Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Dinamo creşte în ghiveci

Dan Nistor, Steliano Filip şi ceilalţi sunt cobaii unui experiment. Cine rezistă cel mai mult cu picioarele în apă rece. La propriu şi la figurat

Permalink to Dinamo creşte în ghiveci
marți, 20 iunie 2017, 11:59

Stăm şi ne uităm ca viţeii la poarta nouă a cantonamentului dinamovist din Slovenia. Cu ochii limpezi, vedem metodele revoluţionare prin care pregătesc noul sezon jucătorii aflaţi sub comanda lui Contra. „Metoda Ghiveciul” va intra în istorie! Imaginile surprinse de Alex Nicodim, fotoreporterul Gazetei, dezvăluie o realitate la limita dintre tragicomic şi sărăcie zglobie. Fotbaliştii lui Dinamo şi-au băgat picioarele (la propriu) în nişte ghivece cu apă rece! Aceasta fiind una dintre procedurile hi-tech de recuperare testate la Maribor de Nistor şi compania, nu rămâne decât să ne întrebăm dacă băieţii au şi prins rădăcini în faimoasele ghivece.

De cădiţa cu jacuzzi uitaserăm
Ni se va atrage atenţia că nu suntem doar răuvoitori, ci şi habarnişti, metoda cufundării în apă rece fiind brevetată de ani buni şi practicată cu succes de mari sportivi ai planetei. Printre care însuşi Novak Djokovici. Perfect de acord, numai că Nole şi ceilalţi nu au folosit ghivecele de la hotel. Că nimic nu este întâmplător o dovedeşte o altă fotografie de acum trei ani, când jucătorii din Ştefan cel Mare foloseau o cădiţă de copii pe post de jacuzzi. Asta ca să fim foarte clari. Nu punem în discuţie metodele de antrenament şi de refacere, ci ridicolul absolut pe care îl emană felul în care sunt acestea puse în practică.

Dan Nistor intră în rol!
Explicaţia este simplă şi nu trebuie căutată în spiritul ludic al conducătorilor dinamovişti, care, chipurile, ar vrea să ofere prilejuri de amuzament jucătorilor apăsaţi de monotonia cantonamentului. Nu, vorbim despre altceva. Austeritatea impusă de finanţatorul Ionuţ Negoiţă, denumită zgârcenie în limba curentă, duce la asemenea ipostaze caraghioase. Al căror campion nu putea fi altul decât Dan Nistor. Imaginea purtătorului tricoului cu numărul 10 care se alătură coechipierilor aflaţi deja în ghiveci conţine un detaliu aiuritor. Nistor, care în materie de coafură se declară un admirator al stilului Nainggolan, se cufundă în bazinul ad-hoc încălţat cu adidaşi şi cu ciorapii în picioare!! Altfel, nu vreau să mă gândesc cum ar arăta metoda camerei hiperbarice în varianta dinamovistă. Poate o cameră de roată de tractor?

Partidul mai presus decât echipa
Să ne întoarcem acum la lucrurile serioase, adică la sărăcia sistematică propusă echipei de patronul Ionuţ Negoiţă în replică la bunăstarea deşănţată afişată de Steaua sau de CFR. Interesant, deşi nu are bani să investească în transferuri nici cât un proprietar de chioşc, domnul Negoiţă a pus hotelul Rin la dispoziţia reuniunii-mamut a PSD. PSD, partidul lui şi al fratelui Robert. Iar suntem răutăcioşi. Cât puteau Liviu Dragnea, Carmen Dan şi ceilalţi să mănânce, să bea şi să consume aer condiţionat elaborând moţiunea de cenzură? Dar Negoiţă brothers şi-au stabilit priorităţile. Dinamo este o pasiune de week-end, disciplina de partid este o datorie sfântă. Prin care îţi securizezi afacerile. De aceea, nu aşteptaţi vreun transfer spre Ştefan cel Mare. Unul pe bani în niciun caz. Invers, da! Plecări vor mai fi. După Palici şi Dielna, pot urma Hanca, Steliano sau Nemec. Şi Cosmin Contra? El ce are de gând?

Clauza lui Cosmin
Ademenit cu promisiuni înainte de a semna prelungirea contractului, Cosmin Contra a înţeles în sfârşit cum stau lucrurile. Filosofia este clară. Să facem din rahat bici! Şi să şi pocnească. Păi, dacă am ocupat locul trei şi la un moment dat aveam şanse să câştigăm campionatul cu un antrenor venit cu 3 etape înainte de finalul sezonului regulat, vă daţi seama ce şanse avem acum cu el pus pe treabă înainte de începerea sezonului? Contra nefiind nici el un extraterestru care înghite orice găluşcă, şi-a asigurat spatele. Până la apariţia unei oferte pe bani mai mulţi, Dinamo este o haltă în care poţi fi văzut. Unde munceşti, nu rugineşti. Iar clauza de reziliere a contractului, 60.000 de euro fiind suma vehiculată în mediile fotbalistice interne, este atât de accesibilă că poate fi achitată şi de Contra, nu doar de viitoarea lui echipă.

În rest, lucrurile merg bine în Groapă. Dezamăgit că Bokila a trădat, prietenul nostru Ionel Dănciulescu ne asigură că în materie de transferuri Dinamo nu intră niciodată în concurenţă cu altă grupare. „Dacă un fotbalist îşi doreşte să joace pentru un club mare ca Dinamo, foarte bine, dacă nu, nu!”. Fără comentarii.

Comentarii (10)Adaugă comentariu

Tulceanul (8 comentarii)  •  20 iunie 2017, 12:15

Sa lasam bancurile si caricaturile cu dinamovisti , sa ne concentram pe spectacol . Mai sunt 10 zile , incepe TdF !

Kolu 97 (1 comentarii)  •  20 iunie 2017, 13:27

Voi astia cu presa sunteti de tot rasul va bateti joc de o echipa de traditie care juca inainte sa va nasteti voi sunteti o rusine daca era vorba de fcsb le pupati si talpile sa va fie rusine

Mihai Marian (34 comentarii)  •  20 iunie 2017, 13:51

Nu fac ziaristi echipa de ***,o face Negoita.El nu are bani sa treaca strada si se vrea finantator la al doi-lea club ca importanta din Romania.Astia suntem noi!*** ,dar falosi nevoie mare!Omul nici cu bani nu ar face mare chestie,pentru ca nu se pricepe.El vede afacerea ca pe un hotel.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Kris (89 comentarii)  •  20 iunie 2017, 14:05

Domnule Geambasu,analizati munca de la centrul de copii de la Dinamo si veti vedea o gramada de talente aruncate de pomana de asa zisii conducatori.Daca vreti luati doar finala campionatulyui de junior de acum vreo 5-6 ani dintre Dinamo si Viitorul si o sa vedeti ca Hagi a scos citeva milioane pe acei jucatori si Dinamo ia aruncat pe toti.Acum actualul ,,investitor" vrea sa desfiinteze echipa a doua deoarece nu are rezultate,dar tot el nu a fost in stare sa puna un antrenor care sa fie in stare sa creasca jucatori.Situatia la Dinamo a inceput sa fie comica daca nu de plans.Daca mai pui si ministerul care pune bete in roate si nu lasa sa se construiasca stadionul avem tot tacamul.Cred ca sintem in situatia de la 1859 cind a trebuit sa aducem un starin care sa ne faca sa ne mai putem accepta si sa facem treaba,fara sa ne mai punem bete in roate.

Mihalcea (2 comentarii)  •  20 iunie 2017, 14:28

Geambașule, te așteptăm pe www.dinamomania.eu și poate mai publici ceva articole despre Neputință ăsta care ne-a mâncat fincații.

juliusmad (8 comentarii)  •  20 iunie 2017, 17:58

in ghivece dar de ce incaltati? :))

_ge (15 comentarii)  •  20 iunie 2017, 20:00

Bre Cristinel, scrie bre si pe DM c'ai sa gasesti parteneri valabili de discutii si poti dezvolta subiecte interesante. Nu fi numa' privitor ! Nu'ti fie frica ca' nu te musca nimeni, da' nici nu te'astepta sa te pupe careva'ncur acolo.

20-dec 2016 (5 comentarii)  •  20 iunie 2017, 22:30

Kolu 97..geambasu e mai batran ca stadionul ghencea ..mistoul asta vine dn frustrare ..sa vezi echipa ta care face transferuri pe bani multi ca e UMILITA de o echipa care se incropeste in timpul campionatrului cu jucatori adusi moca si pe deasupra echipa geambasaului suporter se uita cu jind lka jucatorii dinamvisti dupa cei UMILESTEV DE SARBATORI FACANDUI PE SISTEM HQ 7+1 .doi ani echipa geabasului tot aduce cate 10 jucatori in fiecare pauza competitionala ,doar doar scoate un egal cu POUTII LUI DINAMO ..daca Dinamo nu era o ec hipa MARE nu existau carcotasi geambasio ..cu cat Dinamo e atacata ,cu atat se intelege ca fr ica geambasior e mult ,f mare ..

Ardeleanul (16 comentarii)  •  21 iunie 2017, 9:40

Tot așa, băieți, titlul și grupele LC nu au cum să vă scape! :DD

Alexbibirica (22 comentarii)  •  22 iunie 2017, 12:27

Bokila nu a vrut sa foloseasca metoda "ghiveciul" ... celebra metoda folosita de domnul ch0l0 aka "împotrivã", în Slovenia

Comentează