Miza pe violenţă. Cotă foarte mică!

Australianca Daria Gavrilova a fost ţinta mesajelor agresive din partea unui parior nemulţumit de rezultatul meciului contra cehoaicei Lucie Safarova

După un meci-maraton în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Birmingham, la finalul căruia Gavrilova a avut chiar 3 mingi de meci, Safarova câştiga şi mergea mai departe. Povestea era însă de-abia la început. Un cetăţean, posibil de origine sârbo-croată după numele de user folosit, a ameninţat-o pe Gavrilova prin intermediul unei reţele de socializare, cerându-i banii pariaţi. Pe care, considera el, i-a pierdut pe mâna australiencei de origine rusă, dar şi pe aceea a cehoaicei Safarova, băgată, de asemenea, în malaxorul ameninţărilor şi jignirilor. Este că vi se pare un subiect marginal? Ceva de genul „Hai să scriem şi noi ceva, să mai păcălim viaţa o zi”?

Jucător la pariuri sportive
Ar fi multe de comentat despre ocupaţiile contemporanilor. Cu riscul ca noi, comentatorii cârtitori, să fim priviţi cu circumspecţie. Ca nişte nostalgici demni de milă. Ca nişte expiraţi care nu pricep ce înseamnă adrenalina. Şi tot aşa. Ar fi multe de spus, aşadar, despre clienţii agenţiilor de pariurilor sportive, chiar dacă foarte numeroşii practicanţi ai acestui pseudosport se vor simţi jigniţi. Mă mir că sociologilor nu li s-a părut interesant subiectul. Profilul jucătorilor la pariuri sportive şi implicaţiile pe care această pasiune (boală?) le are nu doar asupra sporturilor respective, ci şi asupra comportamentului social şi familial al respectivilor, ar fi teme nu doar de masterate şi doctorate, ci chiar de un Premiu Nobel. Pe bune!

Cum „te scoate” un rezultat
Sigur că noi, cei care am crescut cu inofensivul Pronosport comunist, populat cu meciurile din campionatul italian şi câteodată din cel românesc, nu putem ghici cum este să îţi ocupi viaţa cu ponturi mai sigure decât Banca Angliei şi cote ameţitoare comparabile cu Everestul. Cum este să ai milioane în teorie, dar, de fapt, niciun leu în cont, fiindcă până la urmă „te scoate” un rezultat din zecile de mii de combinaţii pe care ai mizat. În fond, fiecare îşi organizează timpul aşa cum crede de cuviinţă. Inclusiv pe cel petrecut la serviciu, în măsura în care şeful acceptă salariaţi cu mintea la plimbare prin bet-urile din oraş. Şi sunt la bătaie bet-urile astea cu Mega Image-urile, iar asta e o performanţă uriaşă!

Socializare şi alienare
Un parior nervos. Doi pariori nervoşi, mii de pariori nervoşi. Milioane de pariori nervoşi. Acestea sunt deja pleonasme, nu o să vedeţi pariori calmi şi fericiţi. De aceea, până la nebunia de a-i jigni, apoi de a-i ameninţa cu exterminarea fizică pe protagoniştii pariurilor tale nefericite nu este decât un pas. Pas pe care distinşii pariori îl fac prin intermediul reţelelor de socializare. Propagarea violenţei prin intermediul reţelelor de comunicare modernă nu trebuie să arunce blestemul asupra Facebook-ului şi a celorlalte. Sigur că şi aici ar fi de discutat cât ne socializează şi cât ne alienează aceste reţele. Ar fi de dezbătut despre dorinţa ciudată a multor semeni de a nu mai avea intimitate. De a împărtăşi orice cu oricine. Tot aşa, nu înţelegem noi curentul de înnoire a lumii?!

Mai ştim ce-i aia violenţă?
Daria Gavrilova a reacţionat ironic la mesajul de ameninţare primit de la parior. Cred că a greşit. Violenţa din universul virtual poate migra simplu spre violenţă directă, cât se poate de tridimensională. Întâmplarea cu Gavrilova, ultima doar cronologic, ar trebui să fie un semnal de alarmă şi pentru apostolii „libertăţii” de expresie de pe bloguri, inundate de expresii licenţioase, jigniri groase şi ameninţări care fac trimitere la integritatea fizică a autorilor de texte. Cele mai mari orori din istoria modernă s-au petrecut tocmai din cauza toleranţei exagerate. Iar exact cei care nu respectau regulile au profitat de neatenţia celor care le respectau şi au ajuns să îşi impună ei setul de legi. Altfel, trăim bine, deoarece experţii în comunicare ne spun că „prost”, „bătrân decrepit”, „idiot”, „incult”, „măciucar”, „bâlbâit”, „bubos” nu sunt jigniri, ci doar expresii mai tari, acceptabile în „dialogul” de pe net.

Nu-i aşa că e frumoasă lumea în care trăim?