Fotbal, ratări, simulări, accidentări, disperări, întrebări

Steaua a jucat mult mai bine decât Viitorul, Viitorul a speculat cele câteva minute de neatenţie ale adversarului şi a punctat decisiv. Iar Râmniceanu a fost eroul unui meci ciudat

Din nou senzaţia aceea neplăcută că Viitorul nu s-a prezentat la meci. Cu excepţia lui Râmniceanu, care trebuia din start să repare ce stricau Hodorogea, Boli, Benzar şi Ţâru, jucătorii antrenaţi de Hagi au arătat, timp de o repriză şi jumătate, ca o echipă care şi-a însuşit postura de victimă. Ca o formaţie care îşi doreşte mai puţin victoria, în măsura în care ceilalţi ar putea să şi-o dorească mai tare. Din misterele fotbalului.

Sigur că specialiştii ne vor trage de urechi şi ne vor aminti mai multe lucruri. Că Viitorul în play-off acuză oboseala unui sezon solicitant, că lipsa de formă instalată tocmai după victoria împotriva Stelei, prima după un post de 12 întâlniri directe, este singura cauză a unei prime reprize de absenţă fotbalistică. Spartă doar de ratarea lui Hodorogea, dar cimentată de cele 6-7 ocazii uriaşe de gol ale lui Alibec, Enache sau Tănase. Şi tare mi-ar plăcea să dau dreptate prietenului meu Gabi Balint, care susţinea că jucătorii lui Hagi, idolul nostru comun, s-au comportat aşa fiindcă erau timoraţi. Gabi, hai să fim serioşi, toţi sunt oameni care joacă în prima ligă de ani buni! Iar Benzar are 25 de ani, Chiţu are 26, Ţâru, 23. Nu mai sunt nişte copii. Şi nu tot copiii ăştia câştigaseră în partida de la Ovidiu cu 3-1?

Interesant, Gheorghe Hagi a fost foarte calm pe timpul meciului şi la pauză nu a operat nicio schimbare. Deşi echipa lui era condusă cu 1-0 pe tabelă şi cu scor de neprezentare la impresia implicării în joc. Atipic. Şi bineînţeles că toate lucrurile astea nu dovedesc nimic. Mai ales că pe fondul ratărilor obsedante ale steliştilor, care au dat impresia că şi-au consumat cartuşele, cei de la Viitorul au început să respire, să echilibreze duelurile la mijlocul terenului, pentru ca mai apoi să înscrie prin Ţucudean, intrat în locul lui Chiţu. Dintr-odată, băieţii lui Hagi s-au trezit la viaţă, iar cei pregătiţi de Reghecampf au simţit ameninţarea. Numai că accidentarea lui Hodorogea, într-un moment în care Hagi operase toate schimbările, a simplificat misiunea FCSB-ului. Râmniceanu, în schimb, nu şi nu! Felicitări!

Capitol aparte al meciului, ca întotdeauna, Denis Alibec. Mângâiat pe creştet după episodul de la Cluj, Alibec a arătat că a înţeles tot. A înţeles că i se acceptă orice şi, în consecinţă, s-a comportat la fel ca întotdeauna. I-a certat pe arbitri, s-a stropşit la coechipierii care nu îi puneau mingea pe tavă, a înjurat fără perdea atunci când s-a considerat victima unui fault în careu. Alibec, omul sensibil ca un bibelou, a fost şi protagonistul unor faze de fotbal autentic, dar de ce trebuie să justificăm obrăzniciile cu un dribling sau cu o preluare reuşite?