Pep cere un deceniu. I-l dăm?
Un mare antrenor vrea timp. Ştie că nu îl poate avea, dar îşi ascunde oboseala în spatele acestei cereri
Râdeam de Mircea Lucescu atunci când cerea câteva sezoane pentru construirea unei echipe. A unei echipe indiferent de obiectiv. De la promovarea acesteia într-o ligă superioară, cum a fost cazul la Brescia, până la câştigarea unui trofeu european, vezi mai spre zilele noastre Galatasaray sau Şahtior. Râdeam de Lucescu, dar este timpul să ne înghiţim râsul. Guardiola a cerut un deceniu pentru a face o marcă strălucitoare din Manchester City.
Ce-o zice Mubarak?
Ar fi fost foarte interesant să vezi mutra domnului Khaldoon Al Mubarak atunci când Pep Guardiola a anunţat că este nevoie de vreo 10 ani pentru ca City să ajungă la nivelul lui Real, Bayern sau Barcelona. Şcolit în America, Al Mubarak este preşedintele clubului şi personajul cel mai vizibil din fruntea consorţiului arab care a investit în Manchester City. Al cărui proprietar, Sheikh Mansour din Abu Dhabi, a preferat până acum să stea în umbră. Ceva ne face să credem că va ieşi la lumină după ultima declaraţie a antrenorului. A celui mai bine plătit antrenor din lume.
Absurdul fără frontiere
Salariul anual al lui Pep Guardiola este de 15 milioane de lire sterline. Aproximativ 17,5 milioane euro. O socoteală simplă ne arată că Pep ar urma să câştige 175 de milioane de euro în următorul deceniu. Fără indexare. Asta dacă patronii arabi ai „cetăţenilor” vor înghiţi găluşca. Culmea este că omul care a ridicat la rang de artă miuţa numită tiki-taka nu părea că glumeşte. Asta este toată arta. Când ai ajuns la un anumit nivel, când ai un trecut profesional solid în spate, când eşti chiar mai mult decât atât, atunci când eşti celebru, când ai cotă îţi poţi permite orice. De exemplu, să ceri lucruri absurde. Cu cât absurdul este mai mare, cu atât şansele de a obţine ce ai cerut sunt mai mari.
La noi e la fel
Şi ce ne priveşte, domnule, pe noi, că Guardiola vrea să îi fraierească pe investitorii arabi ai lui City? Că le cere un deceniu de reconstrucţie, când ei l-au adus să le câştige mâine şi Premier League, şi Champions League. Iar el i-a dus pe locul 3 în campionatul englez, după Chelsea şi Tottenham! Să fie la ei acolo toate astea! Pe noi ne interesează să renască Rapiduleţul din banii Primăriei Sectorului 1, să se integreze Budescu şi Teixeira, să îl transfere Negoiţă pe Albin. Să performeze Dănuţ la CFR şi să facă Gicuţă minuni cu Marius Constantin şi cu Herea. Păi da, sunt fermecătoare şi mizele noastre autohtone, dar ca să înţelegem de ce şi pe la noi sunt plătiţi unii mai bine decât s-ar cuveni şi mai mult decât ar fi decent, e bine să lărgim cadrul. Să privim către cei mai mari pentru a-i înţelege pe cei mai mici. Cei mari care au dimensiunile unor zei pentru noi. Dar ce zic eu zei? Nu, sfinţi în pustia fotbalului care se sacrifică pe altarul meseriei.
Tradiţia pretinde secole, nu decenii
Guardiola încearcă să scoată profit maxim din gloria cucerită cu Barcelona. Asta înseamnă să trăieşti din osânză. Deşi încă tânăr şi el a început să obosească. E de bănuit că, după sezoane care l-au ars pe dinăuntru, şi-a consumat o bună parte din energie şi entuziasm. Poate şi-a atins limitele competenţei. Bayern Munchen, unde a câştigat (doar) titlul în Bundesliga, dar nu Champions League, a fost primul avertisment. La fel ca Jose Mourinho, rivalul din ultimul deceniu, apropo de decenii, care şi el încearcă să-şi dea restart carierei la vecina United. Nici acolo, pe Old Trafford, nu e linişte. Unde are dreptate Guardiola, la tradiţie. Cetăţenii nu au tradiţia Diavolilor lui Matt Busby şi Alex Ferguson. La fel cum la noi Voluntarii vopsiţi în vişiniu nu au tradiţia Giuleştiului.