Dinamo, când decent înseamnă mult
1-1 cu Athletic nu va fi cântat de poeţi. Este însă un meci din care se pot învăţa multe. De ce n-am învăţa nu doar din înfrângeri, ci şi din egaluri?
Dinamo a reuşit un rezultat decent cu Athletic. Este bine când fotbalul ne obligă să folosim şi alte cuvinte decât superlative. „Epocal”, „astral”, „stelar”, „galactic”, „halucinant”, „incredibil”, „legendar” şi aşa mai departe au lăsat locul acestui „decent” care spune foarte mult. Să încercăm să explicăm meciul Dinamo-Athletic 1-1 prin sensurile acestui adjectiv încă netocit de prea multă folosire. Dar pe care îmi voi lua libertatea să-l apelez de câteva ori pe parcursul acestui articol.
Bilbao nu este un balaur
Pesimiştii se aşteptau ca Athletic să le dea cu terenul în cap dinamoviştilor. Optimiştii, la un scor strâns, adică la o victorie a bascilor care să nu îi facă să se ascundă în casă. De ruşine. Egalul părea o ofertă scumpă, deci inaccesibilă. Temeri parţial justicate, fie și doar prin absenţa europeană de durată a roş-albilor. Deşi fondatoare a ligii spaniole şi echipă care nu a retrogradat niciodată de pe prima scenă, Bilbao nu este însă un balaur cu trei capete. Iar echipa de acum, care l-a pierdut pe Ernesto Valverde, plecat la Barcelona, nu mai este nici pe departe frumuseţea pe care o vedeam în urmă cu 5-6 ani, în epoca nebunului Marcelo Bielsa. Este o formaţie decentă din LaLiga.
Contextul la Dinamo
Frica de o corecţie greu digerabilă avea însă o bază solidă. Dinamo, ca toate formaţiile noastre care bat la porţile Europei, este produsul unui campionat subţire, care trăieşte de azi pe mâine din banii furnizaţi de televiziunile deţinătoare de drepturi şi care se alimentează cu resturi. A se citi jucători refuzaţi în alte părţi. Entuziasmul galeriei şi ambiţia antrenorului erau argumente mai mult de culoare decât de substanţă. Lipsa de formă a lui Hanca şi a lui Nemec, integrarea amânată a lui Albin şi Paul Anton sau problemele la nivelul fundaşilor centrali erau însă nelinişti cât se poate de fotbalistice. Contra a surprins şi a riscat titularizându-l pe Katsikas în locul lui Marici, grecul reuşind un debut decent, dacă nu chiar mai mult. Înaintea meciului, Gigi Mulţescu se arăta de-a dreptul contrariat de mişcarea lui Contra, susţinând că ultimul loc în care trebuie umblat înaintea unei partide importante este apărarea în zona ei centrală. Acolo unde se stabilesc relaţii care nu pot fi verificate în condiţii de antrenament.
Alternativa Rivaldinho
Golul superb al lui Rivaldinho merită un paragraf aparte, deşi nu este ceea ce se cheamă rodul unui efort colectiv. Reuşita brazilianului, pigmentată emoţional de prezenţa celebrului său tată, a venit însă pe fondul apariţiei în joc a lui Dinamo. Masată în propriul teren în prima jumătate de oră a întâlnirii, echipa lui Contra a ieşit treptat la vedere, în special Nascimento şi Mahlangu dând coerenţă fazelor de atac. Înlocuindu-l pe Busuladzici, Rivaldinho a schimbat peisajul. Monotonia mijlocaşului defensiv disciplinat a fost înlocuită cu plăcerea mai puţin riguroasă a spiritului ofensiv. O astfel de atitudine devine contagioasă, aşa se explică cele 20-25 de minute ale reprizei secunde când Dinamo a pus-o în dificultate pe Athletic. A urmat un final de meci în care teama de a pierde bunul câştigat a îndemnat la prudenţă. A rezultat un joc decent şi atât.
Mi-a plăcut felul în care a vorbit Contra la conferinţa de presă. Atunci când oamenii dau gând frământărilor, necazurilor, bucuriilor şi aspiraţiilor ne eliberăm de zgura clişeelor. „Merg acasă să mă liniştesc alături de ai mei, să beau un pahar de vin roşu şi să încerc să mă odihnesc după zbuciumul ultimelor zile”. Ce vreţi mai frumos? Poate o altă comportare decentă, la Bilbao.