Un fault pentru Denis, un sărut pentru Sergiu
Derbyul a fost decis de atitudinea jucătorilor importanţi. Hanca, un bulgăre de ambiţie, Alibec, modelul victimei perfecte
Două atitudini. Despre fotbal, deci despre viaţă. În colţul roş-albastru, talentatul. Sensibilul Denis Alibec. În colţul alb-roşu, ambiţiosul. Putem să-i spunem şi muncitorul. Sergiu Hanca. Să-i luăm pe rând, să vedem ce rol au jucat în Derby. Cum au influenţat ei rezultatul final, victoria cu 2-1 a lui Dinamo.
Capcana
Denis Alibec este faultat sănătos de Dan Nistor în minutul 2 al partidei. Seamănă mai mult a bodicec din hochei decât a dat la gioale din fotbal. Este un fault-avertisment al mijlocaşului din Ştefan cel Mare, ceva de genul „vă arătăm noi cine sunt şefii!”, iar stelistul pică în capcană şi amplifică duritatea contactului. El, Alibec, muntele de om, cade secerat după un umăr la umăr mai dur, arătându-le adversarilor vulnerabilitatea. Pe care o transmite concomitent şi coechipierilor. Între timp, dinspre peluza dinamovistă zboară rolele de hârtie, porţiunea de teren din spatele porţii lui Niţă este inundată de corpuri străine.
Bibeloul de porţelan
Alibec se scoală cu greu, seamănă puţină derută în faţa careului dinamovist, apoi cade din nou după un fault tare al lui Dielna. Claude nu este doar practicant de kickboxing, ci şi adept al şcolii corsicane din perioada în care evolua la Ajaccio. Alibec are motive serioase să acuze şocul loviturii, dar senzaţia este că şi exagerează. Comentatorii meciului prevăd apocalipsa, adică ieşirea de pe teren a vârfului stelist. Denis părăseşte arena de-abia în repriza secundă, dar mesajul transmis coechipierilor, adversarilor şi impresarilor care îl urmăresc rămâne identic celui de la faultul lui Nistor. Nu mai daţi în mine! Sunt un bibelou, mă sparg uşor! Eu am glezna fină şi genunchii de sticlă!
Ce-or fi zis englezii?
Aceste rânduri nu sunt o pledoarie pentru duritate şi desfiinţarea fizică a adversarului. Dar agresivitatea dinamoviştilor, pe alocuri dincolo de limita regulamentului, a fost şi o luptă psihologică. Căreia i-a căzut victimă însuşi numărul unu al adversarului. Cu ce ochi au privit oare acei mulţi şi foarte dornici emisari ai unor cluburi englezeşti vaietele lui Denis? Şi, ipotetic vorbind, credeţi că odată transferat în Insulă, indiferent de numele clubului, Alibec ar beneficia de tratamente mai blânde? Sau mai aspre?
Mister Penalty
Sergiu Hanca a transformat penaltyul rezultat din intervenţia caraghioasă a lui De Amorim asupra lui Romera. Era minutul 6 al prelungirilor derbyului, trecuseră peste două ore de la primul fluier al arbitrului Ovidiu Haţegan. Tensiune, nervi şi oboseală strânse mănunchi. Tot Sergiu înscrisese cu ceva emoţii din prima lovitură de pedeapsă, în minutul 34, după un elan scurt. Greşeală pe care nu o mai repetă a doua oară, când execută impecabil, nelăsându-i şansa lui Niţă să mai ghicească direcţia şutului. Între cele două penaltyuri valorificate Hanca a fost cel mai activ şi mai productiv jucător al echipei antrenate de Contra. Convertit în mijlocaş din fundaş de bandă de Ioan Andone, Hanca pare să joace de o viaţă pentru Dinamo. Dar Hanca are doar un an şi trei luni de la transferul în Ştefan cel Mare, unde a venit ca un chilipir, încă unul, al lui Ionuţ Negoiţă. Asta se construieşte, nu îţi pică din cer.
Răsplata
Probabil că Sergiu Hanca nu are talentul lui Alibec. Deşi ar fi de discutat mai în amănunt noţiunea de talent. Dar Sergiu Hanca este aproape meci de meci purtătorul de cuvânt al unei anumite stări de spirit. Într-un fel, aici s-a scris istoria meciului câştigat de Dinamo în faţa eternului rival. Sărutul pe care soţia Andreea i l-a oferit la final de meci lui Sergiu a arătat frumos. Ca o răsplată firească, nu ca vânătoarea unui premiu. A fost o altă imagine a poveştii pe care au urmărit-o cei 37.669 de spectatori de pe Arena Naţională.