A fi sau a nu fi. Proşti
Uitaţi teoriile despre blaturi! Abandonaţi scenariile! Redeveniţi copii, credeţi în basme! Este că deja vă simţiţi mai bine?
Ciudat. Miroase foarte urât în jur. Deşi suntem anunţaţi că finalul de play-off este o baie de corectitudine. Un duş de fair-play şi o saună de moralitate. Este atât de mult Caragiale în aceste declaraţii şi atât de puţin Rebreanu, că îţi vine să te refugiezi în literatură. În Pădurea Spânzuraţilor. Să pleci în munţi sau la pescuit. În ape tulburi, ca dânşii, propovăduitorii binelui pogorât asupra campionatului. Să te retragi, să pleci, să renunţi. Ce le-ar mai plăcea! Mai ales că de unii dintre noi au scăpat. Unii dintre noi au făcut-o deja. Au schimbat tabăra, au devenit oameni de fotbal. Iar oamenii de fotbal sunt altceva decât oamenii pur şi simplu. Ei sunt oamenii populaţi de certitudini.
Te opreşte lumea pe stradă şi te întreabă. Ai văzut circul de la Piteşti? Dar pe cel de la Cluj? Şi de cel de la Giurgiu de ce nu ziceţi nimic, fecesebiştilor „care” vă plăteşte Jiji? Pe net e răzmeriţă. Interesant este că steliştii văd blaturile dinamoviştilor şi ale Viitorului, nu şi pe ale echipei lor, după cum dinamoviştii strigă la stelişti şi la viitorişti. Suporterii Viitorului sunt mai puţini, dar nu mai puţin hotărâţi. Ei te excomunică la fiecare gând ireverenţios la adresa Majestăţii Sale, Regele de la Ovidiu.
Ce să înţelegi atunci când îl vezi pe Budescu dând gol din afara stadionului, dar nereuşind o pasă cumsecade contra Stelei? Dar de „mânjii” Craiovei contra bidiviilor Viitorului? Dar de resemnarea lui Gigi Mulţescu, tip baciul moldovean din Mioriţa? Ce să zici de intervenţiile hilare ale lui Traian Marc contra fostei lui echipe? O eclipsă de formă, desigur. La fel ca la Budescu, la fel ca în cazul lui Stan sau al lui Belu. Păcat că Belu nu a dat centrări prin spatele porţii decât din minutul 83. Puteam da titlul cronicii „La vita e Belu”.
Atmosfera explozivă de la vestiare, de după meciul Astra-Steaua, ne este livrată drept argument irefutabil împotriva blaturilor care ne-au năclăit creierii şi ca pledoarie pentru încrâncenarea care domneşte peste finalul play-off-ului. I-re-fu-ta-bil, înţelegeţi? Dar de marii noştri oameni de teatru aţi auzit? Fiindcă ei nu trebuie căutaţi doar pe la „Bulandra” sau pe la „Naţional”. Nu, ei stau pe banca tehnică, în birourile şefilor sau pe teren. Iar din faţa microfoanelor declamă. Şi îl iau la penaltyuri pe Duckdam, tocmai pe el! Ei, aceşti actori care intră atât de bine în rol că îţi vine să îi crezi, ţin în mână craniul campionatului, prin găvanele căruia se văd luminiţele şi fişicurile de bani din Champions League. Şi spun grav: „A fi sau a nu fi prost, aceasta-i întrebarea!”. Şi au dreptate, proştii suntem noi.