Daum este dezamăgit. Şi noi

Selecţionerul ne întreabă dacă lucrurile s-ar schimba în bine în cazul demisiei sale. Şi ne oferă şi răspunsul

Christoph Daum cere timp. Normal. Toată lumea cere timp. Medicii ca să salveze vieţi, savanţii ca să descopere secretele universului, profesorii pentru a putea învăţa alte şi alte viitoare generaţii de savanţi, politicienii ca să se înfrupte cât mai mult din roadele muncii nepoliticienilor. E logic, aşadar, că oamenii fotbalului nu fac excepţie: cer şi ei timp.

Mai important decât banii
Se apropie meciul cu Polonia. Poate meciul ultimei speranţe. Iar Christoph Daum ne dă asigurări că nu ne trădează pentru banii arabilor. Nu mai puţin de 2,5 milioane i-ar fi oferit o echipă din Golf, dar selecţionerul României a refuzat pentru că „sunt lucruri şi valori mai importante decât banii arabilor”. Sună foarte frumos şi sperăm că este şi adevărat. Adică oferta respectivă nu este o invenţie care să mai potolească nemulţumirea faţă de rezultatele naţionalei. De care rezultate răspunde Daum.

Predecesorii au avut jucători mai buni?
Să nu uităm asta! Să nu schimbăm regula acum, doar pentru că avem antrenor străin. El răspunde. Aşa susţineam şi când pe bancă erau Piţurcă, Iordănescu sau Răzvan Lucescu şi le ceream demisia. Că dacă nu ar conta cine pregăteşte naţionala, candidam şi noi cu şanse reale la postul lui Daum. Altceva. Nici predecesorii neamţului nu au avut jucători mai buni. Să nu uităm nici asta! Nici ei nu au beneficiat de credit nelimitat de timp. Nici ei nu au transformat România într-o echipă spectaculoasă. Cu deosebirea că nu au promis marea cu sarea jocului scânteietor. Cu cârpeli şi încropeli, plus iconiţe, unii dintre înaintaşii lui Daum au reuşit chiar şi calificări. Să nu uităm, oricât de nesuferiţi ne vor fi fost Piţi sau nea Puiu. Şi erau. Chiar le plăcea să interpreteze rolul de antipatici, pe care îl duceau la rang de artă. Sau de religie.

„Sunt dezamăgit de ceea ce am găsit la nivelul Ligii 1. Eu ştiam că fotbalul este sportul numărul 1 în România. Este o provocare să fiu parte din acest proces de creştere a fotbalului. Dacă vom continua acest proces, ne vom bate cu echipe de nivel mediu în scurt timp” –Christoph Daum

Provocarea de nivel mediu nu-i provocare
Asta nu sună foarte încurajator. Odată desăvârşit procesul de reconstrucţie a fotbalului românesc, vom fi capabili să ne batem cu puteri de rang secund. Acesta este mesajul selecţionerului. Cam puţin pentru o „provocare” cum îşi numeşte el mandatul. Provocarea adevărată apare când te iei de piept cu cei mari. Deocamdată ne spargem capul şi cu Polonia, şi cu Danemarca. Polonezii şi danezii nu aparţin elitei mondiale, sunt două echipe medii. Deci, dincolo de intenţii bune, rezultă că nu avem nicio şansă să ne mai calificăm la Mondial. Bănuiesc că nu am răstălmăcit vorbele lui Christoph Daum, care se simte cumva trădat de nivelul fotbalului nostru. Suntem chit, şi noi ne simţim păcăliţi din cauza jocului subţire ca o ciorbă de lobodă.

Grozav!
Martori ai primelor antrenamente ale naţionalei au remarcat duritatea acestora. Aceiaşi observatori susţin că Alibec este singurul component al lotului care nu a reuşit să ducă la bun sfârşit niciuna dintre amintitele sesiuni de pregătire. Ştiam că Alibec este cam praf cu pregătirea fizică. Să sperăm că nu acesta este totuşi motivul pentru care numărul 10 a ajuns să fie purtat de rezerva de rezervă Gicu Grozav. Ori e o glumă proastă, ori ni se transmite un mesaj. Ne vom lămuri zilele următoare.