mi se pare însă demn de comentat. Percepţia diferită a oamenilor faţă jucătorii naţionalei şi faţă de Christoph Daum. Selecţionerul beneficiază în continuare de încrederea multor suporteri. Mai mult, de simpatie, chiar de afecţiune. Este deja un fenomen, cu cât naţionala se face mai tare de râs, cu atât el este mai tare cauţionat. Şi nu trebuie să ai studii despre psiholgia maselor ca să îţi dai seama că ne aflăm într-un caz de hipnoză/orbire colectivă.

Idolatria
De unde creditul nelimitat de care beneficiază Daum în ochii unora? Simplu, din calitatea de antrenor german cu înaltă calificare. Asta a stat şi la baza angajării lui. Cultul românului pentru meseriaşul neamţ care măsoară de nouă ori şi taie o dată faţă de cârpaciul geto-dac care măsoară o dată şi taie de nouă ori. Admiraţia necondiţionată a românului pentru seriozitate, pentru lucrul bine făcut, sublimată, de exemplu, în idolatria pentru Mercedes, BMW şi Audi. Promisiunile lui Daum au fost confundate cu teorii solide, verificate. Afirmaţiile politicoase s-au metamorfozat în idei strălucitoare. Prezenţa la meciuri din campionat, fapt real şi demn de salutat, ca o altă faţetă a profesionalismului. Numai că una este să munceşti şi alta să munceşti cu rezultate remarcabile. În orice activitate, lipsa rezultatelor te evacuează din sistem.

Gluma finală, foarte proastă, este atunci când Daum spune că îşi asumă responsabilitatea, dar cere la schimb un nou mandat. În fabrică sau pe ogor, dacă ai greşit cu repetiţie piesele şi ai compromis producţia de porumb, ţi se ia din salariu sau eşti dat afară. Dacă mai invoci şi ataşamentul pentru valorile româneşti, eşti scos în şuturi. Din alea adevărate cum nu ştim noi să expediem către poarta adversă.