Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Oli, vehiculul electoral al lui Gino

Cam multe secrete pentru „Ghici ciupercă cine-i”. Contra a făcut şi el pe misteriosul până în ultima clipă, aşezat în maşină la dreapta lui Mihai Stoichiţă. Federaţia nu dispunea de multe variante în alegerea selecţionerului, aşa că nu se poate […]

...

Viaţa după Contra

Probabila plecare a lui Contra spre naţională naşte o reacţie în lanţ. Succesiunea la Dinamo este o problemă complicată, nu doar fiindcă Negoiţă e strâns la pungă, ci din cauză că în Ştefan cel Mare cam toată lumea e nervoasă. […]

...

Ziua Independenţei

Emoţia persistă. Sau este vorba despre umor involuntar? În comunicatul FRF scrie negru pe alb „Christoph Daum îşi întrerupe mandatul de selecţioner al naţionalei României”. Carevasăzică, antrenorul german nu a fost demis şi urmează o pauză în care va evalua […]

...

Live at Pompeii, timpul suspendat al lui David Gilmour

Profilul se metamorfozează pe negândite într-o efigie din cetatea pierdută a Pompeilor, prin care călătoreşti cu ajutorul imaginilor reconstituite de computer. Aproape că simţi cum pulsează viaţa îngropată sub lava Vezuviului. Regizorul Adrian Maben şi-a şlefuit opera de acum 45 […]

...

Dinamita din urma lui Daum

Aţi observat probabil că nu s-a făcut gaură-n cer atunci când Comisia Tehnică a anunţat plecarea lui Christoph Daum. Munţii nu s-au cutremurat şi nu s-a deschis o falie către alt tărâm. Unul cu calificări pe bandă rulantă. De asemenea, […]

...

Halep-Şarapova, sezonul 7

Nu este încă un clasic al tenisului, dar pentru noi riscă să devină obsesie. Trebuie totuşi Simona să se sperie de această Marie?

Permalink to Halep-Şarapova, sezonul 7
sâmbătă, 26 august 2017, 5:47

Nimic mai simplu. Favoriţii sau favoritele au meciuri uşoare în primele tururi la turneele de Grand Slam. Protejate de clasament, vedetele întâlnesc outsideri. Bunăoară, acum. Jucătoarea numărul doi a lumii o întâlneşte în primul tur la US Open pe a 147-a clasată a ierarhiei la zi. Ultima, beneficiară a unui wild-card, adică a unei invitaţii. Problema apare atunci când matematica punctelor lasă loc numelui jucătoarelor. Simona Halep contra Maria Şarapova. Sau Sharapova, să înţeleagă şi anglofilii care ne citesc. Ce vreţi ironie mai mare?

Fusese cel mai bun meci al carierei

Simona Halep şi Maria Şarapova au o istorie în spate. 6 întâlniri, 6 victorii ale Mărioarei. Punctul culminant a fost atins la finala de la Roland Garros în 2014. Au trecut de atunci trei ani şi jumătate în care lumea s-a schimbat traversând tragedii. Greu încercat înainte şi după, Parisul primea la vremea aceea un cadou deosebit. O finală feminină cum nu mai văzuse de la Monica Seles şi Arantxa Sanchez. Un meci dramatic, cu tenis mult şi de calitate, cu ochi daţi peste cap de rusoaică şi toleranţă mirosind a partizanat din partea arbitrului (francez) Kader Nouni. Câştiga Şarapova. Părere de amator şi pasionat de tenis. A fost, probabil, cel mai bun meci al carierei pentru Halep, pentru că tenisul pe care îl etala atunci era peste ce arată acum. Victoria de la Turneul Campioanelor în faţa Serenei intră în capitolul miracole.

Reîntoarcerea prinţesei

De data asta, titlurile se justifică. „Şocul anului în tenis” nu mai este doar o exagerare tabloidă. Dar de ce ar fi un şoc o partidă din primul tur la US Open între numărul 2 mondial şi locul 147?, se vor întreba cei care altfel au toate răspunsurile. Chiar aşa? De ce s-ar împiedica Simona de o adversară întoarsă în circuit după o suspendare de 15 luni cauzată de dopaj şi care de la revenire a apucat să joace pe ici, pe colo, prin puţinele locuri pe unde a fost invitată? De la accidentarea din luna mai, la turneul de la Stanford, Şarapova nu a mai prins niciun meci oficial. Dacă oponenta nu se numea Şarapova, ci vreo Filipova sau vreo Alexandrova, lucrurile erau simple. Când ai însă dincolo de fileu o cvintuplă câştigătoare de Grand Slam, faimoasă, frumoasă şi rea, până mai an prinţesa plină de ifose căreia i se înghiţea cam orice capriciu, datele problemei se schimbă. Şarapova rămâne dincolo de orice un personaj-cheie al tenisului. O vedetă autentică. Fost copil-minune, câştigătoare la Wimbledon la 17 ani şi jumătate în faţa etern invincibilei Serena. Apoi mereu în umbra masivă a acesteia.

Publicul va fi de partea rusoaicei?

Bineînţeles că nu joacă nici frumuseţea, nici capriciile. Deşi nu se ştie niciodată. Dar clasamentul joacă? Întâmplarea stranie i-o aduce în cale Simonei pe Şarapova la scurt timp după finala ratată de la Cincinnati. S-a refăcut psihic românca după căderea din faţa Muguruzei? Zâmbetele de la meciul de baseball la care a efectuat prima aruncare ne-ar spune că da. Hmm! Mai există un element generator de presiune. Un parcurs decent al Simonei Halep la US Open, cuplat cu o prestaţie nu neapărat extraordinară a contracandidatelor, ar fi echivalent cu atingerea piscului, numărul 1 mondial. Şi acum, pe drumul acesta cu obstacole previzibile, se iţeşte o femeie înaltă şi blondă, celebră, ambiţioasă şi a naibii, dar despre care nu ştim la ce nivel se mai află. Va fi publicul de partea ei? O va ierta că a păcătuit cu Meldonium? Foarte posibil, ea este fiica rispitoare, deci pentru ea se va tăia burgerul cel gras!

Simpatic este că Halep şi Şarapova au, fiecare, demonii lor. În cazul de faţă le-aş zice chiar drăcuşori. Interesant este ai cui se vor dovedi mai puternici. Cine şi cum îi va struni în slujba jocului. Că dacă totul s-ar limita la tenis, iar sportul ar fi logică pură, ar trebui să vedem o victorie a Simonei în două seturi. Asta este altă părere de nespecialist.

Comentarii (34)Adaugă comentariu

Chris (1 comentarii)  •  26 august 2017, 18:14

O bate Screamapova de i sar capacele.....

Emilian (2 comentarii)  •  26 august 2017, 18:39

E foarte simplu: daca Simona e intr-o zi normala ( a se citi "buna"), ea va castiga. Daca va fi intr-o zi proasta (vezi finala la Cinncinati) , va pierde. Nu are legatura nici cu clasamentul WTA, nici cu demonii trecutului, ci cu forma de moment.

Tirca Cristian (2 comentarii)  •  26 august 2017, 18:41

eu va spun sincer simona pierde meciul psihip tOTI CEI CARE SA-U LUAT DE DUMNEAVOASTRA IN ARTICOLELEL RECENTE VOR VEDEA ADEVARATA REALITATE

Jean-Paul (116 comentarii)  •  26 august 2017, 18:57

Se pare ca Darren a aflat nu stiu cum, nu stiu de unde, cum ca Halep se va intalni cu cosmarul sau chiar in turul I la US Open. De aceea a aranjat, prin relatiile pe care le are in lumea sportului american, un antrenament de baseball pentru Simona. Glumesc(o spun intre paranteze pentru unii cititori). Pentru ca se poarta bata de baseball pentru transarea unor dispute de o asemenea anvergura. Din cate am aflat eu, Simona s-a speriat cand a vazut bata si s-a limitat doar la aruncatul mingii in manusa lui Paw. Si ca sa fie tacamul complet, i-au dat un tricou pe care au cusut numele ei, dar dedesubt au pus si un numar, numai bun de refuzat :13 Colac peste pupaza, intr-o alta poza, Simona apare cu jucatorul echipei Mets ce purta, cum altfel, numarul 26, adica dublul lui 13 !!! Pricepeti , voi??? Asta, inainte de a-i servi pe Masha ca sparring-partner in turul 1 la New York. Pentru mine, asta este, clar, o "afacere de intimidare" a Simonei, tocmai cand a ajuns la 5 puncte de locul 1 si e in pole-position la acest GS. Nu am idee daca Sharapova este in forma ce i-ar permite s-o invinga pe Simona, dar cumuland complexul de inferioritate, cladit pe baza lui 0-6 din meciurile directe, continuand cu zarva din presa si din comentariile tv, plus prezenta unui public numeros si galagios, pro- Sharapova, totul pare combinat ca sa o scoata pe Simona afara chiar din start. (Asta da, conspiratie!) Recunosc ca nu sunt optimist, chiar daca rusoaica n-a mai jucat de la Stanford vreun meci oficial si chiar daca Simona a adunat pe hardul american vreo 10 victorii si de abia 3 infrangeri(nici nu putea cumula mai multe in cele trei turnee :D ) deci avand o rodare deplina a tonusului.... In fapt, obiectivul Simonei nici nu trebuie sa fie neaparat victoria asupra Sharapovei, fiindca dupa aceea ar mai astepta-o alte 6 meciuri mai grele sau mai usoare, pana sa-si satisfaca orgoliul de a de veni number one Prea mult consum nervos, prea multa energie risipita si parca nu nici ea nu e sigura ce vrea..... Simona trebuie sa aiba in minte in fiecare zi doar ca ea trebuie sa castige meciul. Asa as face eu :))))

Valentin (2 comentarii)  •  26 august 2017, 19:02

Bine punctat, eu cred ca nu e intamplatoare aceasta tragere la sorti si wildcard! Simona nu demonstreaza putere, americanii nu o au la inima, tenisul jucat de ea in momente critice nu impune respect pentru top ten! Amintiti-va ca la Washington a fost singura favorita pe care au programat-o trei zile consecutiv la ora 11, la 40 grade Celsius! In plus da dovada de carente de ordin mental, cand joaca cu cineva cu care nu are arme de contraatac! Daca era Serena gravida si participa aici, aveau de ales intre doua adversare pe care sa i-o scoata in fata! E clar ca nu e sustinuta de lumea ITF si WTA pentru a ajunge in fata, se incearca sa i se puna oprelisti! Totusi, ma intreb de ce nu exista un antrenor langa ea, ci doar vanatori de finante, e cea mai slaba jucatoare la serviciu din top 100 si cea mai slab pregatita mental! Chiar nici un antrenor nu observa asta si toti incearca sa profite de talentul ei? Eu o sustin pentru daruire si ambitie, imi pare rau ca nu observa ce arme ii lipsesc! HAI SIMONA! Cinste tie pentru ceea ce esti si multa putere de lupta pentru a fi mai buna!

Bibicul (35 comentarii)  •  26 august 2017, 19:05

Chapeau, domnule Geambasu pentru aceasta avancronica a unui meci dorit si asteptat de mult timp!

Mircea (16 comentarii)  •  26 august 2017, 19:42

Fain scris!

ovidiu_3003 (454 comentarii)  •  26 august 2017, 20:04

...in sfarsit o bate si Halepoaica pe rusoaica ...a avut mare noroc sa cada cu ea ...

Doar o corectie (1 comentarii)  •  26 august 2017, 20:22

E putin cam jenant sa-ti dai cu parerea despre tenis, cand tu nu stii macar nici cand s-a jucat turneul de la Stanford. 10% din textul tau, devine irelevant, doar din cauza asta. Faptul ca turneul respectiv a fost atat de recent, deci in memoria actuala pana si a unui casual fan, si tu tot nu stii de el, iti omoara orice fel de credibilitate. Intoarce-te la baetii care fac performanta dand cu piciorul in minge, si sufera pentru ei te rog.

Braveheart (5 comentarii)  •  26 august 2017, 21:12

Geambi, multă oftică şi frustrare trebuie sa fi strâns vis-a-vis de Simona. E al 2-lea articol penibil pe care-l scrii la dresa ei. Faci o analiză "la mişto" ridicând în slăvi o dopată dovedită în detrimentul unei sportive care luptă cinstit. Şi dacă erai corect aşa cum te prezinți o întrebare de bun simț era cum ar fi arătat acea finală fără meldonium? Dar deh...când frustrarea şi invidia sunt mari depăşesc bunul simț.

alex (22 comentarii)  •  26 august 2017, 22:54

Halep pierde.

Lestie (7 comentarii)  •  26 august 2017, 23:33

Halep revine pe terenul de tenis dupa ce a fost umilita de Muguruza? Are tupeu! Sa speram ca Sarapova isi va uita racheta acasa, altfel scorul intalnirilor directe ia proportii.

constantin (19 comentarii)  •  26 august 2017, 23:58

Simona va avea un meci greu. Şarapova este Şarapova şi în pijamale. La fel şi Serena. Simona trebuie să joace altceva decât la Cincinati (rog anglofilii să nu mă critice, aveţi răbdare până la Post Scriptum). Dacă Simona se eliberează de emoţii şi frustrări poate face un meci memorabil. Ce, în turul unu nu pot fi meciuri memorabile? Hai, Simona! P.S. Apropo de Şarapova, Sharapova şi anglofili... Nu am înţeles niciodată de ce scriem Washington şi nu Uaşinton, Wellington şi nu Uelinton...dar scriem Londra şi nu London, Moscova şi nu Moskva, Praga şi nu Praha, Varşovia şi nu Warszawa... Ce au unele şi ce nu au altele? Unele încep tot cu W... Că Bucureşti scriem doar noi. Neamţul scrie Bukarest, francezul scrie Bucarest iar englezul scrie Bucharest... Îi doare-n cot cum scriem noi. Bine, culmea anglofiliei este că şi pe noi de doare-n cot taman de englezi...scriem Londra şi nu London... Nu înţeleg de ce pentru anglofili este în regulă să scriu Londra şi nu London, dar dacă scriu Uaşinton râde lumea de mine. Caut răspunsuri la întrebările astea din anii 90. Mi se trage de la o petrecere. Gazda, o tipă căreia îi făceam curte, îmi cere să-i dau caseta cu "Iu bi forti"...Eu studiasem franceza şi rusa, dar mai ştiam câte ceva engleză şi căutam ca orbetele ceva cu You. N-am găsit-o şi i-am spus că nu este. Vine ea şi o găseşte: UB 40... Am fost aproape, dar n-a fost să fie... Dacă scria You Be Forty, eram ca surdu care nu aude dar le potriveşte. Mă scoteam... Înţelegeţi ce a urmat, m-am consolat cu o românofilă... Dar m-am ofticat, pentru că dacă îi puneam pe cei de la petrecere să spună UB 40 în franceză sau rusă nu ştia unul. Dar să spui UB 40 în română ce are? Cum ar fi, de exemplu, Şarapova în loc de Sharapova... Am văzut că aţi insistat pe Şarapova, aştept să scrieţi şi Uaşinton. Că dacă scrieţi Washington, atunci este musai să scrieţi Bejing în chineză şi Tokio în japoneză. Academia Română ne aude? Altfel, este foarte meticuloasă...scriem cu î din a, cu î din i şi, desigur, cu î din î. În curând o să scriem şi cu b din c sau f din g... Hai, Simona! Pe româneşte...

Adu (21 comentarii)  •  27 august 2017, 0:49

Mister Geambasu se preface ca uita ca azi Sharapova nu mai ia Meldonium. Deci, fiziologic, fiinta ei sportiva e presupusa a juca doar la randamentul corpului ei natural, cu care nu a adunat prea multe victorii in 2017. Simona e in mare forma cu procentaj mediu de 3 victorii din 4 meciuri in 2017, pe cand Sharapova are in spate (ca sa nu zicem in fund) doar statisticile de pe vremea cand lua Meldonium. Eu cred ca Simona bate. HAI ROMANIA!

vlad (5 comentarii)  •  27 august 2017, 4:27

Ar fi penibil sa credem ca Sharapova poate produce surpriza. A fost odata ca niciodata, o rusoaica stimulata, dar nu mai e cazul in prezent. 2 - 0 pt Simona si un psihic mai puternic spre Nr 1 WTA!

NEMESIS (1 comentarii)  •  27 august 2017, 7:26

Metaforic vorbind, am putea spune că Șarapova e bătrână, bolnavă și... nedopată. Anul acesta, a învins-o până și E. Bouchard, care o numise "trișoare" și-i arunca niște priviri foarte tăioase după victorie. Fizic, Simona n-are nicio problemă, dar dacă se va gândi că scorul la întâlnirile directe cu Mașa e 0-6 și va intra paralizată de spaimă pe teren, n-o văd bine. Are ocazia de-a spăla rușinea din finala de la Cincinnati printr-un meci de răsunet, care să îi dea încredere la acest Grand Slam. Iar dacă va trece de Șarapova, are culoar bun până în sferturi, unde ar putea să joace cu Konta, pe care a învins-o la Cincinnati. Toate Muguruzele, Svitolinele și Ostapencile, în fața cărora ar mai fi putut avea niște complexe din punct de vedere mental, se află pe celelalte trei sferturi de tablou. Așadar, GO HALEP !

Andrei F (212 comentarii)  •  27 august 2017, 8:02

@ Lestie Poate o fi mai bine sa fi invins drastic pe teren decat sa fi invins si pus pe bara de Meldroniu...Sau statul pe bara o fi ultima fita?

Pentru Constantin Uasinton (1 comentarii)  •  27 august 2017, 8:30

Capitalele mai sunt cum mai sunt, dar gesepistii scriu "Natzional Arena", care nu e nici in romana nici in engleza. Ei sunt situati undeva intre oamenii de cultura Gica Hagi si acad. fotbalist Claudiu Raducanu.

mihnoi (8 comentarii)  •  27 august 2017, 10:40

Tragedia e alta: Sarapova, nedrogata si nepregatita, o va bate in 2 seturi pe "favorita" la locul 1 mondial. Intrebarea este care va fi scorul la game-uri? Oare va fi 6-0, 6-0 pentru wild-card in lupta cu "viteaza" romanasa?

Anonim (168 comentarii)  •  27 august 2017, 11:44

Niciodata nu tineti cont de parerile cititorilor; acum v-ati depasit timing-ul anterior, scriind despre Simona nu inaintea unei finale, nici pe durata unui turneu in care evolueaza la standardul atins, ci inainte de primul meci! De va fi bine si va juca vreo 6 meciuri, veti scrie de vreo 3-4 ori despre ea! Ce-i mult, strica, precum stiti! Dvs. (indirect) si T.R.U. ati scriu de rau despre Federer, satui de victoriile sale, insa scrieti de zeci de ori despre aceasta fata cu o labilitate psihica eividenta! A.

Costin Tudor (2 comentarii)  •  27 august 2017, 11:50

Cred ca , lasand la o parte prezentarile , Simona a pierdut deja meciul cu Maria. "Cum e posibil ? " Aceasta a fost reactia jucatoarei noastre , clar o reactie venita in urma frustrarilor acumulate in timp legate de infrangerile suferite la Maria. Asa ca meciul desi ar trebui sa fie usor pentru Simona avand in vedere ce s-a petrecut de curand cu Maria devine infinit mai greu datorita incarcaturii emotionale de care Simona nu poate scapa. Iesirile nervoase si caderile din timpul meciurilor mai ales in jocurile decisive arata ca Simona nu e pregatita sa devina nr 1 si nici nu pare dispusa sa lupte pana la capat

Yersinia Pestis (12 comentarii)  •  27 august 2017, 12:24

Citind regulamentul jocului de tenis, e simplu, Simona are două posibilități :să piardă(extrem de plauzibil) sau, să câștige(extrem de plauzibil)!

mg (123 comentarii)  •  27 august 2017, 13:09

..sau 1,68 m contra 1,88 m. S-ar părea că, şi la tenis, mărimea contează.. :) Altfel, Ilie Năstase (dacă accepţi şi nu te agasează competenţa lui..) spune că la tenis totul e în cap.. Chiar, ce'o fi în capul Simonei după Cincinnati ?

Gary (12 comentarii)  •  27 august 2017, 14:12

Calmati-va;va fi doar 7-0 pt Sharapova,8-0 la urmatorul meci,daca Halep nu se lasa pana atunci! @mg Nu "marimea"conteaza ci agerimea!!

mg (123 comentarii)  •  27 august 2017, 15:46

@Gary - da, cea mai vioaie = e cea mai bună.. :)

mg (123 comentarii)  •  27 august 2017, 15:50

@Valentin - "...e cea mai slaba jucatoare la serviciu din top 100 si cea mai slab pregatita mental!" zici. Moromete ar zice : - Pe ce te bazezi ?

Jean-Paul (116 comentarii)  •  27 august 2017, 15:57

Am vazut pe site la vecini niste sfaturi date Simonei, pentru surprinderea adversarei. Am sa folosesc ghilimelele de rigoare, ceea ce Ponta n-a facut, ca sa nu fiu acuzat de plagiat. Iata ce sfaturi i-au fost date Simonei de unul, cica, foarte Candid: "1) sa apara imbracata in costumul Evei, dar cu frunza de rigoare :))) 2) Sa foloseasca bata de baseball, in loc de racheta, pe motiv ca imprima o viteza mai mare mingii :))) 3) Sa foloseasca o masca cu chipul lui Grigor, pentru a-i inmuia vointa, stiind ca..... 4) Sa foloseasca doua rachete, cate una in fiecare mana, pentru ca sta mai bine cu atacul pe forehand... 5) Sa foloseasca un amplificator pentru cresterea decibelilor emisi si a o speria cu urletele ei" Sunt curios daca Simona va alege macar unul din sfaturile primite, stiind cat este de incapatanata

petrache (54 comentarii)  •  27 august 2017, 19:30

Sharapova a incercat in prima jumatate a anului sa joace fara droguri la bord. A esuat mizerabil. Asa ca fata si-a luat doua luni libere, a gasit drogul ideal - foarte probabil cu *** care mulge bani grei de la ugerul caprioarei masha - si va fi (din pacate pentru Simona) din nou cu puterea iepei lui fat Frumos dupa ce a mancat jar, si va da asi pe banda rulanta dupa doua ore de tenis cum a facut-o la RG in finala. (Sper sa ma insel.)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Jenica (1 comentarii)  •  27 august 2017, 22:04

Daca era nr.1 din cele trei sanse pe care l-ea avut acum probabil nu juca cu Sharapova

Anonim (168 comentarii)  •  28 august 2017, 7:51

Mai chinuitor decat un meci pierdut al Simonei nu poate fi decat o infrangere a Arsenalului in fata unor jucatori mai modesti, dar plini de elan! A.

dan (22 comentarii)  •  28 august 2017, 8:33

geambasu, tu de fapt o iubesti pe Simona, dar ti-e frica sa recunosti.

ion ion (8 comentarii)  •  28 august 2017, 11:54

interesant ca v-ati gandit sa scrieti un articol in care nu ati mai dat in cap la nimeni, a iesit destul de decent

Gary (14 comentarii)  •  29 august 2017, 10:16

No1(fost si viitor)Maria Sharapova/No.147 (actual si in crestere in viitor) Simona Halep: 7-0! Q.E.D.

val (3 comentarii)  •  6 septembrie 2017, 13:14

A batut-o ? Da rau. Legat de Halep este o jucatoare mediocra ajunsa prin foarte multa munca si hazard in primele 10 ... pe deasupra nu e nici ajutata de fizic ... acum Sarapova e o jucatoare talentata dotata fizic si psihic cu turnee mari castigate. Lupta nu e egala... Adica Sarapova era locul 1 modial daca nu se inventau reguli in toate sporturile pentru a dezavantaja si elimina sportivii rusi sub pretextul ca folosesc substante interzise.