Scoate Marcel nemţii din noi?
Cooptarea lui Marcel Răducanu în Comisia Tehnică a FRF ar trebui privită ca un gest de normalitate fotbalistică, nu ca o mişcare propagandistică
Marcel Răducanu la FRF. E bine? Dacă zici că e bine, te descalifici. Dacă nu dai un şpiţ în dosul celor de la Casa Fotbalului, eşti judecat aspru de „Revoluţie”. Se cheamă că te-ai vândut lui Burleanu şi odioasei lui găşti. Nu că Burleanu şi echipa ar merita aplauze din toate colţurile mapamondului. Dar din Iran, sigur!
Despre cine vorbim
Marcel Răducanu este un personaj pentru oamenii trecuţi de o anumită vârstă. Cei peste 40 de ani, ca să nu zicem de 50, au amintiri cu fostul mare jucător al Stelei şi al echipei naţionale. Într-o lume cu mai mult respect faţă de istorie, în care trecutul nu este privit ca o tinichea agăţată de picior, Marcel Răducanu ar trebui să aibă un loc aparte, nu doar calitatea de personaj exotic.
Cum ştergi o legendă
Marcel Răducanu a fost unul dintre cei mai buni fotbalişti pe care i-a avut România. Nu bun, fermecător. Farmecul unui jucător ca Marcel Răducanu poate fi povestit mai ales de imagini decât de cuvinte. Tehnic şi imaginativ, deloc liniar şi capricios, Marcel îşi construia natural imagine de rebel pe teren şi în afara acestuia. Era unul dintre acei oameni care te îndeamnă să mergi la stadion numai pentru el. Ca actorul extraordinar obligat să mai joace şi în piese de duzină, nu doar în montări după Ibsen, Cehov sau Caragiale. Fuga în Germania Federală l-a scos pe Marcel din analele fotbalului românesc. Eroul victoriei cu 2-1 în faţa Angliei, omul care marcase în poarta celebrului Clemence dispăruse din statistici. În componenţa echipelor din anuare sau din almanahurile sportive se regăseau 10 jucători, fiindcă el fusese şters!! Îşi trădase patria! Absurditatea gestului Securităţii i-a creat transfugului o aură de personaj aproape mitologic. Legenda alimentată de isprăvile sub tricoul Borussiei Dortmund, unde devenise idol, creştea spre disperarea celor care credeau că memoria poate fi ştearsă la comandă politică.
Marcel liebe Christoph
Foarte pe scurt, aceasta este povestea fotbalistului Marcel Răducanu. Povestea viitorului membru al Comisiei Tehnice a FRF nu o ştim. Ce îşi propune el, cum va fi solicitat să ajute. Deceniile petrecute în Germania, acolo unde a pus bazele unei mini academii de fotbal unde s-a format un jucător de talia lui Mario Goetze, experienţa şi apropiere de o mare şcoală de fotbal, toate ar trebui să îl califice. Cât va pune osul la treabă, cât de tare va dori să se implice Marcel Răducanu, nici asta nu ştim. Ştim însă că el are o părere foarte bună despre selecţionerul Christoph Daum. Marcel observă ce am observat şi noi, că numirea lui Daum, „străinul”, a fost întâmpinată cu reticenţă de lumea fotbalului românesc. Mai spune Marcel că neamţul nu poate fi manipulat şi că este un om serios, muncitor. Aşa ni se pare şi nouă din exterior.
Unde greşeşte Marcel
Afirmaţia „ca antrenor este mare, numai că nu a avut timp, a venit aici şi a început să dea lumea în el. Din păcate, nu a avut nici rezultate bune. Dacă ar fi câştigat 3-4 meciuri era altceva”. Păi, da, dragă Marcel, era altceva. Era diferenţa dintre reuşită şi eşec. Munca unui selecţioner sau a unui antrenor se măsoară în rezultate, nu în enunţarea bunelor intenţii. Iar în vremurile noastre, munca unui selecţioner sau a unui antrenor e cuantificată pe paliere scurte în timp. Reconstrucţia se face din mers, nu în ani şi ani de încercări. Şi nu atât rezultatele modeste, cât jocul modest al naţionalei au diminuat simpatia arătată lui Daum de cealaltă lume. Lumea celor care nu lucrează în fotbal, a suporterilor naţionalei. Pe ei nu îi mână în luptă interese meschine.
De aceea, dragă Marcel, ar fi frumos ca meciul cu Danemarca să ne arate că naţionala pregătită de Daum a trecut la nivelul următor. Acela de echipă curajoasă şi eficientă, care ştie ce vrea. Ar fi un început de drum mai lin şi pentru viitorul membru al Comisiei Tehnice, care nu arată deloc a conţopist îngropat în hârtii. Baftă, Marcel!