Piţurcă. Omul, cruciatul, vorbitorul
Fostul selecţioner are un rol central în lupta pentru blazonul Stelei. Ce îl mână în luptă? Şi intra la bătaie dacă ştia că nu are şanse de victorie?
L-aţi văzut des în ultima vreme. Mai des şi mai mult decât în toate perioadele (lungi) în care a pregătit echipa naţională. Victor Piţurcă vorbeşte, se exprimă, are opinie. Deşi părea că tăcerea îl defineşte. Acum, Victor Piţurcă este o prezenţă constantă în studiourile canalelor sportive, acolo unde pledează pentru cauza noii echipe a Armatei. De fapt, fostul selecţioner este vârful de lance în lupta cu Becali. Iar presa, o unealtă necesară, nimic mai mult. El a rămas neschimbat. De la părul negru, pana corbului, până la greutatea corporală și ținuta vestimentară, atent studiată.
Fără glucide, fără lipide
Piţurcă se apropie de 61 de ani, pe care îi va împlini pe 8 mai anul acesta. Piţurcă arată ca un om de 40 şi ceva, care are grijă de el. Imaginea oferită de el poate avea legătură cu o bună moştenire genetică, dar şi cu un mod de viaţă din care lipsesc glucidele şi lipidele, dar este prezent exerciţiul fizic de întreţinere. Bineînţeles că felul în care se prezintă fizic Piţurcă merge mână în mână şi cu legenda luciferică pe care el însuşi o cultivă. Dar toate astea sunt elemente de culoare. Implicarea lui Piţurcă în războiul pentru blazon şi pentru caşcaval nu are nimic nepământean.
El este şeful
Dacă l-aţi urmărit în studioul Digi Sport alături de Tudorel Stoica şi de Marius Lăcătuş, simboluri fotbalistice absolute ale Stelei, v-aţi lămurit cine este şeful. Nici căpitanul legendar al anilor de aur, nici „Fiara”, ci el, Piţi. Îşi tempera coechipierii cu gesturi ferme şi priviri ucigaşe. Impetuos şi vulcanic, el face jocul. Jocurile. Simte când trebuie să iasă la rampă, aşa ca la golul în poarta lui Anderlecht, când s-a agăţat de plasa porţii belgienilor pentru că ştia foarte bine că o cameră TV îi va imortaliza bucuria. Şi în urmă cu 30 de ani nu exista slow motion, iar transmisia era efectuată cu câteva camere obosite de o televiziune obişnuită să dea prim-planuri cu nea Nicu la congresele PCR, nu gros-planuri cu fotbalişti în acţiune.
Vrea altceva
Are Piţurcă simţul spectacolului? Da, când vrea el! Dar asta ne interesează pe noi? Da, în măsura în care putem înţelege resorturile personajului. Ce îl mână pe el în luptă? Are dreptate Piţurcă? Este el cu adevărat purtătorul speranţelor tuturor celor care nu se (mai) regăsesc în afacerea lui Becali? Sau putem ghici mai degrabă dorinţa de a reintra în scenă altfel decât practicându-şi meseria de antrenor, după experienţa lamentabilă de la Al Ittihad? La 60 şi ceva de ani te gândeşti şi la alte lucruri decât la 4-3-3 sau 4-3-2-1. Vrei să laşi şi altceva în urmă. Să câştigi un altfel de război. Implicarea lui se hrăneşte mai puţin din nostalgie şi mai mult pe un calcul rece, pe intuiţie. Piţurcă este un jucător care îşi dismulează cu măiestrie intenţiile, iar atunci când e nevoie apelează şi la trucuri. Amintiţi-vă povestea derizorie de la cazino, cu camera ascunsă în pachetul de ţigări. Dar el acum nu mai fumează!
Tactică ultraofensivă
Ultima oră. Ştirea potrivit căreia Piţurcă ar fi interesat de o posibilă colaborare cu CSM Bucureşti, prezentată în premieră de digisport.ro, ţine mai mult de o dorinţă a lui Alin Petrache, preşedintele clubului. E greu să-l vezi pe fostul selecţioner făcându-şi meseria de antrenor la o viitoare echipă finanţată de Primăria Capitalei, deci prezentându-i bilanţul Gabrielei Pandele Firea. Greu, nu imposibil. Miza rămâne însă bătălia pentru blazonul Stelei. Un verdict definitiv şi favorabil al Justiţiei l-ar plasa foarte sus pe Piţurcă, fost tovarăş cu „nea Gigi” devenit acum George. Există şi reversul medaliei. O înfrângere, i-ar arunca în derizoriu pe cruciaţii generaţiei Sevilla ’86. Sau în uitare, încă mai dureroasă. Este un meci de urmărit. Piţurcă, vestit pentru stilul lui defensiv, joacă foarte ofensiv.