În continuare, Nicuşor

Stanciu a jucat modest şi contra lui United. Modest, adică prost. Urmează, aşadar, să fim certaţi din nou, că îl nedreptăţim. Dar cu belgienii când te pui, dragă?

Ceva s-a schimbat atunci când a pretins să i se spună Nicolae, nu Nicuşor. Ceva în rău. I se părea că diminutivul Nicuşor nu îl mai încape. Domnul Stanciu devenise foarte important şi i se părea că alintul ăsta al prenumelui îi ştirbea dimensiunea. Nicolae Stanciu era noul nume de scenă pentru fotbalistul care tocmai se transfera la Anderlecht pe cea mai mare sumă plătită vreodată de clubul belgian. 10 milioane de euro.

Când raportul de 1/10 devine 1/1
Două recorduri au stat faţă în faţă pe stadionul Constant Vanden Stock la partida Anderlecht-Manchester United 1-1. Nicolae Stanciu, cea mai scumpă achiziţie a multiplei campioane a Belgiei, şi Paul Pogba, cel mai scump transfer din istoria fotbalului. De la Juventus Torino la United. Peste suta de milioane de euro, nu se mai ştie exact, că şi la ei operează cu precizie chirurgicală comisioanele trepăduşilor implicaţi în afacere. Stanciu contra Pogba, raport cel puţin 1 la 10. Pe teren, cam 1-1. Mediocritate în absolut. Rod al unui meci între două echipe care şi-au pierdut strălucirea de odinioară. Dar nu despre echipe vorbim noi, ci despre Stanciu. Şi, prin extensie, despre Pogba.

Bătălia ţepelor, Stanciu contra Pogba
Aţi observat că nimeni nu are curajul să spună că trecerea lui Pogba la United este una dintre ţepele legendare ale fotbalului. Prin comparaţie, Stanciu este o ţeapă cu rază medie de acţiune. Jose Mourinho, varianta în papuci, cu pudelul la picioare şi cu berea în mână, nu pare capabil să-l certe decât cu mesaje vagi pe Paulică. „Dacă aş fi fundaş la United, aş fi foarte supărat pe mijlocaşi şi pe atacanţi”, zice Jose, care pe zi ce trece tinde să devină „The Common One”. Mult mai puţin cunoscutul Rene Weiler, antrenorul lui Anderlecht, a preferat să tacă pur şi simplu când a venit vorba despre evoluţia românului Stanciu. Diplomat, a pomenit însă despre caracterul frumos al lui Chipciu şi Teodorczyk, care şi-au acceptat cu seninătate postura de rezerve. Păi, de ce nu, dacă leafa merge?

Ce nu poţi face în Belgia
Presa belgiană şi-a pierdut mai demult răbdarea cu românul. „Aproape că ne-a părut rău de Stanciu. De-abia dacă a atins o minge bună”, au scris cei de la Het Nieuwsblad. Sarcasm amestecat cu ironie, excelent! Iar Het Laatste Nieuws a continuat: „A fost salvat din această situaţie jenantă de antrenorul Weiler, care l-a schimbat în minutul 65”. Păi, da! Cum ar fi fost să fi scris noi lucrurile astea? Noi, care când nu l-am lăudat, şi ce l-am mai lăudat!, îl criticam mângâindu-l pe creştet sau bătându-l cu o ramură de măslin pe umăr. Iar el, Nicolae, se burzuluia fără motiv și se declara dezamăgit şi scârbit. Dar în Belgia, ca şi în Anglia sau în Italia şi pe oriunde în Occident, cruciaţii noştri în contra nelegiuiţilor din presă îşi cam înghit cuvintele.

Zmei de uz intern
Că pe acolo nu ţine să te dai colţos. Joci bine, eşti lăudat, joci prost, eşti arătat cu degetul. Şi dacă presa românească o fi de doi lei, cum pretind unii esteţi cântăreţi, este aşa nu pentru că nu ar fi dedicată îndeajuns fenomenului ori că ar fi prea dură/nedreaptă sau prea tabloidă, ci din cauză că noi le căutăm prea mult în coarne minusculelor noastre vedete. Folosim prea multe mănuşi în numele unui discutabil mai bine în fotbalul nostru. De-aia îşi permit Stanciu şi Chipciu şi Chiricheş şi alţii mulţi să fie obraznici în ţară, dar se metamorfozează în mieluşei în străinătate. Apropo, domnu’ Stanciu, ziariştii belgieni oricum nu foloseau formula Nicushor, că nu ştiau ce-i aia, dar şi dacă ar fi vrut să o folosească, nu trebuia să-i ceară voie proprietarului.

Aşa că, Nicuşor dragă, arată-ne şi nouă, românilor tăi, că te-ai maturizat, că încerci să te scuturi de blazarea asta care n-ar trebui să ia în stăpânire un jucător ce n-a împlinit încă 24 de ani! Unora dintre noi, din ce în ce mai puţini, ni se pare că poţi fi sau deveni un fotbalist foarte bun, unul dintre cei care, prin implicare în joc, pot schimba cursul unui meci. Naţionala are mare nevoie de jucători ca Stanciu, dar un Stanciu în ipostaza lui activată. Hai să lăsăm nazurile, necazurile, fumurile şi melancolia de operetă! Fă-ţi meseria, Stanciu, adică joacă fotbal! Este suficient. Şi transmite-i gândul ăsta şi lui Chipciu, alt războinic în faţa microfoanelor româneşti!